Skip to content

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Archive

Archive for March 5th, 2008

Şi eu trec printr-o situaţie foarte dificilă. Prietenul meu a făcut tot posibilul să mă lase însărcinată, apoi  m-a părăsit. Toţi prietenii lui îmi spuneau să fac avort…
Am pornit în căutare… nu ştiam dacă fac bine… am vorbit cu toţi prietenii comuni, cu rudele lui, cu prietenii mei pe care i-am selectat în a le spune, persoane care ştiam că mă vor înţelege sau speram…
Părinţii la început mi-au fost alături, cu timpul păreau a fi îngroziţi…
Merg în continuare la preoţi şi am vorbit cu psihologi.
Când doctorul meu a zis să fac avort şi că este ceva normal …. nu m-am putut abţine din plâns…
Ce m-a făcut să scriu a fost faptul că l-am visat pe puiul meu după ce mi-au propus toţi să avortez, iar eu am spus cu încăpăţânare NU, spunându-mi: MULTUMESC…
E ciudat, dar e adevărat…!
Să mă ajute Dumnezeu!

Mărturie anonimă

„L-am cunoscut pe internet…”

Am citit pe internet câteva povestiri şi câteva reportaje despre avort şi am hotărât să vă scriu şi povestea mea.
Am cunoscut pe cineva prin intermediul internetului acum 2 ani, el se numeşte Emilian şi este din Iaşi iar eu sunt din Bucureşti. După 2 ani de aşteptare în sfârşit ne-am întâlnit anul acesta în septembrie, am fost eu la Iaşi.
Mi-a jurat că mă iubeşte şi că o să fie toată viaţa lângă mine pentru că eu sunt cea mai potrivită pentru el şi că a visat să fie cu mine doi ani de zile. A fost primul bărbat din viaţa mea, îl iubesc enorm, încă îl mai iubesc. Am stat la Iaşi 4 zile şi m-am întors la Bucureşti cu gândul că în curând o să mă mut la Iaşi pentru EL.
La scurt timp am aflat că sunt însărcinată, m-am bucurat, chiar dacă am 22 de ani şi el 23, eu m-am bucurat pentru că ştiam că Emilian îşi doreşte un copil cu mine pentru că mă iubeşte… Însă, nu a fost aşa. Când a aflat a început  să-mi spună că e prea tânăr şi că el vrea să-şi trăiască viaţa şi că nu are bani, iubirea aia mare care o avea pentru mine a zburat pur şi simplu. Asta nu m-a făcut să renunţ nici un moment la copilul meu, sunt însărcinată în o lună şi îmi doresc acest copil din tot sufletul meu, chiar dacă prietenul meu mi-a propus să fac avort.
Părinţii mei încă nu ştiu de sarcina mea, în ianuarie voi pleca în Anglia de unde sper să nu mă mai întorc niciodată, vreau o viaţa mai bună pentru copilul meu, el nu are nici o vină că tatăl lui  nu-l vrea. Însă ştiu că o să vină şi vremea când acest „tată” o să vrea să-şi ceară iertare în faţa copilului lui, nu ştiu daca va obţine această iertare însă ştiu că Dumnezeu şi cu mine o să-l învăţăm pe acest copil ce înseamnă a ierta .
Scriu aceasta scrisoare în atenţia tuturor tinerelor care rămân însărcinate. Iubiţi-vă copii indiferent de situaţia voastră actuală, Dumnezeu este bun cu noi şi nu ne lasă la greu, daţi naştere acelor copii care nu au nici o vină!
Peste 8 luni o să fiu mamă, e cel mai minunat sentiment de pe acest Pământ, mă simt mai plină de viaţă, simt că micuţul din mine depinde de starea mea de spirit şi de sănătate, aşa că pentru el sunt puternică.

Simte şi tu ce simt eu acum!!! FII şi TU PUTERNICĂ!
Gabriela

Avort sau „Te iubesc mămicuţa mea scumpă… ” ?

Aveam 24 de ani… abia mă măritasem de 3 luni şi îl cunoşteam de numai 4 luni… eram încă studentă… cum să fac copil când încă nu îmi cunoşteam bine soţul, nu mă realizasem profesional?…
Am plecat plângând de la doctor. Teama mea devenise realitate: eram însărcinată.

Mergeam pe stradă şi plângeam… nu îmi doream încă copil, nu mai fusesem niciodată însărcinată… era mult prea devreme, nu îmi trăisem încă tinereţea, luna de miere… Dar mai presus de toate răsunau din memorie plânsetele mamei mele când mă ruga să nu fac niciodată avort căci voi rămâne marcată pe viaţă… orice s-ar întâmpla, daca Bunul Dumnezeu a îngăduit să mai vină pe lume un sufleţel, nu îl va lăsa niciodată de izbelişte: „Să nu faci niciodată greşeala mea”  îmi răsunau în minte rugăminţile mamei mele …
Am ajuns acasă şi i-am dat soţului vestea. Concluzia: avortul. Că suntem încă prea tineri, nici nu ne cunoaştem prea bine, poate nu ne vom înţelege şi copilul va rămâne fără familie… etc …
Au urmat nopţi de plânsete şi frământări, vedeam mereu inimioara de pe ecranul ecografului care bătea în mine… Cu ce drept să o opresc eu să mai bată??? E copilul meu, e adevărata mea jumătate… cum să fac aşa ceva??? Fie ce-o fi… nu îl omor!!!
I-am spus soţului decizia mea. Au urmat o serie de stări tensionate, dar Dumnezeu m-a întărit şi am mers mai departe…
L-am adus pe lume pe băieţelul meu minunat, Alexandru. Are acum 4 ani şi jumătate şi încă un frăţior de 1 an şi jumătate, David – şi el un alt „neaşteptat”.
După ce s-a născut şi David, soţul meu ne-a părăsit… Nu ne mai înţelegeam, îmi reproşa că eu am făcut intenţionat aceşti copii…
Fetelor, acum am 29 de ani şi am 2 băieţei MINUNATI, oglinda ochilor mei şi toată fericirea mea.
Suntem foarte fericiţi toţi trei… Dumnezeu ne ajută în fiecare clipă … suntem cu toţii făpturile Lui şi trebuie numai să Îi acordăm toată încrederea ca să vedem imediat şi rezultatele.
Sunt sigură că soţul meu se va întoarce la copiii lui. Dumnezeu îl iubeşte şi pe el şi îl va lumina la un moment dat. Eu mă rog mereu pentru asta.
Vreau să vă împărtăşesc gândurile mele şi să vă rog să meditaţi şi să vă informaţi foarte bine înainte să faceţi un avort. Să întrebaţi ceea ce simt pe toate femeile din jur care au făcut avort, şi pe toate mămicile fericite care au scăpat de ispita ucigaşă.
Eram şi încă sunt tânără, doream să îmi trăiesc viaţa, să umblu prin discoteci etc… Au venit copiii şi mă gândeam că s-a sfârşit viaţa mea, că voi fi prizonieră în casă cu doi pui mici, că mi s-a terminat viata şi libertatea…
NIMIC MAI FALS!!! Aceşti pui mici crescuţi din noi sunt izvorul adevăratei noastre fericiri!!! Nu mă credeţi? Lăsaţi-i să trăiască şi o să vă convingeţi singure!!! Răspundeţi acestei provocări şi veţi ajunge la aceeaşi concluzie.
Care „Te iubesc” credeţi că vă va încălzi cu adevărat inima? Cel spus în momente fierbinţi de cel care doreşte conştient sau inconştient să obţină „ceva” de la noi sau… cel spus de un sufleţel mic, sincer şi curat?
„Te iubesc mămicuţa mea scumpă. Eşti cea mai frumoasa mămică din lume”… mi se spune de câteva ori zilnic de puiul meu pe care acum 5 ani mă gândeam să îl avortez…
Am văzut de curând pe internet un film de 20 de minute cu un avort  filmat live. Intraţi pe pagina aceasta http://www.avort.ro/strigatul-mut.php şi uitaţi-vă la film. Eu am plâns şi m-am rugat să lumineze Dumnezeu minţile tuturor femeilor să nu facem sau să mai facem vreodată aşa ceva …
Acum am un pui mic, de 1 an şi jumătate în braţe care nu mă lasă să scriu… mă trage de par, mă pupă, bate cu pălmuţele în tastatură… miroase tot a lăptic şi spune mereu „mama” cu atâta dragoste şi cu cea mai fericită „mocuşoară” …
Alegeţi, dragile mele… ne vrem copiii strângându-ne în braţe sau măcelăriţi în bucăţi în aspiratoarele din cabinetele ginecologice…?
Eu sunt fericită … Fiţi şi voi alături de mine şi puii voştri minunaţi.
Cristina

Alaltăieri am trecut şi eu printr-un avort…
Sunt încă la liceu şi printr-o întâmplare am rămas însărcinată. Prietenul meu a fost lângă mine şi m-a susţinut. Am hotărât că e mai bine să fac avort, mama nu putea să afle, mai am şcoala de terminat, nu aş avea cu ce să cresc un copil…
Am găsit un doctor renumit care să îmi facă avortul. Săptămâna trecută m-am programat şi alaltăieri a avut loc crima… Înainte de avort doctorul mi-a făcut ecografie. Eram în 7 săptămâni, totuşi la ecograf s-a văzut un corp de bebeluş ghemuit. Doctorul a spus: ce copil frumos! Apoi ne-au dus undeva în subsol… mai era o femeie care a făcut avort. Ne-am îmbrăcat în cămăşi de noapte şi stăteam pe pat. Ea a intrat prima şi a ieşit după nici 20 minute. Mi-a spus zâmbind, sub efectul sedativului: nu-ţi fie frica, nu simţi nimic, nu doare!
Asistenta m-a condus în camera de măcelărit. Era un miros puternic de dezinfectant. M-am întins pe masă… am primit anestezie generală şi pe când a intrat doctorul, am adormit. În timpul avortului l-am visat pe copilaşul meu. Avea gene lungi cum are tatăl lui. Eram într-un câmp. M-a întrebat: De ce faci asta? I-am spus: Eu nu vreau să fac asta, iar el m-a întrebat: Atunci totuşi, de ce faci asta?
Nu ştiu cum am ajuns în cealaltă cameră în pat… nu ţin minte nimic… ştiu doar că m-am trezit şi mi-am dat seama că am dormit vreo 20 minute. Am ieşit afară cu ultimele puteri… totul se învârtea în jurul meu. Afară era prietenul meu cu încă un amic. Am realizat ce am făcut… primul meu gând a fost că sunt o criminală…
I-am cerut batiste şi am început să plâng. A apărut imediat asistenta şi a spus că atâta timp cât sunt acolo să nu plâng că fac imagine proastă clinicii…  M-am dus iar la ecograf, iar monitorul a arătat că uterul meu este gol… păcat că nu există şi un monitor, care ar fi arătat că şi sufletul meu e gol…
M-am dus acasă şi am dormit vreo câteva ore, iar când m-am trezit eram udă, am transpirat…
Azi-noapte l-am visat din nou în acelaşi cadru. S-a uitat la mine şi a spus: Vezi, acum sunt mort. M-au omorât. I-am spus să mă ia cu el, dar a spus că nu poate să facă asta, nu i se dă voie… şi că nu pot pleca, voi avea parte de o întâmplare în curând… mai multe nu a putut să îmi spună…
Fetelor, doamnelor, vă spun, nu faceţi avort!
Poate credeţi că în viitor un alt copil va umple golul lăsat de acesta, dar vă spun… fiecare copil e unic în felul lui şi nici unul nu poate fi înlocuit de nimeni şi nimic…
  Ilona

Era luna februarie când am aflat că sunt însărcinată… eram încă la liceu ultimul an… I-am dat vestea prietenului mei speram că-mi va spune să îl păstrăm. Dar din păcate nu a spus aşa… mă obliga într-un fel să fac avort: că suntem prea tineri că nu avem ce să îi oferim şi alte chestii… într-un final am acceptat… în schimb nu după mult timp am avut o mică ceartă şi m-a lăsat singură… timpul trecea iar eu aveam 3 luni umblam pe la doctori mă rugam de ei… dar nimeni nu vroia… Într-un final am hotărât să merg la ecograf. Era aşa mic şi dulce… un ghemotoc de copilaş… Iar o asistentă lauda copilaşul că e perfect sănătos… că Doamne-ajută… o să am un copil minunat… neştiind ce vreau eu să fac.
Prietenul în care am avut încredere şi cu care am fost împreună un an şi ceva m-a lăsat singură. Deja simţeam cum mişcă propriul meu copilaş în mine… nu avea stare… L-am iubit mai mult ca orice…
Dar a venit ziua în care a aflat mama mea… M-a dus la spital şi m-au internat. După 2 zile mi-au dat ceva pastile (acele pastile întrerup sarcina până la 6 luni) eu aveam 4 luni jumătate. Mi-a dat prima tură de pastile. Nu simţisem nimic. După a doua tură am simţit cum mişca foarte tare copilaşul meu (se chinuia… era în ghearele morţii) iar dintr-o dată nu am mai simţit nimic… a murit copilaşul meu. A treia serie de pastile mi-au provocat contracţii, erau tot mai puternice… După câteva ore mi s-a rupt apa şi am născut… am născut copilul omorât de mine. Iar în loc să fie ca la o naştere… să-mi dea copilaşul în braţe să fiu bucuroasă, ei mi l-au luat…
Era mic încă… era mic de felul lui cam cât palma… dar era bine… era fetiţa mea, Alexandra… îngerul meu pe care nu îl pot uita şi nu îl voi uita niciodată!
După ce s-a întâmplat am avut vise în care plângea şi mă întreba de ce am lăsat-o? De ce nu am ţinut-o? Mi se sfâşie sufletul. Tot ce îmi doresc acum mi-aş da şi viaţa să o vad cum ar arăta… sau să o am iar în pântece…
Dacă o păstram acum avea 7 spre 8 luni…
NU VĂ UCIDEŢI COPILAŞUL AŞA CUM AM FĂCUT EU!

Acum mi-aş da viaţa să o văd doar o secundă!
 Loredana

     Elena G. din Iaşi, la vârsta de 22 ani a rămas însărcinată. Soţul o îndemna la avort, dar nişte rude se opuneau. S-a hotărât, totuşi, să facă avort. Dar, chiar în noaptea dinainte de a se duce la medic a avut un vis. A visat pe Sfânta Paraschiva în biserică, cu multă lume, unde parcă toţi aşteptau ca sfânta să se scoale şi să vorbească cu cineva. Într-adevăr, sfânta s-a ridicat din raclă şi i s-a adresat astfel: ” Fetiţo, tu eşti însărcinată, dar să nu te duci să avortezi, că apoi o să ai mari greutăţi în continuare şi o să mori. Dacă o să mă asculţi, o să naşti o fată frumoasă, deşteaptă şi milostivă şi o să-ţi meargă bine în continuare şi nu o să ai necazuri prea mari în viaţă”.
A doua zi a plecat, totuşi, la doctor, dar cu oarecare teamă şi nehotărâre. Ajungând, teama a sporit şi când trebuia să intre a renunţat şi s-a întors acasă. Şi nu a mai avortat copilul. Şi a născut o fetiţă de 4,5 kg, frumoasă, inteligentă (acum are peste 30 de ani şi ştie cinci limbi străine) şi cu adevărat milostivă şi credincioasă. Încă de când era mică împărţea tot la săraci, iar acum este medic şi orice rugăciune care o face ea la Sfânta Paraschiva, în orice necaz ar fi, este ascultată.
Aşa a scăpat Sfânta Paraschiva pe această mamă de la moarte (ea însăşi fiind credincioasă de mică copilă), salvându-i  şi fetiţa, care acum este mângâiere pentru cei din jur cu bunătatea ei, cu mila de săraci şi cu celelalte fapte bineplăcute lui Dumnezeu.

Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: Că îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.
(Matei 18, 10).

Am ucis un oraş ca Smeredvo

(interviu cutremurător cu medicul ginecolog Stoian Adaşevic)

De la domnul Antun Lisec, cunoscutul luptător pro-vita din Zagreb (Croaţia), primim un text cutremurător. Este vorba de un interviu luat doctorului Adaşevic din Belgrad (Serbia) şi publicat în revista „Argument” din 23 februarie 1996.
Interviul a apărut sub titlul: „În cabinetul meu am ucis un oraş ca Smeredvo, fără să ştiu ce fac”.
Iată o parte din acest interviu:
– Dr. Adaşevic, sunteţi un cunoscut specialist în obstetrică ginecologie din Belgrad, dar din 1988 nu mai faceţi avorturi. Ba chiar aţi devenit un mare adversar al lor. Pregătiţi întemeierea „Asociaţiei pentru protecţia vieţii umane şi a familiei”. Însă, vreme de 6 ani aţi efectuat aproximativ 60.000 de avorturi. Odată chiar aţi afirmat: „Am ucis un oraş ca Smeredvo”.
– Cred că oraşul Smeredvo are mai puţini cetăţeni, aproximativ 45.000. Am ucis fără să ştiu ce fac! Dar am înţeles că nu am dreptul să ucid, nici ca soldat, nici ca ginecolog, şi cu atât mai puţin ca „ucigaş plătit”, care aşteaptă după colţ. Am înţeles că este vorba de o fiinţă umană ca şi mine. După „legea creştină” n-am dreptul să ucid fiinţa umană, născută sau nenăscută. În viaţa umană există schimbări cantitative şi calitative. Una dintre schimbările calitative este începutul vieţii umane, prin unirea a două celule, masculină şi feminină într-o singură fiinţă.Când vedem aceasta, înţelegem că din momentul fertilizării, până la moarte, fiinţa umană este aceeaşi.
– Aţi încetat avorturile. Vreun fapt concret a avut influenţă asupra deciziilor dumneavoastră?
– S-a întâmplat când cineva dintre rudele mele a venit cu logodnica lui. Când am început să fac acest avort, la început am scos „mâna” care a căzut pe faţa de masă care era plină de tinctură de iod şi „mâna” a început să se mişte deoarece un nerv a căzut în tinctură şi astfel a dat comandă „mâinii” să se agite. Înainte de a-mi continua lucrul am găsit ceva pe dibuite şi mi-a trecut prin minte: „Nu mi-ar plăcea să fie un picior”. De fapt, era un „picior”. Mi-am concentrat toată atenţia să nu cadă în alcool. Dar în acel moment ceva s-a răsturnat şi câteva instrumente au căzut cu zgomot. Am tresărit şi am scăpat „piciorul” care a căzut pe masă şi nervul a atins alcoolul. Acum şi „piciorul” se mişca. Am continuat şi am prins din nou ceva. Era „inima” care zvâcnea.
Mi-aduc aminte că o soră m-a întrebat dacă mă simt rău. În faţa mea zăcea ”inima” care mişca. Vedeam mişcările „piciorului” şi „mâna” care se contractau. Numai cu vreo zece minute înainte, pe ecranul ecografului văzusem totul funcţionând… Din acel moment m-am cutremurat şi am înţeles că avortul este într-adevăr ucidere!!!

(traducere din lb. Engleză de pr. prof. Vasile Mihoc, Pro-Vita Sibiu)