Skip to content

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Archive

Archive for February, 2008

Aţi auzit de legea atracţiei universale? Este acea putere cosmică ce face să se garanteze şi să se menţină ordinea lumii.
Şi în sufletele omeneşti Dumnezeu a rânduit o forţă asemănătoare, de atracţie: este legea iubirii.
Împlinirea acestei legi universale omeneşti, a atracţiei prin iubire, se face prin căsătorie, când omul lasă pe tatăl său şi pe mama sa şi se uneşte cu femeia sa pentru viaţa întreagă, alcătuind un singur trup, o singură voinţă, acelaşi destin. După ce a zidit Domnul Dumnezeu pe primii oameni şi i-a aşezat în raiul pământesc, după ce i-a binecuvântat, le-a zis: ”Fiţi rodnici şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!”

Este cea dintâi poruncă pe care a impus-o Ziditorul omului, chipul Său pământesc, cea dintâi îndatorire rostită către Adam şi Eva şi prin ei tuturor urmaşilor lor: rodnicia vieţii, înmulţirea.
Dacă privim cu atenţie firea omului, vedem că însăşi întocmirea ei ne arată scopul naşterii de copii. Constituţia fizică şi morală a bărbatului şi a femeii sunt indicaţii în acest sens.

Bărbatul reprezintă forţa, spiritul de iniţiativă, curajul. Destoinicia lui în lupta aspră pentru câştigarea existenţei, spiritul său întreprinzător şi neobosit, toate sunt daruri ale lui Dumnezeu, pentru a oferi scut şi siguranţă celor pe care îi va aduce la viaţă, celor mici şi neputincioşi.
La rândul său, femeia reprezintă gingăşia, răbdarea, sensibilitatea, spiritul de jertfă, calităţi admirabile, necesare pentru ocrotirea şi creşterea tinerelor vlăstare. Trupul soţiei este o dovadă a chemării ei de a fi mamă, de a naşte şi alăpta. Sensibilitatea femeii pare că este o pregătire pentru ceasurile de veghe lângă leagănul celor sosiţi pe lume. Răbdarea ei este o garanţie pentru dificultăţile pe care le presupun îngrijirea şi educarea unui copil.
Iar dacă se împlineşte scopul primordial al căsătoriei, naşterea de prunci, cât de mult şi de frumos se desăvârşeşte viaţa soţilor… Dacă avem două pietre pe care le legăm cu mortar sau ciment, ele nu se mai rup din legătura lor ci formează o unitate de nezdruncinat. Pe când, dacă le aşezăm una lângă alta şi nu le legăm cu mortar la o simplă atingere ele se desfac, se despart.

Aşa e şi cu viaţa în căsătorie. Soţii fără copii nu sunt uniţi perfect. ”Cimentul” puternic al vieţii conjugale este copilul. El asigură măreţia iubirii, trăinicia casei, el face să se întemeieze pe stâncă de granit nădejdile de mâine ale celor doi. Cine împlineşte porunca ”Fiţi rodnici şi vă înmulţiţi”, se împărtăşeşte de o mulţime de binefaceri, după cuvântul Scripturii care zice: ”De vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău, toate binecuvântările vor veni asupra ta şi se vor împlini cu tine”. Cu venirea copilului tot harul lui Dumnezeu intră în căminul conjugal. Când Ana, mama prorocului Samuil, a zămislit şi se pregătea să nască, sufletul ei s-a umplut de bucurie. Biblia ne înfăţişează starea ei de fericire cu aceste cuvinte: ”Dumnezeu şi-a adus aminte de ea”. Ce frumoase cuvinte!…

Nerodirea este o stare de blestem, un fel de uitare, de îndepărtare de la comuniunea cu izvorul vieţii. Pe când zămislirea şi naşterea de prunci sunt o binecuvântare dumnezeiască. O grijă, o providenţă specială o învăluie pe femeie şi o susţine sub aripile ei ocrotitoare, scutind-o de teamă, de grijă: ”Nu te teme, Marie, iată vei naşte fiu…” Ceea ce s-a zis Maicii Domnului Iisus în chip supranatural, se înfăptuieşte în chip firesc cu fiecare mamă. Mai facem o comparaţie: după cum lângă Agar din Canaan, refugiată cu un copil în pustie, a fost îngerul lui Dumnezeu care o ocrotea, aşa puterile cereşti veghează lângă mame şi le întăresc pentru măreaţa lor misiune.
Trupul mamei, din care pruncul se desprinde ca un fruct copt, primeşte noi puteri prin naştere. Acest trup începe să înflorească pare că într-o înnoită tinereţe. Sănătatea viguroasă a mamelor cu multe sarcini şi naşteri este un adevăr verificat de multă vreme. Am cunoscut personal mame cu 15 şi chiar mai multe naşteri care, la vârstă înaintată îşi păstrau vioiciunea şi frumuseţea în toată strălucirea lor. Şi, iarăşi, am cunoscut neveste tinere după numărul anilor, dar îmbătrânite şi secătuite de vlagă înainte de vreme din cauză că au refuzat darul lui Dumnezeu de a rodi viaţă din trupurile lor.

În zilele noastre ştiinţa medicală a constatat că fătul care se dezvoltă vreme de luni de zile în sânul femeii nu este atât o ”sarcină”, ci un binefăcător, un oaspete care întăreşte şi desăvârşeşte frumuseţea trupească şi sufletească a mamei. Copilul se prezintă ca o oază în pustie, vine ca un izvor într-un parc veştejit de lipsa apei. Mai mult: tot ştiinţa a arătat că prezenţa fătului în trupul matern este ca o doctorie minunată pentru vindecarea multor boli şi neputinţe ale genului feminin.
În sfârşit, copilul este o binefacere, fiindcă izbăveşte sufletele din păcat, din primejdii de moarte. Se zice că o corabie care îl purta pe regele Ludovic al XIV-lea al Franţei fu cuprinsă pe mare de o furtună. Primejdia era ca vasul să se scufunde. Corăbierii şi călătorii îşi vedeau cu groază sfârşitul în învolburarea apelor. Atunci regele luă în braţe un copil care se afla pe corabie , îl ridică spre ceruri şi zise: ”Doamne, îndură-te şi ne scapă de la înec. Iar dacă noi cei mari, pentru păcatele noastre nu suntem vrednici să ne ajuţi, ai milă măcar de acest nevinovat copilaş!” La acea rugă se zice că vântul s-a potolit, valurile s-au liniştit, furtuna a încetat, de parcă Iisus însuşi şi-ar fi întins mâinile spre valurile înfuriate, ca pe vremuri pe marea Galileii.
Deci, cunoaştem că, prin nevinovăţia lor, copiii sunt ca nişte îngeri care salvează pe oameni de înfricoşata moarte. În preajma unui leagăn de copil se poate vorbi de un paradis pământesc. Surâsul unui prunc este o floare culeasă din rai, o oglindire a luminii de sus. Mai ales din ziua când Mântuitorul a luat copiii în braţele Sale divine şi a zis plin de iubire: ”Lăsaţi copiii să vină la Mine căci a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor”, mai cu seamă de când a declarat că cine primeşte un prunc în numele Lui, pe El însuşi îl primeşte.
Preot Ştefan Slevoacă

Ce nu se spune despre metodele contraceptive?

Pilulele contraceptive. În anii ‘55 au încercat doi medici din America să descopere o metodă contraceptivă. Ei au aflat că cei doi hormoni, şi estrogen şi progesteron, pot să pună ovarul în repaus. Însă, de curând, s-a dovedit că aceşti hormoni de fapt nu fac altceva decât să producă unele, şi chiar mari, dereglări în organism.
În momentul în care noi luăm pilula, noi introducem în organism, un surplus de hormoni, nu naturali, ci sintetici (hormoni modificaţi în laborator). Structura lor chimică este în aşa fel modificată ca să aibă un efect maxim contraceptiv şi abortiv. Şi în primul rând abortiv.
În momentul în care ingerăm aceşti hormoni, nu se întâmplă ca în cazul celor naturali (dimineaţa se elimină din organism orice surplus de hormoni naturali). Aceştia sunt hormoni sintetici, chimici, care se depozitează în timp în organism. Oricine ia pilula timp de ani de zile, şi mai ales cinci ani şi peste cinci ani, va avea un stoc de hormoni în ficat. Acest stoc de hormoni din ficat va produce în lanţ nişte reacţii ireversibile, care duc la boli cronice, pe care noi, medicii de familie ne străduim să le vindecăm. Şi nu reuşim. Este deja târziu!
Pilula nu este doar contraceptivă, este şi abortivă. Pilula duce la avorturi. Pilulele nu fac nimic altceva decât înlocuiesc un avort chirurgical cu un avort hormonal. Ce înseamnă acest lucru?

 Avort hormonal. În momentul în care aceşti hormoni intră în organism, ei acţionează astfel: în primul rând pun ovarul în repaus, în al doilea rând acţionează pe mucoasa uterină.
Ce fac aici? Când are loc fecundarea –pentru că trebuie să ştiţi că pilula are o mare rată de eşec, între 3 şi 8 %, chiar mai mult – în acel moment copilul ajunge în mucoasa uterină. Mucoasa uterină este modificată de această pilulă în aşa fel (este chiar distrusă) ca acest copil să nu se poată nida şi atunci el este avortat. Şi iată că se ajunge la un avort. Statistic, o femeie care ia o pilulă timp de 2-3 ani de zile are cel puţin două avorturi hormonale.
Tu iei o pilulă, are loc fecundarea, care duce, desigur, la acea sarcină nedorită, copilul ajunge la nivelul uterului unde este avortat după aproximativ 7-14 zile. Copilul care este avortat este atât de mic încât nu se vede, nimeni nu-şi dă seama că are un avort, doar atâta îşi poate da seama o femeie, că are un ciclu menstrual mai abundent, dar este de fapt un copil avortat. Luând pilula 5 ani, o femeie are deja multe avorturi hormonale. Ea nu le ştie, nu le conştientizează, dar ne trezim cu sindrom post-avort hormonal.

Pilula de urgenţă este o cantitate de hormoni, estrogen şi progesteron, care însumate duc la avort în primele zile de sarcină. Cantitatea de hormoni este foarte mare (ca si cum ai lua timp de 2-3 ani pilula anticonceptionala obisnuita). Din aceasta cauză pilula de urgenţă este atât de periculoasă. (duce de multe ori la hemoragii).
Deci încă o dată: această pilulă de a doua zi nu este contraceptivă, ci avortează copilul.

Sindromul post-avort hormonal.

Am studiat cazuri de sindrom post-avort hormonal. Ce înseamnă asta? Că deşi nu au nici un avort chirurgical, sunt tot mai multe cazuri de femei care intră în depresii nervoase cronice, exact în acelaşi sindrom post-avort, cu aceleaşi simptome, ca si cum ar fi facut avort chirurgical.
De aceea cred că avortul hormonal este mult mai periculos, pentru că nu ştii că ai făcut avort, şi am cazuri chiar de schizofrenie. Am avut cazuri de femei care au luat pilula ani şi ani de zile şi ajung în acest sindrom post-avort fără să aibă nici un avort chirurgical.
Sigur că o să spuneţi că pilula totuşi este şi contraceptivă. Este, e adevărat, dar micropilula, cu cât se ajunge la o scădere a cantităţii substanţelor hormonale de inhibare a ovulaţiei, ca să nu dea acele reacţii secundare, cu atât mai mult e abortivă.

Boli favorizate de pilulă
După vârsta de 35 de ani pilula nu se mai administrează. De ce dintr-o dată, după 35 de ani, nu mai e voie să se administreze pilula?
Fiindcă ea produce şi favorizează o mulţime de boli cronice. Pilula produce aceleaşi boli cronice şi înainte de 35 de ani, materialele care au venit din străinătate au dovedit că chiar prin întreruperea pilulei după ani de zile, nu se poate stopa cursul acestor boli.
Aceste boli sunt date de acel stoc de hormoni care rămân în organism. Mai ales afecţiunile cardiace.
Vedeţi, în momentul în care se ia pilula, organismul este de fapt păcălit. Asta ce înseamnă? Fiind pus în repaus ovarul, el reacţionează ca şi cum femeia este gravidă. Acesta este motivul pentru care, luând ani de zile luând pilula, organismul reacţionează (în tot acest timp) ca şi cum ar avea o sarcină. Şi atunci cresc cheagurile, apar acele tromboflebite, creşte colesterolul, creşte hipercoaguabilitatea sângelui. Colesterolul duce la acele boli cardiace, apar toate celelalte reacţii secundare, de obezitate ca sa nu mai spun, te simţi ca şi în sarcină.
Ştim bine că pilula, după ani de zile de administrare, poate duce la tromboflebite. Tromboflebitele sunt cele care în 2/3 din cazuri duc la tromboflebite profunde, cronice. 2/3 din tromboflebite sunt date de pilulă.
De ce credeţi că după ani de zile de pilule se ajunge la un cancer de sân sau la cancer de col? După varsta de 25 de ani, pilula creşte cel puţin cu 4 % riscul de cancer la sân. Cancerul de col uterin, la fel. Apoi cancerul de piele, este favorizat de pilulă. La fel diabetul zaharat, accidentele cerebrale vasculare sunt date în mare parte de pilula luată ani şi ani de zile. Am avut cazuri în care primeam bilete de la institutul inimii că într-adevăr anumite femei aveau o hipertensiune arterială gravă la bilă sau insuficienţă cardiacă sau infarct miocardic făcut din cauza unui exces de pilule luate peste 10 sau chiar 20 de ani.
Şi atunci au venit occidentalii, ginecologii nemţi, şi au zis: nu mai dăm pilula, că iată, rezolvă mici lucruri şi dă mari necazuri: provoacă sterilitate, chiar şi tulburări mari de ciclu, provoacă atâtea şi atâtea boli.
Dr. Rudolf Einman împreună cu ceilalţi ginecologi au spus că este cel mai ucigaş medicament care a existat vreodată şi care se dă acestor tinere. De ce credeţi că, după 35 de ani, dintr-o dată nu se mai dă? În Germania, după ce au murit atâtea tinere şi într-un singur an au fost 370 de accidente vasculare cerebrale, 4 dintre ele au murit, între 14 şi 25 de ani, s-a pus problema şi au fost daţi în judecată aceşti ginecologi. Avem decese, dovedite ştiinţific, că sunt din cauza pilulei. Şi atunci au recunoscut ginecologii şi oamenii de ştiinţă că e adevărat şi s-a impus o listă întreagă de analize înainte ca să se dea această pilulă.
Să ştiţi că se poate renunţa la ea în toate aceste afecţiuni. Chistul se rezolvă la prima naştere de obicei, tulburările menstruale se rezolvă la doi ani după primul ciclu menstrual. Este normal ca aceste tulburări să existe. Ciclul nu se reglementează decât după doi ani. Să nu mai vorbim de endometrioză, care apare de obicei din cauza avorturilor. Şi cu pilula nu rezolvi ceea ce ai stricat cu avortul.
Dar ştiţi ce fac medicii, mai ales în occident? Mai mult de 4-8 luni nu recomandă pilula. La noi în ţara după 8 luni nu se opreşte. În occident după 8 luni se face pauză. La noi nu se face pauză. Se dă 3 ani, 2 ani, 5 ani. După un singur an deja, o tânără a fost paralizată. După un singur an pot apărea efectele, pentru că depinde de fiecare organism cum reacţionează la pilulă. Sunt persoane care au o hipercolesterolemie familială, altele care au înclinaţie spre diabet, altele care au atâtea şi atâtea probleme şi pilula nu face decât să le agraveze, inclusiv hepatitele. Mamele noastre, în trecut, nu se tratau cu pilulă, şi totuşi câţi copii năşteau? Sterilitatea, se ştie, că este dată de pilulă după ani şi ani de zile, bombardează, v-am spus, această mucoasă uterină.
Singurul lucru de care încă se miră medicii şi este cu semn de întrebare: depresia nervoasă. De ce pilula dă depresie nervoasă? Eu am încercat să explic cu acest avort hormonal. Foarte mulţi încearcă să dea vina pe altceva, dar nu ştiu pe ce putem să dăm vina. Majoritatea elevelor care vin şi îmi spun că din cauza unui chist ovarian iau această pilulă de un an sau doi, la toate le spun să întrerupă. Iei 4 luni ca în Germania, iei 6 luni. Dacă nu se rezolvă după 8 luni, întrerupi, că n-o să se rezolve nici după 2 ani, dimpotrivă, rămâi sterilă.
 (dr. C. Todea-Gross – Conferinţă la Oradea 2004)

Deşi mulţi dintre noi suntem aproape la fel de tineri ca şi voi, întâmplări bine rânduite au făcut ca influenţa unor oameni deosebiţi să-şi pună amprenta asupra vieţii noastre. Dragostea cu care ne-au vorbit şi ne-au îndrumat s-a transformat într-un izvor care ne îndeamnă să venim spre voi cu dorinţa ”de-a înmulţi talantul primit”.

Cu numai câţiva ani în urmă treceam prin criza specifică vârstei voastre. Există în viaţa tinerilor momente în care presiunea sexuală este dominantă şi chinuitoare. Nu este o soluţie să negăm acest fapt. Dar trebuie să avem mare grijă căci după cum spunea prof. V.V. Zenkovski: ”Sexualitatea poate deschide sufletului posibilitatea înfloririi şi a realizării tuturor puterilor lui sau poate deveni blestem, cauză a nenumăratelor boli sufleteşti şi trupeşti, izvor de tragedii în viaţă. Omul este liber să aleagă o cale sau alta.”

În această etapă a vieţii, pentru un tânăr sau o tânără, întâlnirea cu o persoană de sex opus îl fascinează. Dacă până aici s-a gândit numai la sine, acum descoperă o fiinţă care îi este nespus de dragă. O fiinţă al cărei farmec îl captiveză. O fiinţă care îi este mai scumpă chiar decât persoana sa. O fiinţă care ar dori să-i aparţină toată viaţa şi căreia doreşte să-i ofere proiectele sale, succesele sale, munca sa, iubirea sa. Când e lângă ea se simte bine. Când e departe îi simte lipsa. În faţa ochilor i se deschide o lume nouă: lumea iubirii.

Întrebarea serioasă ce trebuie să şi-o pună tânărul sau tânăra este: până unde trebuie să meargă în această relaţie? Până la relaţia trupească? Filmele erotice pe care le vede pe toate canalele, site-urile provocatore de pe internet, revistele porno ce stau pe toate tarabele vor îndemna să se facă aceasta. Se aduc şi argumente ”medicale” şi ”ştiinţifice” care ar demonstra că abstinenţa până la căsătorie nu-i sănătoasă.

(Pentru cei care cred acest mit, ca abstinenta dauneaza, va invit sa cititi aici despre asta: http://www.savatie.ro/intre-freud-hristos.php ).

Poate fi cuprins şi de un complex de inferioritate. Colegii lui, prietenii lui, au făcut-o. De ce să nu o facă şi el?
Şi totuşi învăţătura cuminte a Bisericii îi spune să n-o facă. Va veni şi vremea sexului. Mai sunt şi tineri integri care nu o fac până la căsătorie. Dacă tânărul este cu adevărat curajos, poate spune şi nu. Mulţi adolescenţi îi respectă tocmai pe cei ce au curajul să fie ei înşişi, să nu le pese de ce le spun alţii, chiar cu riscul de a fi luaţi peste picior.

Despre Sfântul Lavrentie de Cernigov (1868-1950) se spune că, pe când era în viaţă, nu participa la cununia celor ce veneau să o facă în Mânăstirea Cernigovului. De ce? Pentru că, fiind înzestrat cu darul înainte vederii, cunoştea dinainte că cei ce se cununau nu mai erau feciori.
Totuşi o dată a rămas şi s-a rugat mult pentru cei doi tineri, iar la sfârşit a spus că: ”această pereche într-adevăr a fost o pereche de feciori, fată şi băiat, pentru că am văzut Duhul Sfânt trecând de la unul la altul.”

Iată o mărturie din care se vede clar cât de importantă este pentru suflet starea de curăţie, trupească şi sufletească, a celor ce se căsătoresc şi cât de plăcută este înaintea lui Dumnezeu.

Sfatul nostru pentru tineri este să nu se angajeze în relaţii intime înainte de casătorie, pentru ca atunci, la vremea potrivită, să-i poată dărui partenerului de viaţă un trup integru, nepângărit, frumos şi sănătos. Iar jocurile sexuale, care pot duce la cădere, e bine să fie evitate pentru că emoţiile pot deveni atât de explozive şi pasiunea atât de puternică încât tinerii să fie la un pas de cădere.

Voim să facem referire acum la cei care se gândesc că, după o tinereţe zbuciumată şi pătimaşă, se vor aşeza la casele lor şi vor duce o viaţă creştină. Ei nu ţin cont de faptul că sufletul nostru e ca o ceară în care se imprimă toate faptele noastre, bune sau rele, că după ani de zile trăiţi în desfrâu, sufletul va fi bolnav şi că vindecarea se va obţine cu multă greutate.

Poate aţi auzit de deviza ‘‘Make love, not sex!” Am văzut că în ultima vreme această deviză e slogan al unor tineri din Occident care, conştienţi de faptul că sexul a devenit miezul oricărei poveşti de iubire, protestează faţă de înţelegerea greşită a sexualităţii. Ei observă câtă publicitate se face pentru amorul în lift, pe plajă sau în alte locuri publice şi îşi dau seama că s-a ajuns la o pervertire totală a dragostei.

Ce este interesant la aceşti tineri protestatari? Că sunt conştienţi că exacerbarea sexualităţii la care s-a ajuns în ziua de astăzi nu a adus şi un plus de dragoste.
Totuşi, ei nu înţeleg că viaţa sexuală a tinerilor necăsătoriţi poartă pecetea păcatului, ci au înţeles doar că plăcerea sexuală nu poate fi centrul unei relaţii. Ei sunt susţinătorii unei sexualităţi copleşite de iubire. Numai că o astfel de poziţie este utopică. Spunem că nu noi stabilim ce e bine şi ce e rău. Că, dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci am fi de acord cu modul în care înţeleg ei deviza de mai sus. Dar, pentru că Dumnezeu există, noi înţelegem deviza tocmai ca pe un imbold pentru căsătorie: cei care se iubesc să caute să primească binecuvântarea dumnezeiască pentru dragostea lor.

Aşa e în viaţă. Faptele noastre sunt judecate de Dumnezeu, nu de noi. Dar faptele noastre sunt paşaportul nostru spre Rai sau spre Iad. Pentru că ne dăm seama că nu de ameninţări cu chinurile veşnice aveţi nevoie, vă repetăm că cei care au încercat să-şi întemeieze o familie fără să ţină cont de voia lui Dumnezeu au eşuat. Chiar aceste suferinţe şi singurătatea pe care le implică aceste eşecuri sunt o pregustare pământească a iadului.

(P.S. Andrei Andreicuţ – ”Mai putem trăi frumos?”; Danion Vasile – ”Cartea Nunţii”)

Sarcina

Feb 27

Părintele Paisie Aghioritul ne spune:’’Când femeia rămâne însărcinată, atunci cel mai bun lucru este să înceteze imediat contactele sexuale sau dacă nu pot, să le reducă cât se poate de mult… pentru că se pricinuieşte pagubă duhovnicească. Embrionul participă şi el de nevoie la plăcerea pe care o simte mama lui, şi astfel încă din pântece dobândeşte patimă.
Există prunci care sug şi care se aprind trupeşte, în timp ce există tineri de 18-20 de ani care au o nepătimire, şi nu sunt războiţi de trupul lor. Cui se datorează această diferenţă? Stării duhovniceşti a părinţilor. Este moştenirea duhovnicească. Vezi, părinţii nu lasă moştenire copiilor lor numai case, ogoare, ci le lasă moştenire şi patimile sau virtuţile lor.

(Atanasie Rakovalis –” Părintele Paisie mi-a spus…”)

Referindu-se la motivele predispoziţiei precoce a tinerilor spre sexualitate, părintele Arsenie Boca spune: ”Totuşi nu mă pot abţine de a nu pomeni unul (din motive-n.n.) care produce extrem de multe şi grele dificultăţi în educarea copiilor. Şi anume, când soţul nu dă pace sarcinii (zice că el nu poate, sau nu vrea sau se declară stăpân pe legile naturii), atunci copiii vin pe lume cu predispoziţii precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărătnici şi foarte greu educabili. Explicaţia biologică: au crescut în mediul uterin hrăniţi cu sânge prea îmbibat cu testosteron, hormon sexual masculin.

(Păr. Arsenie Boca – ”Tinerii, familia şi copii născuţi în lanţuri”)

Sfinţii părinţi, văzând marea responsabilitate şi greutate ce poartă femeia când este însărcinată, au dezlegat ca să se poată împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului indiferent de canonul pe care îl are sau de păcatul pe care l-ar fi făcut ea. Deci, femeia când este gravidă, să se împărtăşească în fiecare lună după ce a ţinut măcar două-trei zile de post şi s-a spovedit. Acea Împărtăşanie, ea nu o ia pentru vrednicia ei, asemenea unui om normal, ci pentru ajutorul copilului. Este foarte important să se împărtăşească pentru că îl ajută foarte mult pe copil, îl întăreşte, îi dă sănătate, îl fereşte de boli.

(Arhim.Iochim Pârvulescu -” Sfătuiri duhovniceşti”)

Ce trebuie sa facă o femeie când este însărcinată?

Un copil va fi sau nu credincios în funcţie de credinţa părinţilor săi. Responsabilitatea revine direct mamei, dar indirect şi tatălui copilului. Viaţa duhovnicească a unui om începe din momentul zămislirii şi se derulează pe tot timpul şederii sale în pântecele mamei. Acest mare adevăr îl simţeam, dar nu puteam să îl explic. Mi-a fost dat să-l aflu la aceeaşi intensitate şi la acelaşi ison duhovnicesc la cei doi mari părinţi sfinţi înaintea lui Dumnezeu – Cuviosul Paisie Aghioritul din Muntele Athos şi la Părintele Arsenie Boca de la Mânăstirea Prislop. De asemenea Părintele Teofil de la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, îl cita tot pe Părintele Arsenie Boca care spunea la nişte fraţi că „voi sunteţi sinteza harababurii din casa părinţilor voştri”. Într-adevăr, un copil este o sinteză a celor doi părinţi în adevăratul sens al cuvântului. Copilul copiază genetic pe părinţii săi, pe tata sau pe mama, dar se duce şi înapoi până la al patrulea neam. Uneori observăm că seamănă foarte bine cu bunicul după mamă sau cu cel după tată. Copilul moşteneşte deopotrivă şi patimile care îi luptă pe părinţii săi. Este o mare taină genetica umană şi din păcate, de cei mai mulţi oameni nebăgată în seamă.

Or Sfânta Biserică ne pune la îndemână un arsenal de antidoturi cu potenţial de curăţire şi chiar vindecare într-o anumită măsură a arborelui genealogic. Spovedania, credinţa puternică, faptele bune, postul, rugăciunea şi milostenia sunt unele din medicamentele recomandate de biserică în „terapia” arborelui genealogic. Cât de mare însemnătate are starea mamei asupra copilului pe care îl are în pântece! Tot ceea ce are mama în mintea ei, în inima ei, în comportamentul ei atunci când este însărcinată se transmite copilului pe care îl poartă. Orice bucurie, orice stres pe care îl are femeia se transmite copilului. Copilul face parte din fiinţa ei în acel moment şi este o copie a tot ceea ce este ea în acea perioadă de nouă luni de zile. Dacă mama este echilibrată şi înfrânată în pornirile sale, copilul moşteneşte şi se va naşte cu acel echilibru, dar dacă nu este echilibrată ci dimpotrivă foarte dezordonată şi indiferentă, de asemenea, copilul se va naşte cu acea stare de dezechilibru, de dezordine şi îi va fi foarte greu să se redreseze pe parcursul vieţii. Observăm că unii oameni se nasc foarte întunecaţi şi nu numai că nu cunosc lumina credinţei, dar nici nu vor să o cunoască opunându-se cu îndârjire. Mulţi dintre ei sunt irecuperabili în viaţă şi aşa se sfârşesc. Este foarte important ca femeia, când este gravidă, să se roage, să încerce pe cât îi este cu putinţă să fie bună, să fie iertătoare, să nu urască, să nu invidieze, cu alte cuvinte să trăiască în acea lumină a harului Duhului Sfânt şi acele stări se vor transmite copilului. El se va naşte cu aceste înclinaţii: să se roage, să fie bun, să fie iertător, să nu invidieze şi poate toată viaţa va fi aşa, dacă şi el va concretiza şi va fructifica acele înclinaţii pozitive genetice.
Deci un copil începe să se educe de către mamă încă din pântece!
Bărbatul are şi el marea obligaţie ca atunci când soţia este însărcinată să o ajute cât mai mult şi să-i creeze un cadru ambient în care să domnească pacea liniştea şi dragostea. Bărbatul trebuie să se ferească a o supăra pe soţia sa. Să nu o certe, să nu o tulbure cu starea lui negativă pentru că femeia dacă primeşte acea stare de tulburare o s-o transmită automat şi copilului care va deveni neliniştit.

(Arhim.Iochim Pârvulescu -” Sfătuiri duhovniceşti”)

Copiii

Feb 25

Să ne iubim copiii, să conştientizăm faptul că ei devin membri ai familiilor noastre încă din momentul concepţiei.
Trebuie să înţelegem că nu avem dreptul să luăm viaţa unui copil indiferent dacă este născut sau încă este în pântecele mamei sale. Omul este o fiinţă vie, chiar din momentul conceperii sale.

Sfântul Vasile cel Mare avertizează: „Cei care dau medicamente abortive, sunt ucigaşi şi ei precum şi cele ce primesc otrăvuri ucigătoare de embrioni”.

Cea mai mare bucurie a unei familii sunt copiii. Ei ne înfrumuseţează şi ne îmbogăţesc viaţa. Să fim gata să ne jertfim pentru a ne învrednici de această bucurie.

Orice copil care se naşte este o reuşită a vieţii, o intenţie divină împlinită, o garanţie de încredere şi optimism, este o ascensiune, o pace pentru conştiinţe, un „AMIN!” plin de emoţie creatoare, pe care mama şi soţul ei îl rostesc voinţei lui Dumnezeu!

Să înţelegem că o viaţă curată până la căsătorie şi fidelitatea conjugală este cea mai sigură şi bună metodă de a evita orice fel de suferinţă trupească şi sufletească. Desigur este nevoie de mult curaj, credinţă dar nu este imposibil. Sunt atâtea exemple, atâţia tineri care ajung curaţi în faţa Altarului.

Sterilet

Feb 25

Steriletul (spirala sau firul uterin) are  în primul rând efect abortiv?

După testele folosite pentru stabilirea sarcinii  timpurii,  în ciuda folosirii spiralei, fecundaţia se petrece de câteva ori pe an. Prin producerea intenţionată a unei congestii de iritaţie în ţesutul conjunctiv uterin, fixarea fătului este împiedicată şi acesta moare, de cele mai multe ori, după una sau două săptămâni. 

Astfel, steriletul UCIDE pruncul, cel mai adesea înainte de menstruaţia aşteptată când femeia care fusese însărcinată poate crede că, de fapt, n-a fost.
(Consultanţi ştiinţifici: dr.med. Rudolf Ehmann – Elveţia, dr.med. Antun Lisec – Croaţia).

Când m-am hotărât să fac avortul aveam 20 de ani şi o mulţime de motive:
-nu eram căsătorită
-prietenul meu era student şi nu dorea copilul
-studiam la o şcoală de asistente medicale
-nu doream să fiu o victimă.
Era la începutul anilor ’70. Fiind vorba de trupul meu şi de viaţa mea aveam tot dreptul să fac avort. Un copil ar fi fost pe atunci o piedică în viaţa mea.
Tocmai eram în stagiu la ginecologie şi am văzut pentru prima dată cum se face un avort. Trupul copilului era deja prea mare pentru a folosi metoda prin aspiraţie aşa că medicul a fost nevoit să-l zdrobească mecanic. Plângea în timp ce făcea această operaţie, căci avea şi el copii acasă. În final, împreună cu asistenta, a trebuit să verificăm dacă toate membrele copilului au fost chiuretate.
În aceeaşi perioadă trebuia eu însămi să iau o decizie cu privire la sarcina mea.. Din momentul în care am asistat la avort mi s-a împietrit inima şi împreună cu prietenul meu am luat decizia să fac avort. Copilul avea 10 săptămâni. Inima îi bătea deja, se cunoştea sexul şi i se puteau lua amprentele de la degete. Dar pe atunci eu nu ştiam toate acestea.
Aparent toate problemele mele s-au rezolvat după avort! Mi-am spus că depresiile sunt pentru cei slabi de înger, iar eu le voi învinge cu siguranţă! Am absolvit şcoala de asistente medicale şi timp de 3 ani m-am simţit foarte bine. Nu am avut nici un fel de complicaţii post-avort. Apoi m-am căsătorit şi am devenit mamă. Abia atunci am înţeles ce transformări profunde se produc în organismul femeii la naştere.
În mod inexplicabil, la un moment dat trupul meu a început să reacţioneze la lucruri îngropate de mult în trecutul meu. Totul a ieşit la iveală cu o forţă neobişnuită. În fiecare noapte simţeam că mă lupt cu moartea. Aveam atacuri de panică, însoţite de palpitaţii foarte puternice care durau câteva minute. Aveam senzaţia că mă sufoc şi ajungeam leoarcă de transpiraţie. În fiecare noapte mă simţeam la un pas de moarte. I-am spus soţului meu că într-o dimineaţă mă va găsi moartă, dar el nu avea cum să mă ajute.
Timp de 18 ani am avut aceste stări şi am obosit să mă lupt cu ele. Nici nu mi-a trecut prin cap că îşi au rădăcina în avortul făcut cu atâta timp în urmă. Pentru mine acea problemă a fost îngropată şi uitată demult.
În situaţia disperată în care mă găseam mi-a mai rămas doar Dumnezeu, aşa că am strigat către El după ajutor. Iar El mi-a răspuns. Mai târziu am aflat că de fapt am avut două fetiţe gemene şi a fost groaznic. Am strigat către Dumnezeu: ”De ce aflu asta abia acum? E prea greu pentru mine şi nu foloseşte la nimic!” Răspunsul Lui a fost foarte blând şi simplu: ”Ca să-mi ceri iertare pentru doi copii.” Am plâns mult atunci… Putea El oare să mă ierte pentru cei doi copii pe care i-am ucis? Câtă răbdare şi dragoste are Dumnezeu pentru noi şi cât de preţioasă este fiecare viaţă omenească! Le-am dat şi nume celor două fetiţe: Melody şi Harmony. Această experienţă a fost ca un cadou oferit de Dumnezeu când ele ar fi împlinit 20 de ani. Apoi a început o perioadă în care mi-am jelit fetele şi am început să experimentez iertarea lui Dumnezeu. Mi-am cerut iertare şi de la copiii mei pentru că i-am lipsit de surorile lor.
(Marianne, 42 de ani, mamă a 4 băieţi)

Gasiti astfel de poze la adresa:

http://www.provitacraiova.ro/copii%20avortati/index.html.