Aceasta este mărturia lui Verity Swayne, mamă a 4 copii, care povestește ce a simțit și prin ce a trecut după ce a aflat că cel de al patrulea copil, o fetiță, are sindrom Down.

În urmă cu 2 luni am urmărit un interviu în care se discuta despre etica avorturilor eugenice (avorturi selective în urma dizabilităților constatate la făt). Am fost inițial supărată atunci când moderatorul a pus întrebarea de ce ar vrea cineva să aibă un copil cu dizabilități severe, însă mi-a amintit imediat de propria mea furie și ignoranță atunci când eu și soțul meu am aflat că vom avea un copil cu sindrom Down.

Mi se împlinise deja visul de a deveni soție și mamă. Fusese cea mai frumoasă parte din viața mea să ma dedic total familiei noastre. Ne rugasem mereu pentru copiii noștri să fie perfecți și sănătoși și, deși mă doare să o spun, îl implorasem zilnic pe Dumnezeu rugându-mă să nu am copii cu nevoi speciale, copii cu sindrom Down. 

Îmi doream și credeam că merit versiunea mea pentru o viață perfectă, lipsită de probleme. Așa că atunci când am aflat în luna a 5-a de sarcină că Belinda este un copil cu sindrom Down, m-am simțit speriată și trădată de Dumnezeu. „Doamne ți-am cerut un copil sănătos și nu m-ai ascultat” este ceea ce am gândit atunci” (Nu este ceea ce gândim uneori când nu primim ceea ce ne dorim?).

Continuarea aici.