Skip to content

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Archive

Archive for March 2nd, 2008

Descriere:

Grupul “PROVITA” isi propune sa indeplineasca urmatoarele functii:
– de newsletter, prin difuzarea de stiri si anunturi privind activitati ale organizatiilor pro-vita, care apara si promoveaza valorile vietii si ale familiei, din Romania si strainatate;
– de spatiu dedicat discutiilor intre persoanele cu opinii provita.

Conceptia “provita” ( “prolife” in spatiul anglofon ) marturiseste ca viata este sacra, fiind un dar de la Dumnezeu, si ca ea incepe in momentul conceptiei.

Noi, persoanele si organizatiile care impartasim aceasta idee, ne angajam sa aparam si sa promovam viata in toate stadiile acesteia si ne pronuntam impotriva oricarei actiuni care are rolul de a impiedica sau intrerupe ciclul vietii, in faza ei initiala (AVORTUL), adulta (CRIMA, SUICIDUL), ori finala (EUTANASIA si SINUCIDEREA ASISTATA).

Marturisim ca viata este un dar de la Dumnezeu; El este Autorul, Creatorul si Izvorul ei, al vietii omului, ca si al intregii biosfere. Viata umana se intoarce la Cel ce a dat-o; cel ce se bucura de dar nu poate dispune de viata, nici nu o poate suprima.”

Grupul este administrat si moderat de asociatiile Provita Bucuresti si Provita Craiova.

cuvinte cheie: pro-vita, provita, prolife, pro-life, Valea Plopului, avort, adoptie, plasament familial, copii abandonati, voluntariat, orfan, consiliere, asistenta sociala, crestin, ortodox, voluntar, familie.

Sursa: http://groups.yahoo.com/group/provita/

      Tehnicile moderne permit aflarea foarte multor informaţii despre viaţa copilului în uter. Pe această cale o femeie însărcinată poate fi pusă în gardă asupra eventualelor malformaţii ale fătului. Cel mai frecvent test de diagnostic este amniocenteza, care se realizează după a 16 – a săptămână de sarcină. Metoda constă în introducerea unui ac subţire prin peretele  abdominal, sub ghidaj ecografic, extragerea unei mici cantităţi de lichid din sacul amniotic din uter şi examinarea celulelor fătului recoltate.

O altă metodă este tehnica eşantioanelor cu vilozităţi corionice şi se realizează la a 11-a săptămână de sarcină. Ea constă în analizarea cromozomilor din celulele prelevate din placentă, prin biopsie.  Ceea ce trebuieşte scos în evidenţă este că motivul principal pentru care se recurge la diagnosticul prenatal nu este aflarea datelor necesare unei naşteri fără riscuri ci identificarea deficienţelor genetice.

Pericolul unor eventuale malformaţii îi determină pe părinţi să avorteze copilul.

Ceea ce nu se ştie foarte bine este că oricât de perfecţionate ar fi tehnicile de diagnostic, rezultatul nu este niciodată sigur, iar riscurile sunt multiple. În urma acestor intervenţii, care presupun pericolul înţepăturii cu acul în timpul puncţiei, mulţi copii au rămas mutilaţi. Studii recente arată că testele de diagnostic (chiar amniocenteza) au o anumită influenţă asupra dezvoltării membrelor copilului. Pot suferi, bineînţeles, infecţii cauzate de puncţie, şi femeile. . .În Marea Britanie, testele cu vilozităţi corionice produc o rată a pierderii de sarcină între 2-5%.
Deci, în primul rând,  trebuie  să  reţinem  căci  cu  toată  tehnica  înaltă, un
astfel de diagnostic este departe de certitudine  şi  de  multe ori copilul depistat cu handicap poate fi în realitate sănătos.

(”O viziune asupra vieţii” de L. Ciochină şi C. Iftime)

Nota: cartea aceasta o avem si in biblioteca noastra, cei interesati sa o citeasca ne pot suna la 0727.781691.

Fecundarea in vitro si diagnosticul prenatal
-adevăruri nespuse-

Este cea mai cunoscută metodă folosită în cazul infertilităţii din diverse cauze. Această metodă presupune fecundarea ovulului în afara organismului. Astfel, prin laparoscopie, se prelevează ovulul de la femeie. Sperma se obţine direct de la bărbat, fie, în  multe cazuri, de la băncile de spermă, unde materialul seminal este congelat. Pe un teren de cultură se provoacă fecundarea ovulului de către spermatozoizi. Zigotul uman va fi păstrat la germinat şi după 36-56 de ore poate fi transferat în uter cu şanse de supravieţuire.
Aplicarea acestor tehnici de fertilizare in vitro ridică o întreagă gamă de probleme, de la cele care ţin de ştiinţa biologică aplicată, până la cele de natură etică, sociologică sau de drept. Începând cu prelevarea ovulului matur şi până la naştere, o mare parte din embrionii creaţi în acest scop mor în diferite stadii ale evoluţiei lor. În perioada 1998-1999, în  Marea Britanie, peste 70.000 de embrioni umani au murit pe parcursul aplicării metodei de fertilizare in vitro (pe această cale s-au născut 8.300 de copii în aceeaşi perioadă).

În marea majoritate a cazurilor sunt creaţi mai mulţi embrioni în eprubetă, căci, ţinând cont de procentul redus de reuşită, nu se poate cunoaşte de la început numărul necesar. Mai mulţi embrioni sunt transferaţi în uterul mamei, în speranţa că cel puţin unul dintre ei se va implanta cu succes. Necesitatea transferului de embrioni multipli duce la apariţia sarcinilor multiple. Sarcinile multiple realizate prin această metodă artificială, implică şi reducţia embrionară. Asta înseamnă că mulţi embrioni sunt eliminaţi, ca să se îmbunătăţească şansele de supravieţuire ale unuia sau doi embrioni. Actul de eliminare din organism, în mod programat, a unor embrioni reprezintă un avort, un omor. Mulţi dintre embrionii ce nu sunt transferaţi în uterul mamei constituie rezerva unui viitor tratament sau a unor experimente. Se cunosc cazuri când embrionii, aflaţi în surplus, sunt utilizaţi pentru obţinerea de produse cosmetice. În Marea Britanie, în perioada 1991-1998, din cei 750.000 de embrioni, câţi au fost creaţi prin fertilizare artificială, 237.000 au fost distruşi, iar 48.000 au fost donaţi pentru cercetare.

Să adăugăm la acest tablou sumbru faptul că un procent covârşitor din cei păstraţi pentru fecundare in vitro au murit în diferite faze ale ale evoluţiei, până la naştere. Se cunoaşte că, în mod real, la nidare,  procentul de reuşită este de 1/10 sau 2/10.

Trebuie să subliniem faptul că viaţa umană începe din momentul conceperii. Aceşti copii micuţi, abia concepuţi, sunt ”cei mai mici” fraţi şi surori ai noştri. Şi în acest sens sunt spuse cuvintele Mântuitorului:
     ”Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, mie mi-aţi făcut.”   

Sfatul nostru pentru tineri este să nu se angajeze în relaţii intime înainte de casătorie, pentru ca atunci, la vremea potrivită, să-i poată dărui partenerului de viaţă un trup integru, nepângărit, frumos şi sănătos. Iar jocurile sexuale, care pot duce la cădere, e bine să fie evitate pentru că emoţiile pot deveni atât de explozive şi pasiunea atât de puternică încât tinerii să fie la un pas de cădere.
Voim să facem referire acum la cei care se gândesc că, după o tinereţe zbuciumată şi pătimaşă, se vor aşeza la casele lor şi vor duce o viaţă creştină. Ei nu ţin cont de faptul că sufletul nostru e ca o ceară în care se imprimă toate faptele noastre, bune sau rele, că după ani de zile trăiţi în desfrâu, sufletul va fi bolnav şi că vindecarea se va obţine cu multă greutate.
Poate aţi auzit de deviza ”Make love, not sex!” Am văzut că în ultima vreme această deviză e slogan al unor tineri din Occident care, conştienţi de faptul că sexul a devenit miezul oricărei poveşti de iubire, protestează faţă de înţelegerea greşită a sexualităţii. Ei observă câtă publicitate se face pentru amorul în lift, pe plajă sau în alte locuri publice şi îşi dau seama că s-a ajuns la o pervertire totală a dragostei.
Ce este interesant la aceşti tineri protestatari? Că sunt conştienţi că exacerbarea sexualităţii la care s-a ajuns în ziua de astăzi nu a adus şi un plus de dragoste.
Totuşi, ei nu înţeleg că viaţa sexuală a tinerilor necăsătoriţi poartă pecetea păcatului, ci au înţeles doar că plăcerea sexuală nu poate fi centrul unei relaţii. Ei sunt susţinătorii unei sexualităţi copleşite de iubire. Numai că o astfel de poziţie este utopică. Spunem că nu noi stabilim ce e bine şi ce e rău. Că, dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci am fi de acord cu modul în care înţeleg ei deviza de mai sus.

Dar, pentru că Dumnezeu există, noi înţelegem deviza tocmai ca pe un imbold pentru căsătorie: cei care se iubesc să caute să primească binecuvântarea dumnezeiască pentru dragostea lor.
Aşa e în viaţă. Faptele noastre sunt judecate de Dumnezeu, nu de noi. Dar faptele noastre sunt paşaportul nostru spre Rai sau spre Iad. Pentru că ne dăm seama că nu de ameninţări cu chinurile veşnice aveţi nevoie, vă repetăm că cei care au încercat să-şi întemeieze o familie fără să ţină cont de voia lui Dumnezeu au eşuat. Chiar aceste suferinţe şi singurătatea pe care le implică aceste eşecuri sunt o pregustare pământească a iadului.

(P.S. Andrei Andreicuţ – ”Mai putem trăi frumos?”; Danion Vasile – ”Cartea Nunţii”)

http://www.ortodoxmedia.com/recording_cat.php?rc_id=6

Aici gasiti diverse filme si alte materiale folositoare despre avort, lucruri nespuse si ascunse voit de cei ce au facut o industrie de miliarde de dolari la nivel mondial, o afacere din a omori fiinte nevinovate si lipsite de aparare, al caror “Strigat mut” nu-l aude nimeni!