Vezi continutul

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Arhiva

Arhive pentru mai, 2009

    Dumnezeiescul Ioan Gurã de Aur într-una din Omiliile sale zice aşa: „Eu vorbesc din catedrala aceasta – adicã a Sfinţilor Apostoli din Constantinopol –, şi vãd mulţime de oameni aici. De se vor întoarce 100 la Hristos, platã însutitã voi avea. De se vor întoarce 60 sau 30, nu micã este plata; iar de se va întoarce numai unul, şi pentru acesta mare platã îmi va da mie Hristos, cã un singur suflet este mai scump decât toatã lumea, dupã cuvântul care a zis: Ce va da omul în schimb pentru sufletul sãu, mãcar de-ar câştiga toatã lumea? Iar de nu se va întoarce chiar niciunul, eu nu voi înceta sã învãţ şi sã predic, deoarece fântânile izvorãsc şi izvoarele curg, mãcar de ar lua cineva şi ar bea apã din ele sau nu ar bea, ele îşi fac datoria”.

http://proortodoxia.wordpress.com/2009/05/22/marsul-pentru-familie-si-normalitate-2009-foto/

De 1 IUNIE, ne pregatim sa actionam pe doua planuri:

– medici ginecologi

– publicul larg.

Astazi punem coletele adresate unor medici ginecologi din Gorj si Timis la posta, ca sa ajunga din timp. Rugamintea noastra adresata lor este sa pretuiasca viata pruncilor nenascuti si sa NU FACA AVORTURI, macar de 1 IUNIE!

Cat despre publicul larg, vom distribui pliante oamenilor de 1 IUNIE, cel mai probabil in PARCUL CENTRAL TG-JIU. Cei care pot ajuta in orice fel la buna desfasurare a activitatilor noastre cu prilejul zilei de 1 IUNIE (ZIUA COPILULUI NENASCUT SAU NEZAMISLIT), ii rugam sa ne contacteze la: provitatj@gmail.com sau

0727781691/ 0768357675.

Echipa ProVita Gorj.

http://groups.yahoo.com/group/provitagorj/

Acesta este un grup de discutii cu caracter local si regional, al Asociatiei crestin-ortodoxe „ProVita pentru nascuti si nenascuti” filiala Gorj, cu sediul in Tirgu-Jiu, str. Republicii, nr. 1 ( Magazin „Candela” – mandarda), jud. Gorj, Romania.
Website: www.ProVitaTarguJiu.ro.
Contact: provitatj@gmail.com.
Telefon: 0727.781691(Radu).

Este dedicat membrilor, voluntarilor si simpatizantilor ProVita Gorj, cat si celor interesati de miscarea pentru viata, impotriva avortului, in municipiul Tg-Jiu, orasul Rovinari si in judetul GORJ.

In ce credem noi?
„Marturisim ca viata este un dar de la Dumnezeu; El este Autorul, Creatorul si Izvorul ei, al vietii omului, ca si al intregii biosfere. Viata umana se intoarce la Cel ce a dat-o; cel ce se bucura de dar nu poate dispune de viata, nici nu o poate suprima.”

Conceptia „provita” („prolife”) marturiseste ca viata incepe in momentul conceptiei si este sacra si inviolabila, fiind un dar de la Dumnezeu.

Noi, persoanele si organizatiile care impartasim aceasta conceptie, ne angajam sa aparam si sa promovam viata in toate stadiile acesteia si ne pronuntam impotriva oricarei actiuni care are rolul de a impiedica sau intrerupe ciclul vietii, in faza ei initiala (AVORTUL), adulta (CRIMA, SUICIDUL), ori finala (EUTANASIA si SINUCIDEREA ASISTATA).

Grupul „PRO_VITA_Gorj”, comunitate virtuala provita romaneasca, locala si regionala, isi propune sa indeplineasca urmatoarele functii:
newsletter, prin difuzarea de stiri si anunturi privind activitatile organizatiei noastre, care apara si promoveaza valorile vietii si ale familiei si isi desfasoara activitatea cu precadere in Tg-Jiu, Rovinari si in jud. Gorj;
grup intern dedicat membrilor asociatiei, pentru o comnunicare mai buna si mai rapida si o mai eficienta coordonare a activitatilor provita desfasurate de noi;
spatiu dedicat discutiilor intre persoanele cu opinii provita, propuneri si organizare de actiuni, etc.

Grupul este non-denominational (deschis persoanelor de orice confesiune). Respectul si toleranta fata de ceilalti sunt apreciate.

TOTUSI, A SE AVEA IN VEDERE ca asociatia si implicit, grupul, promoveaza conceptia ortodoxa despre VIATA!

Grupul este administrat de asociatia ProVitaGorj.

Vizitati si:
Avort.ro – Adevarul despre avort, marturii
Cultura vietii – Stiri si comentarii
Materiale provita

„Biblioteca virtuala” cu materiale pentru viata

ProVita Bucuresti

Provita Craiova

Grupul Yahoo! Provita

Sfantul Grigorie de Nyssa:

http://www.crestinortodox.ro/morala/70864-despre-pruncii-morti-prematur

http://www.provitabucuresti.ro/Noutati/marsulpentru-familie.html

http://www.crestinortodox.ro/alte-articole/88890-rugaciunea-femeii-care-a-avortat

http://www.pentruviatacluj.ro/

http://www.lifenews.com/

Human Life International – asociatie provita catolica:

http://www.hli.org/