Skip to content

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Archive

Archive for March 4th, 2008

Sfinti

Mar 4

Despre sfinţi

”Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc şi slăvesc pe cei ce Mă slăvesc”, zice Domnul (Pilde 8,17).
Dumnezeu e slăvit întru sfinţii Lui, iar sfinţii sunt slăviţi de Dumnezeu.
Slava pe care Domnul o dă sfinţilor e atât de mare că, dacă oamenii ar putea vedea un sfânt aşa cum este el, ar cădea la pământ de evlavie şi de frică, fiindcă omul trupesc nu poate îndura slava unei arătări cereşti.
Nu vă miraţi de aceasta. Domnul iubeşte făpturile Lui atât, încât i-a dat omului revărsarea Duhului Lui Sfânt şi în Duhul Sfânt omul se face asemenea lui Dumnezeu.
De ce însă iubeşte Dumnezeu atât de mult pe om? Pentru că El este Iubirea însăşi, şi această Iubire nu e cunoscută decât prin Duhul Sfânt.
       (Cuviosul Siluan Athonitul – Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei)

Rai

Mar 4

Mireasma raiului

După 10 din cei 15 ani de detenţie politică pe care i-am făcut sub comunişti, am ajuns şi în lagărul de muncă de la Noua Culme. Îmi amintesc că acolo am avut cu noi un om cu totul deosebit, pe moş Varga, ţăran simplu din Banat. Statură mijlocie, om blând şi cu o faţă luminoasă. Într-o zi, a  venit la mine, timid şi îngândurat, să-mi spună unele lucruri.
– Domnule Părinte, aş vrea să vă spun ceva, aşa, ca la o spovedanie…
– Bine, moş Varga, pofteşte aici, pe patul meu!
S-a suit mai greu, că eram pe patul suprapus, dar asta îţi dădea posibilitatea de a nu te auzi şi alţii. Era ca un adevărat scaun de spovedanie.
– Domnule părinte, uite, aşa cum te văd pe dumneata, aşa îl văd pe Domnul Hristos.
– Când, moş Varga?
– De cele mai multe ori dimineaţa, după terci, când oamenii stau pe paturile lor…
– Şi cum?
-De multe ori stă în picioare, rezemat de speteaza patului meu, şi mă priveşte cum stau, iar împrejurul capului are o strălucire de raze cum n-am văzut în nici o icoană.
– Nu ţi-ai pus problema că e vis?
– Tocmai asta o fac, că mă uit şi la vecini, ca să-i văd pe ei; în acelaşi timp, mă pipăi pe mine , ca să-mi dau seama că sunt treaz. De asemenea, apar nişte miresme care nu sunt din cele pe care le cunoaştem noi, din florile pământului…
Într-o zi, moşul s-a rugat lui Dumnezeu să-i facă şi pe ceilalţi să le simtă. La scurt timp, după rugăciunea lui, au început toţi să spună: ”Da’ ce miroase atât de frumos?! Că nu seamănă cu mirosurile pe care le cunoaştem noi… De unde poate să vină, că n-avem flori pe aici?!”. Iar afară era în toiul iernii, cu frig şi zăpadă mare.
Moş Varga şi-a dat seama că Dumnezeu i-a împlinit rugăciunea, dar a tăcut mâlc, şi-a dat pătura peste cap şi a început să plângă de bucurie.
     Nu ştiu dacă şi cât a mai trăit moş Varga după eliberare, nici dacă minunea a mai continuat în vreun fel, dar mireasma aceea o mai simt parcă şi azi, ca pe un semn al faptului că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată.
   (Pr. Zosim Oancea – ”Închisorile unui preot ortodox”) 

Zambet

Mar 4

Zâmbetul ceresc
Să vă spun despre un alt creştin ortodox. Nu era preot, ci simplu ţăran. Citise mult Sfânta Scriptură, însă în afară de aceasta nu mai citise nici o altă carte. Acum se afla în aceeaşi celulă cu profesori, academicieni şi alţi oameni cu înaltă cultură, care fuseseră închişi de comunişti. Şi acest biet ţăran se străduia să aducă la Hristos pe un membru al Academiei de Ştiinţe. Dar în schimb primea numai ironii.
– Domnule, nu-ţi pot explica mult, dar eu merg împreună cu Hristos, vorbesc cu El, Îl văd…
– Ia nu-mi mai spune mie poveşti, că vezi pe Hristos! Cum Îl vezi pe Hristos?
– Nu pot să-ţi spun cum Îl văd. Simplu: Îl văd! În multe chipuri poate vedea cineva. În vis, să zicem, vezi multe lucruri. Mie mi-i deajuns să închid ochii. Uite, acum îl văd pe fiul meu, acum văd pe cumnata mea, pe nepotul meu. Fiecare poate vedea. Există şi un altfel de vedere. Văd pe Hristos!
– Chiar Îl vezi pe Hristos?
– Da, Îl văd!

– Nu mai spune, cum îl vezi? Liniştit, supărat, plictisit, indispus, vesel? Cum te priveşte? Zâmbeşte vreodată?
– Ai găsit, a răspuns ţăranul, îmi zâmbeşte!
– Domnilor, veniţi să auziţi ce îmi spune acest om! Mă ia în batjocură. Zice că Hristos îi zâmbeşte. Arată-mi şi mie cu îţi zâmbeşte?
Acesta a fost unul din cele mai mari momente din viaţa mea.
Ţăranul a luat o înfăţişare foarte serioasă. După care, faţa lui a început să fie luminoasă. Un zâmbet a apărut pe faţa acelui ţăran. Aş fi voit să fiu pictor ca să zugrăvesc acel zâmbet. Era într-însul o doză de întristare pentru sufletul pierdut al omului de ştiinţă. Dar era şi o mare nădejde în acel zâmbet! Avea atâta dragoste şi compătimire şi o bucurie de a mântui acel suflet! Toată frumuseţea Raiului se vedea în zâmbetul acelei feţe. Era murdară şi nespălată, dar avea zâmbetul ceresc al Raiului.
     Iară, profesorul, şi-a plecat capul şi a zis:”Ai dreptate, domnule. Ai văzut pe Hristos. Ţi-a zâmbit”.
     (Ierom. Petroniu Tănase – Întâmplări minunate din vremea noastră)

„ Femeie, lasă copilul să trăiască că voi avea Eu grijă de amândoi!…”

Mă numesc Daniela şi am descoperit acest site (alt site – n.n.) căutând pe internet un fel de alinare pentru suferinţa pe care o trăiesc de 9 luni..
Am să vă povestesc pe scurt viaţa mea complicată şi dureroasă. Am 38 ani şi am fost căsătorita până acum o luna. Am doi băieţi: de 20 si respectiv 18 ani. Cel de 18 ani are schizofrenie şi se pare că e cronică. O primă suferinţă în viaţa mea. A doua suferinţă a fost faptul că am fost obligată să mă căsătoresc cu soţul meu acum 18 ani fără să-l iubesc; nu voi intra în amănunte dar asta a fost… Nu l-am iubit niciodată drept pentru care m-am hotărît pentru divorţ.
În urmă cu doi ani am cunoscut un bărbat cu 9 ani mai mic decât mine si ne iubim foarte mult. Este bărbatul cu care sunt logodită şi religios. Cu soţul meu nu am avut cununie religioasă pentru că nu a dorit acest lucru.
Acum voi aduce în discuţie problema cumplită a avortului: în primul an când l-am cunoscut pe acest bărbat, Peti se numeşte, mi-am dorit foarte mult un copil. El era plecat în Statele Unite şi trebuia să vină în decembrie anul trecut ceea ce s-a şi întâmplat. Până să vină mă rugam Domnului nostru Iisus Hristos să-mi dea un copil şi plângeam cu lacrimi amare de câte ori îmi imaginam acel copil. Bărbatul din viaţa mea, cel pe care-l iubesc, îl dorea şi el .
Într-o seară am avut un vis, după lacrimile pe care le vărsam zilnic în care Domnul Iisus Hristos mi-a apărut şi mi-a spus: “Nu plânge femeie ca până nu se termină anul vei avea copilul”. M-am trezit emoţionată şi marcată. Nu-mi venea să cred ca Domnul Iisus Hristos mi-a auzit dorinta…
Peti a venit pe 15 decembrie şi am să vă spun că – există minuni dumnezeieşti – în perioada 25-30 decembrie am rămas însărcinată!!! Pe data de 10 ianuarie mi s-au confirmat 3 săptămâni de sarcină! Pentru mine A FOST SI VA RĂMÂNE O MARE MINUNE PE CARE DOMNUL NOSTRU MI-A ÎNDEPLINIT-O .
Însă, acest copil trebuia să se nască, iar eu nu eram divortată încă: aveam şi am un copil cu probleme, Peti urma să se întoarcă în Statele Unite pentru încă ceva vreme, nu aveam nici un sprijin care să mă ajute în a păstra copilul. Au urmat două luni şi jumătate de chinuri, lacrimi si frământări: să pastrez sau nu sarcina. Pentru mine era şi va rămâne un dar divin….
Însă conştiinţa crudă şi raţiunea tăioasa mi-au ‚‚spus’’: ai deja un copil cu probleme, îngrijeşte-te de acesta şi lasă-l pe celălalt… nu e drept să-l ignori şi să-l sacrifici pe cel bolnav…”
Şi astfel, plângând şi frământându-mă, am avut al doilea vis cu Domnul Iisus Hristos care mi-a spus: “Femeie, lasă copilul să trăiască că voi avea Eu grijă de amândoi!…” .
Am fost şocată…! Şi cu toate aceste semne sunt o mare criminală. Pe data de 2 februarie am înfăptuit crima şi am renunţat la copil… am ignorat darul şi mesajele divine.
Nu am cuvinte care să arate starea în care, încă, mă aflu: sunt deprimată, iau tranchilizante şi antidepresive, am îmbrăcat un copil de 9 luni luat de pe strada, i-am luat jucării, dar nimic… Nici o rugăciune nu mă ajută… Nici un sfat nu-mi schimbă starea! Şi încă ceva important! Cât timp eram însărcinată, Răzvan, băiatul meu bolnav a fost bine. Nu avea halucinaţii, nu auzea voci… Însă după avort copilul s-a îmbolnăvit şi nu mai intră în lumea reală cu nici un tratament antipsihotic. Se pare că îl pierd şi pe el în lumea lui ireală. Dar cred că aceasta este una din pedepsele pe care le merit pentru fapta mea! Nu aveam dreptul să iau viaţa acelui copil mai ales ca era aşa de dorit şi era şi un dar divin! Răzvan nu-şi mai revine, trăieşte în lumea lui cu vocile false şi halucinaţiile, şi nici eu nu-mi mai revin. Urmează să mă căsătoresc cu Peti curând şi am sperat că dacă voi avea alt copil cu el îmi voi reveni… Am analizat aceste lucruri şi tot nu este bine… Crima înfăptuită rămâne adânc în suflet!
Stiu că e lungă această mărturisire dar aş dori să o publicaţi, ca să opriţi şi alte viitoare crime împotriva unor suflete nevinovate, împotriva darului divin cu care Dumnezeu ne consfinţeşte viaţa. Pentru că un copil este o minune!
Nu am cuvinte să vă spun toată gama de sentimente în care trăiesc: inutilitate, disperare, vinovaţie, suferinţă…
DAR…! CEA MAI MARE PEDEAPSĂ ESTE CEA DATĂ DE CONŞTIINŢA CARE MĂ CHINUIE!!! …Şi nu cred că există scăpare pentru asta.

În fiecare marti… e zi de post pentru mine… într-o marţi s-a întâmplat.
Voi rămane toată viaţa marcată de acest eveniment şi vreau să vă spun acum, când plâng iar: opriţi-vă să ucideţi suflete nevinovate!!! Ce urmează după aceasta e cumplit de trăit, şi sentimentul de a fi o criminală e copleşitor şi degradant.
Oare cine sau ce mă poate ajuta pentru că simt cum viaţa mea se sfârşeşte!…
Oare unde este copilaşul meu acum?