Mulţi oameni cred că micuţa fiinţă plămădită în trupul mamei nu ştie şi nu simte nimic atunci când devine victima unui avort.

Un mare medic american, domnul Bernard Nathanson, director al unei clinici în care se efectuau 30.000 de avorturi pe an, a realizat filmarea cu ultrasunete a avortului unui făt de 3 luni. Filmul dovedeşte fără putinţă de tăgadă, că fătul simte apropierea ameninţătoare a instrumentului  ucigaş. În acele momente, el se mişcă agitat, bătăile inimii cresc de la 140 la 200 pe minut şi, încercând parcă să se salveze, deschide larg gura, ca într-un strigăt de disperare, rămas, din păcate, fără ecou.
Secvenţe din acest film, intitulat în mod sugestiv „STRIGĂTUL MUT”, au reuşit să convingă multe femei să renunţe la avort.
Ne întristăm când auzim de războaie, dar ignorăm faptul că de-a lungul timpului avortul a curmat mai multe vieţi decât toate războaiele la un loc. El a devenit războiul discret şi acerb purtat pe câmpul de luptă al trupurilor noastre, împotriva celor mai inocente fiinţe omeneşti.

La naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cei apropiaţi, văzând minunile ce au însoţit acest eveniment, se întrebau: „Ce va fi, oare, acest copil?” (Luca  1, 66). O astfel de întrebare ar trebui să-şi pună orice familie care se hotărăşte  pentru avort: „Oare ce ar putea deveni copilul acesta? Poate un mare om de ştiinţă, sau un mare scriitor! Poate chiar toiagul şi mângâierea bătrâneţilor noastre!”
Pentru ce ne temem? Oare, Cel Ce hrăneşte pasările cerului, nu va avea grijă şi de cel poartă chipul şi  asemănarea Sa?