http://www.youtube.com/watch?v=THS2zZ4m260&feature=related
La adresa de mai sus puteti vedea filmul “Strigatul mut”, partea I. Oare mai poate cineva sa fie pro-avort dupa ce urmareste acest film?!
Provita Gorj.
PS: Pe site-ul nostru gasiti informatii si despre avortul timpuriu provocat de contraceptive.
B. Campanii 2008
1. Campania de Sfanta Iuliana din Lazarevo – ocrotitoarea celor casatoriti , 02 ianuarie 2008.
Am donat unei femei cu doi copii 20 lei si unei familii cu cinci copii 50 lei.
2. Campania de Sfanta Mucenita Eufrasia , 19 ianuarie.
Am distribuit pliante (modelul “Sfaturi pentru tineri”) la adolescenti si tineri, in magazine de obiecte bisericesti, la pangarele a doua Biserici, in cutiile postale.
3. Campania de Sfintii Trei Ierarhi-Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur si Grigorie Teologul, 30 ianuarie.
Am distribuit pliante la pangarul unei Biserici , le-am dat tinerilor , adolescentilor.
4. A. 25 ianuarie
Am petrecut doua ore in Colegiul National “Spiru Haret” din Tirgu-Jiu , unde am vizionat filmul “In your face” cu doua clase de liceu diferite , am dat pliante , am purtat discutii cu liceenii.
B. 28 ianuarie
Aceeasi locatie , acelasi film , am distribuit pliante si am discutat liber cu alte doua clase de liceu.
5. Campania de Sfanta Teodora Imparateasa , 11 februarie.
Am distribuit pliante in cutiile postale.
Am trimis un colet cu materiale specifice activitatii noastre unei colaboratoare din Valea Jiului , Petrila , judetul Hunedoara.
6. Am primit un colet din partea ProVita Media continand cartea “O viziune asupra vietii” (15 exemplare).
Am pus doua in Biblioteca noastra , iar celelalte le-am donat:
- 3 le-am trimis doamnei din Petrila cu care colaboram.
- 1 Bibliotecii C.N. “Spiru Haret”.
- 3 Bibliotecii Judetene “Christian Tell”.
- 5 Bibliotecilor a 5 Biserici Ortodoxe din Tirgu-Jiu.
- 1 unui medic de familie.
7. Campania de Sfantul Mucenic Alexandru , 25 februarie.
Aceasta a constat tot in distribuirea de pliante in cutiile postale.
03 martie 2008:
- O alta campanie pentru liceeni in C.N. “Spiru Haret” Tg-Jiu, asemanatoare cu cele din 25 si 28 ianuarie ’08.
8. Campania de Cuviosul Gherasim de la Iordan , 4 martie.
Am distribuit pliante in cutiile postale.
◦In intervalele dintre campanii am mai distribuit pliante, cd-uri, dvd-uri, mai ales medicilor ginecologi din oras.
9. Campania de Buna-Vestire 25 martie.
Am distribuit pliante in cutiile postale.
10. Campania de Invierea Domnului (Sfintele Pasti) 27-29 aprilie.
Am donat 500 RON.
11. Campania de Sfantul si Dreptul Iov ( 6 mai ).
Am distribuit pliante.
12. Campania de Sfintii Imparati Constantin si Elena – 21 mai.
Am distribuit pliante.
13. Campania de 1 iunie – Ziua copilului nascut si nenascut.
Incepand cu ora 19.30, in Parcul Central din Targu-Jiu, Asociatia Studentilor Crestin-Ortodocsi din Romania (ASCOR) filiala Targu-Jiu au distribuit pliantele puse la dispozitie de noi, cei de la ProVita.
14. Campania de 5 iunie – Inaltarea Domnului/Ziua Eroilor.
Am distribuit pliante.
15. Campania de 16 iunie – Sfanta Treime.
Am lasat pliantele la pangarul Bisericii Sf. Treime ca sa fie date credinciosilor.
16. Campania de 24 iunie – Nasterea Sf. Ioan Botezatorul.
Am distribuit pliante.
17. Campania de 19 iulie – Cuv. Serafim de Sarov.
Am distribuit pliante.
18. Campania de Sf. Cuv. Teodora de la Sihla – 07 august.
Am distribuit pliante.
19. Campania de Sf. Martir Radu Brancoveanu – 16 august.
Am distribuit dvd-uri cu un bogat continut provita.
20. Campania de Sf. Cuv. Teodora – 29 august.
Am distribuit pliante.
21. Campania de Nasterea Maicii Domnului – 8 septembrie – am impartit pliante.
22. Campania de Cuv. Teodora din Alexandria – 11 septembrie – am impartit pliante.
23. Campania de Zamislirea Sfantului Proroc Ioan Botezatorul – 23 sept. – am impartit pliante.
24. Campania de 5 octombrie – am distribuit pliante, carti si dvd-uri provita.
Octombrie: 14 – Sf. Cuv. Parascheva – am impartit pliante despre efectele secundare ale vaccinului (anti-cancer de col uterin) Gardasil in Targu-Jiu, Rovinari si Motru.
27 oct. – Sf. Cuv. Dimitrie Basarabov - am continuat campania de informare despre efectele secundare ale vaccinului mai sus mentionat distribuind in scolile din Tg-Jiu pliante despre Gardasil realizate de Filiala Craiova.
30 oct. – Sf. Apostol Cleopa - am distribuit pliante despre Gardasil.
Intre timp am distribuit gratuit in primul rand preotilor si profesorilor de religie exemplare din cartea:
Dr. Christa Todea-Gross si Preot Prof. Dr. Ilie Moldovan - “Indrumarul medical si crestin despre viata al Federatiei Organizatiilor Ortodoxe Pro-Vita din Romania”, Editura Renasterea, Cluj-Napoca, 2008.
04 Noiembrie 2008 - am desfasurat o campanie de informare la cele doua clase de a XII-a din Liceul Teologic “Sfantul Nicodim” Tg-Jiu. Campania a constat in vizionare de filme, distributie de pliante si de semne de carte si discutii libere cu tinerii liceeni. Adresam multumiri Conducerii Scolii pentru bunavointa, domnilor/doamnelor diriginti(e) pentru sprijin si domnului prof. Dumitru Barascu pentru buna colaborare in derularea acestei campanii.
Urmeaza si alte asemenea campanii atat in acest liceu, cat si in alte scoli din oras.
Asteptam invitatii/solicitari si vom veni cu drag si in scoala dvs. in masura timpului disponibil!
Noiembrie: 9 – Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul - am distribuit pliante despre Gardasil si de asemenea pliante “Jurnalul unui copil nenascut”, realizate de Fundatia “Sfintii Martiri Brancoveni” Constanta.
Noiembrie: 12 – Sfantul Ioan cel Milostiv – am distribuit pliante “Jurnalul unui copil nenascut”.
26* – Sf. Cuv. Stelian Paflagonul - ocrotitorul Provita Gorj (*aniversam un an in formula actuala) – am participat la Sfanta Liturghie si am impartit pliante.
30 – Sf. Apostol Andrei – ocrotitorul Romaniei – am impartit materiale provita, realizate de Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni – Constanta.
Decembrie: 2 – Pomenirea trecerii la cele vesnice a Pr. Cleopa Ilie – am facut un parastas de pomenire a Parintelui Cleopa si am distribuit pliante cu invataturi despre avort ale Parintelui.
6 – Sf. Ierarh Nicolae – am impartit pliante.
7 – Sf. Mucenita Filofteia – idem.
si 25 – Nasterea Domnului – am impartit materiale pentru viata, anti-avort.
Gasiti aici mai multe informatii despre acest vaccin.
Si o voce avizata – Dr. Rares Simu (medic specialist in imunologie clinica si alergologie):
Prof. univ. dr. Pavel Chirila despre Gardasil:
Articol aparut in “Orthodoxos Typos” (“Presa Ortodoxa”, Grecia), 18.04.1986.
Cu cativa ani în urma am parcurs cartea lui Hans Killian “In spatele nostru sta Dumnezeu” (Editura “Kadmos”, Atena, 1960). Ultimul capitol, intitulat “Mostenire”, m-a cutremurat.
Acum câteva zile am relatat întâmplarea descrisa în carte într-o noua discutie despre avorturi (spun noua discutie, deoarece a existat o continuare a ei prezentata de “Presa Ortodoxa”; vezi nr. 692/4.4.1986) . Nu gasesc cuvinte sa descriu impresiile ce le-a pricinuit. Deoarece o mare parte a cititorilor “Presei ortodoxe” n-au bagat-o în seama, consider oportun sa o repet:
Pe scriitorul cartii, renumitul medic chirurg, l-a vizitat o tânara doamna ca sa-i solicite ajutorul medical. Era sotie de medic, avea doi copii, de cinci si trei ani, si era însarcinata în luna a patra. Sotul ei fusese mobilizat si se afla pe Frontul de Rasarit. Doamna avea dureri la sânul stâng si sub bratul stâng depistase o mica umflatura tare. Medicul, dupa ce a ascultat-o, a început s-o examineze. Dar este mai bine sa lasam cartea sa continue:
“…Am palpat si am simtit un ganglion foarte tare, dar degenerat; de altfel putea simti oricine un întreg lant de astfel de ganglioni. Fara sa arat nici o expresie de surpriza, am palpat întreg sânul stâng, ce era înconjurat de o retea venoasa subtire de culoare neagra… M-a cuprins teama. Dupa ce am examinat, ca sa compar si sa controlez, precum fac totdeauna – si sânul ei cel drept, am depistat îngrozit ca si la acesta se puteau simti umflaturi tari. La un anume loc pielea se vedea primejdios de trasa. Si sub bratul drept se puteau simti, sub piele/ ganglioni mici si tari, si doua umflaturi mai mari lânga vasele de sânge ce duc la mâna. Era îngrozitor! Un cancer în crestere rapida la amândoi sânii…
In timp ce bolnava se îmbraca, cugetam în sinea mea, cum oare as putea sa-i spun crudul adevar în modul cel mai potrivit…
Dupa ce bolnava s-a îmbracat si s-a asezat pe scaun, i-am spus imediat:
- Doamna, faptul ca lucrurile sunt foarte serioase îl cunoasteti si dumneavoastra. Ca ne aflam în fata unor hotarâri dificile, nu pot si nici nu trebuie sa va ascund.
Nu s-a pierdut, nici n-a început sa plânga:
- Trebuie sa vorbesc imediat cu sotul dumneavoastra. Trebuie sa-l chemam imediat de pe front. De aceasta data însa ochii ei au lacrimat.
- Nu stiu unde este barbatul meu. De câteva luni nu avem nici o veste de la el.
Faptul acesta a îngreunat si mai mult situatia, pentru ca acum saraca femeie trebuia sa ia singura hotarârea, o hotarâre ce va însemna moartea sau viata copilului ce-l purta sub inima sa. Trebuia sa-i explic ca este nevoie sa ia o hotarâre si de aceea am continuat pe un ton aspru:
-Sunteti grav bolnava, doamna, si va aflati fara îndoiala în mare pericol. Schimbarile aparute la pieptul dumneavoastra depind în mod sigur de sarcina. Ganglionii dumneavoastra se afla în neregularitate si au degenerat prin influenta unor hormoni produsi din cauza sarcinii. Trebuie sa întelegeti va rog, ca din pricina aceasta trebuie sa va propun întreruperea sarcinii. Asa cum se prezinta situatia dumneavoastra, nu va pot lasa copilul. Trebuie sa încercam sa depistam cauzele acestor umflaturi de la sâni si, pe cât ne sta în putinta, sa oprim cresterea lor. Dar asta nu se poate face atunci când în corpul dumneavoastra circula cantitati mari de hormoni datorita starii de graviditate, care, desigur, sunt folositori pentru copil, însa pentru dumneavoastra constituie un pericol aproape mortal. De aceea trebuie sa se întrerupa sarcina. Dupa parerea mea, nu avem alternativa.
M-a privit înspaimântata si, dupa ce si-a miscat capul în semn de dezaprobare, mi-a explicat cu o voce calma:
- Nu! niciodata! Copilul nu-mi apartine numai mie, ci si barbatului meu niciodata nu-mi voi da consimtamântul ca sa-mi fie luat. Imi este cu desavârsire indiferent ceea ce s-ar putea întâmpla cu mine. Este o mostenire pentru barbatul meu; de la lucrul acesta nu pot da înapoi. Stiu ca viata mea se primejduieste. Si, ca s-o spunem deschis: Stiu ca sunt pierduta. Asta o simt si numai pentru asta va rog: tineti-ma în viata pâna ce va veni copilul. Va implor pentru asta.
Am tacut mult timp, biruit de cuvintele ei.
Dupa aceea am mai încercat o data s-o fac sa-si schimbe parerea. Accentuându-mi cuvintele, i-am spus:
- Nu trebuie sa vorbiti asa. Va aflati în mare pericol asta este sigur, dar înca nu sunteti pierduta. Nimeni nu ar putea argumenta un astfel de lucru. Avem chiar o posibilitate. Poate as putea s-o formulez astfel: Ar fi cu putinta sa va salvam, daca am micsora lucrarea hormonilor sarcinii printr-o întrerupere urgenta a ei, sau prin oprirea lor, dupa care sa operam. Insa este sigur ca mergeti spre catastrofa daca nu se face lucrul acesta, chiar daca v-as scoate din radacina amândoi sânii…
Când am terminat m-a privit direct în fata si mi-a raspuns aproape cu dusmanie:
- Lucrul acesta nu-l vreau. Nu-mi puteti lua copilul. NU MI-L PUTETI OMORÎ!
Niciodata, în numerosii mei ani de chirurgie, n-am întâlnit ceva asemanator. Miscat, am luat-o de mâna.
- Bine, ati biruit! Se va împlini dorinta dvs. Va rog sa va aranjati toate acasa, pe cât de repede puteti, si imediat dupa aceea veniti la clinica. Nu putem pierde timp.
Doua zile mai târziu se afla în clinica noastra într-un salon linistit. La prima mea vizita am aflat-o linistita, manifestând o pasivitate aproape vesela. Din pacate era de datoria mea sa-i fac noi comunicari triste. I-am spus ca nu îmi puteam asuma riscul sa îi scot amândoi sânii deodata. A doua zi, la ora 7, trebuia sa operam o parte si daca mergea bine, dupa 2-5 saptamâni trebuia sa operam, cât se poate de adânc, si cealalta parte…
Organismul tinerei femei era, pentru moment, înca în stare buna. Umflaturile, ce se mareau asa de repede, cu toate ca pricinuisera o vlaguire, nu influentasera înca în mod dramatic starea ei generala.
Am discutat amanuntit despre operatie cu seful meu si mi-am ales ajutorii cei mai buni… Toate aceste masuri, spre a ajuta cât mai mult la protejarea mamei si a embrionului. .. Când am intrat sterilizat în sala de operatie, toate erau gata. Locul care trebuia operat era descoperit. L-am examinat înca o data, mi-am luat manusile de cauciuc, le-am tras pe mâini si am început.
Am taiat direct, cu atentie, de jur-împrejur întreg sânul stâng, împreuna cu pielea ce ne trebuia mai târziu. Am prins imediat cu pensete venele, din care curgea sânge. Am mers mai adânc, am lasat neatinsa întreaga glanda a sânului lipita de muschii cei mari ai pieptului si le-am desprins pe toate împreuna de pe peretele toracic…
Dupa aceea a început partea a doua: Curatirea totala a ganglionilor de la subsuori si încheieturi. A fost o mun ca obositoare, deoarece întreaga zona se umpluse cu mici umflaturi canceroase. Toate tesuturile atacate s-au separat si mi-am întregit treaba mea ajungând pâna la buzele muschilor ce închid înspre înapoi adâncitura subsuorii. Aici exista totdeauna ganglioni periculosi si acestia trebuiau negresit indepartati. ..
Toata ziua dintâi am tinut-o sub observatie continua pe tânara femeie. Eu însumi mergeam foarte des la patul ei ca sa ma conving ca nu i s-a întâmplat nimic copilului. Din fericire, primele patru zile au trecut si copilul era în stare buna. Astfel, pentru moment, acest pericol fusese limitat…
In salon simteam ca plutea o întrebare nepusa. Si într-adevar, într-o zi, zâmbind nevinovat femeia mi-a pus urmatoarea întrebare:
- Domnule profesor, cam cât voi mai trai oare?
Am înteles imediat. Voia sa afle daca i-a ramas înca destula vreme sa aduca copilul pe lume. N-am putut si n-am vrut s-o mângâi într-un mod ieftin. De aceea i-am spus numai atât:
- Nu ma mai întrebati despre asta, iubita doamna.
O data cu trecerea timpului am observat cu teama ca slabea continuu…
Subiectul discutiei noastre era aproape întotdeauna în jurul copilului ce îl astepta si, când încercam sa schimb vorba spre altele, ea îl readucea din nou cu insistenta la acelasi punct, în jurul caruia, precum se vede, se învârteau mereu toate gândurile ei. Cu o vie emotie, observam continuu ca era atasata de ideea ca, pe acest copil ca marturie a dragostei ei, sa-l lase barbatului ei spre a-l afla atunci când acela se va întoarce de pe front.
Nu puteam s-o las sa îsi dea seama ca nu eram în stare sa iau parte la nadejdea ei. In taina, cautasem sa aflu unde se afla barbatul ei si, de la Cartierul General, am aflat confidential ca întreaga grupare în care se afla si el se pierduse pe Frontul din Rasarit.
Intr-o zi i-am spus ca în ziua urmatoare voiam sa-i fac a doua operatie. A dat numai din cap.
Aceasta a doua operatie a fost mult mai pretentioasa si mai periculoasa decât prima, deoarece starea generala i se inrautatise. ..
Am lucrat repede si cu atentie, pe cât am putut mai bine. Cu cea mai mare grija am oprit hemoragiile, ca sa protejez circulatia sângelui. Ne aflam în luna a sasea si, prin urmare, copilul n-ar fi putut trai daca s-ar fi pricinuit o nastere prematura. Dar, în ciuda marii noastre concentrari, de data aceasta a trebuit mult mai mult timp ca sa elimin sânul si sa curat subsuoara si ganglionii de la încheietura. Tesuturile devenisera un cocolos si mereu atingeam în adânc noi mase canceroase.
Am terminat, am cusut rana mare si am aranjat instalatia de drenare. Am terminat fara a se ivi complicatii, dar ma îndoiam ca vom avea o vindecare completa, deoarece numarul de globule albe din sânge era scazut, în pofida tuturor efortunlor noastre. Am ramas asadar cu prins de o mâhnire profunda atunci când au scos-o pe bolnava din sala de operatie. Faptul era înfricosator si simtamântul ca, în cele din urma, toate vor fi zadarnice, ne îngreuia pe toti.
Pe mine ma chinuia înca o grija cu desavârsire dife rita, pe care o ascundeam cu precautie de femeie: ca faptura aceea mica ar putea muri în ea. De aceea, ime diat dupa operatie, am mers sus, în camera ei, si am ascultat inima copilului. Bataile erau slabe, dar totusi se simteau. Si au ramas asa si în urmatoarele zile. Intr-o dimineata m-a înstiintat, radiind de bucurie: copilul se miscase în pântecele ei. Simtise clar loviturile pricinuite de micile lui picioruse…
Ne apropiam de luna a saptea. Incepuse ultima lupta cu timpul. I-am propus sa faca niste iradieri, ca sa neu tralizam niste celule maligne ce ramasesera. Deoarece am prevazut ca s-ar putea teme sa nu vatame copilul am încredintat-o, fara ca ea sa ma întrebe, ca am putea izola copilul de influenta razelor. Dar nu a fost de acord si mi-a spus:
- Pentru care motiv sa le facem? Stiu unde ma aflu.
Din zi în zi se vedea mai obosita… Rana nu se închidea. Locul care ramasese deschis nu se vindeca. Puterile renascute ale organismului ei ajunsesera la sfârsit…
A trecut si luna a saptea. Astfel ca într-o zi am mers la ea si i-am spus:
- Daca copilul vine acum, va putea ramâne în viata!
Niciodata nu voi uita manifestarile care au urmat acestei vesti. Lacrimi de bucurie au stralucit în ochii ei si fata-i palida si slabita se vedea a se lumina dinlauntru cu o stralucire de fericire.
Pentru putine zile s-a îmbunatatit si starea ei. A prins putina culoare, dar dupa aceea, extenuarea trupeasca a progresat în mod nemilos.
In luna a opta i-am propus sa i se provoace o nastere prematura. Ar fi mers la clinica ginecologica si ar fi adus copilul pe lume. Insa a refuzat. Voia sa mearga acasa. Astfel a venit ziua când a parasit clinica noastra. Sora ei s-a prezentat ca sa o ia…
Le-am însotit pe amândoua pâna la masina. Pentru o clipa am mai ramas singur cu bolnava mea si am simtit ca se lupta cu ea însasi dar la sfârsit i-a scapat de pe buze întrebarea de care ma temeam:
- Cât mai am înca de trait?
Am evitat sa raspund, miscând tacut din cap. Nu voiam ca în ultima clipa sa-i spun minciuni.
- Instiinteaza- ma când se va naste copilul, am rugat-o.
Iar ea mi-a fagaduit.
Am asteptat sa-mi trimita vre-o carte postala, dar am ramas uimit când, într-o zi, am primit o scrisoare scrisa de ea însasi:
“Iubite domnule profesor, – îmi scria – deoarece ati luat parte cu atâta caldura la lupta mea, veti fi si singurul care veti afla de la mine însumi vestea cea mare. Sunt foarte slabita si trebuie sa-mi economisesc puterile ce mi-au ramas. Deci: Acum zece zile a venit copilul pe lume. Un baietel. Un copilas mititel…
Inima îmi este atât de plina de recunostinta, încât îmi este cu neputinta sa exprim prin cuvinte simtamintele mele. Recunostinta fata de Dumnezeu si recunostinta fata de dvs., iubite domnule profesor.
Ultimele saptamâni au fost destul de grele si uneori ma gândeam ca nu voi putea rezista pâna în sfârsit. Ma rugam într-un mod cu desavârsire copilaresc care, poate, pe un teolog l-ar fi putut face sa râda dispretuitor: Daca Tu esti acolo sus, si daca Tu esti Dragoste, atunci daruieste-mi acest copil! Asa îi spuneam si El, în nemarginita Sa milostivire, a auzit rugaciunea mea, care era ca o silire.
Faptul acesta pentru mine înseamna nespus de mult. Este cea mai mare mângâiere a mea pe ultima parte a drumului care se mai afla înaintea mea. Moartea vine… Sfârsitul se apropie… Nu vreau sa par mai buna decât sunt: si eu simt adeseori frica de moarte. Acea frica adân ca pe care faptura o simte înainte de a pleca din aceasta viata, si aceasta o patimesc mai ales în timpul noptilor, când stau singura cu ochii deschisi în întuneric. Dar atunci ma mângâi cu gândul la copil care pentru mine consti tuie dovada vie a dragostei lui Dumnezeu…
Ieri am fost nevoita sa-mi întrerup aici scrisoarea mea. A venit sora mea si m-a certat de-a binelea. Voia sa ma faca sa înteleg ca de dragul copilului am datoria sa ramân în viata. Acum, afara de faptul ca nu sta deloc în propriile mele puteri sa-mi prelungesc viata, consider ca o usurare acest punct de vedere: ca la urma urmelor, chiar si cei mai iubitori dintre parinti nu pot face decât putine lucruri pentru copiii lor. Soarta lor, precum si a noastra, se afla în mâinile lui Dumnezeu. In aceste puternice mâini parintesti încredintez acum cu desavârsire pe toti cei pe care îi las în urma mea…
M-am trudit sa fiu o mama buna pentru copiii mei, care au fost pentru mine darul cel mai de pret. Vreme de zece ani întregi am fost legata de barbatul meu cu o dragoste care n-a cunoscut niciodata nici cea mai mica umbra. Ca sa le lasi pe toate acestea nu este usor. As vrea însa, ca si alta data, sa va asigur – deoarece m-ati sprijinit în cele mai grele ceasuri ale mele – ca merg înainte cu siguranta ca le voi regasi acolo pe toate învaluite în stralucire si eliberate de nimicnicia pamânteasca. Adio pentru totdeauna!
P.S. Când vreodata se va întoarce barbatul meu, dati-i va rog, scrisoarea aceasta”.
Dupa 14 zile am primit o hârtie care îmi vestea moartea ei. Scrisoarea n-am putut-o da, deoarece barbatul ei nu s-a mai întors niciodata de pe Frontul de Rasarit”.
Arhim. Epifanie Teodoropulos
Articol aparut in “Orthodoxos Typos” (“Presa Ortodoxa”, Grecia), 18.04.1986.
Reproducere din brosura “Jertfa pentru viata”, Editura Evanghelismos, Bucuresti 2004.
Material aparut si pe grupul Yahoo! Provita ca reproducere dupa site-ul www.sfaturi-ortodoxe.ro.
<< Va trimit prezenta avand ca motivatie recenta depunere la Senat a proiectului de lege privind libertatea avorturilor. Daca o considerati demna de publicat, puneti-o in coloanele ziarului dumneavoastra.
Un oarecare ucenic de al meu, lector la o facultate, poarta un nume rar si neobisnuit pentru un laic, ca de pilda Amfilohie (citez un nume fictiv, nu pe cel adevarat). Cu cateva saptamani mai inainte, fiind de fata si parintii lui si alte persoane, l-am intrebat din curiozitate cum de s-a intamplat sa-si ia un astfel de nume. Tatal lui, taran simplu si cu putina carte, s-a grabit sa-mi explice faptul, cu o minunata sinceritate. Transcriu aproape cuvant cu cuvant povestirea sa fara nici un comentariu:
” Atunci cand femeia mea a ramas insarcinata cu Amfilohie, adica acum 33 de ani, incepuse ca moda avorturilor sa se transmita si la sate. Deoarece mai aveam si alti trei copii, ne-am gandit sa nu-l mai tinem pe acesta. Am mers in oras (nota: a se intelege capitala judetului) si am vizitat un medic ginecolog, cunoscut de-al nostru. I-am spus ce voiam. Acela ne-a ascultat si dupa aceea mi-a spus: ‘Bre, Costica (nota: si acest nume este fictiv), daca vrei sa ai numai trei copii, caci patru ti se par multi, de ce nu faci altceva? Daca il omoram pe acesta o bagam in primejdie si pe femeia ta. Nu e oare mai bine sa-l omoram mai degrab pe unul din cei trei copii pe care ii ai, de preferinta pe cel ami mic, si sa-l lasam pe acesta sa se nasca? Astfel vei avea tot doar trei copii, iar femeia ta nu va trece prin nici o primejdie’. (Nota: pericolul clevetirii pentru ucidere se poate preintampina usor, deoarece exista multe moduri de a prezenta uciderea pruncului ca accident). Cand am auzit aceasta m-am cutremurat. Credeam ca mi-a cazut un traznet in cap. Atunci am realizat ce voiam sa fac.
-Bine, doctore, i-am spus. Ai dreptate. Iti multumesc. Vom tine copilul.
- Si-l voi boteza eu, a raspuns medicul.
Ne-am dat mainile, si cand s-a nascut Amfilohie al nostru si l-a botezat medicul, i-a dat numele tatalui sau, pe care s-a intamplat sa-l cheme Amfilohie. Dupa asta, cum sa ne mai gandim la avort! Astfel au venit in lume inca alti doi copii dupa Amfilohie. Si fireste nu ne-a parut rau niciodata. Toti copiii nostri au ajuns foarte bine, toti s-au aranjat in cel mai bun mod. Cand au crescut si au luat calea lui Dumnezeu, ne-au ajutat si pe noi sa devenim crestini buni…”.
Arhim. Epifanie Teodoropulos >>
Fragment tot din brosura “Jertfa pentru viata”.
Marturia unei preotese din Sibiu
Sunt o fiinţă fericită! Fericită în primul rând pentru că Preabunul Dumnezeu m-a învrednicit să-L cunosc din fragedă pruncie, că a îngăduit să port numele Preasfintei Maicii Sale, apoi că mi-a dăruit bucuria maternităţii, prin cele trei fetiţe minunate: Anastasia (5 ani), Daria (3 ani) şi Nectaria (1 an) şi că în cele mai grele momente ale vieţii m-a purtat El Însuşi pe braţe prin sfinţii Săi, pe care i-a rânduit făcători de minuni şi doctori fără de arginţi tuturor celor care îi cheamă cu credinţă în ajutor.
Am văzut cu ochii mei fapte minunate săvârşite de unii dintre aceşti „dumnezei prin har” care, deşi mutaţi cu sufletul la cer, n-au uitat de noi cei de pe pământ, ci fie şi-au lăsat trupul îndumnezeit drept altar de închinare izvorâtor de tămăduiri trupeşti şi sufleteşti, fie au lăsat ca prin prăznuirea lor sau prin simpla pomenire a numelui lor, binecredincioşii aflaţi în nevoi, să-şi găsească de îndată izbăvirea. Aş aminti aici pe cei faţă de care nutresc o evlavie mai deosebită datorită grijii lor speciale faţă de noi: Sfântul Mare Mucenic Mina – izbăvitorul de pagube şi aducătorul lucrurilor furate sau pierdute, Sfânta Mare Muceniţa Varvara – patroana copilăriei mele, Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv (+15 nov, Edesa), Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina din Lesbos (+1463; martirizaţi de turci) şi, nu în ultimul rând, SFÂNTUL NECTARIE al Eghinei, grabnic ajutătorul şi aducătorul de blândeţe, pace şi bucurie în case şi în suflete.
Demn de remarcat este faptul că deseori sfinţii ne caută ei pe noi, înainte ca noi să dăm de ei. Aşa s-a întâmplat cu Sfântul Nectarie: „m-a căutat” în anul I de Facultate prin cineva care dorea o traducere succintă a vieţii Sfântului din franceză în română. Atunci auzisem pentru prima dată de acest mare taumaturg dăruit de Dumnezeu grecilor şi întregii lumi. Dar, din păcate, nu l-am pus la inimă. Am luat doar cunoştinţă de existenţa lui şi l-am uitat. Au trebuit să treacă încă 10 ani ca să mă întâlnesc efectiv cu dânsul.
Şi aceasta s-a petrecut pe 19 octombrie 2003, ziua în care am adus-o pe lume pe Daria. Înainte cu câteva ore de a naşte (deşi mai aveam încă o săptămână până la termen), printr-un telefon providenţial, bunele şi grijuliile mele surori mă înştiinţează că Sfântul Nectarie ajută pe toate femeile însărcinate care se roagă lui să nască în mai puţin de o oră. Până în acel moment ştiam despre Sfânt că este vindecător de cancer. Nimic mai mult.
Aveam să constat, la scurt timp, că dacă nu-l strigam pe Sfânt în chinurile cumplite ale naşterii, aceasta n-ar fi durat numai 50 minute – spre marea surprindere a mea şi a personalului medical, iar eu nu aş mai fi fost acum în viaţă. Până la orele 22.00 nu am avut nimic, nici o durere. La 22.50 mă aflam deja în faţa miracolului: o fetiţă superbă, cu ten curat rozaliu, blondă, cu ochii albaştri… Nu-mi venea să-mi cred ochilor! I-am pus numele Daria pentru că 9 luni de zile mi-a stăruit în minte numele acestei Sfinte (+19 martie), dar încă pe masa de naştere fiind, nu am rezistat să nu-i făgăduiesc Sfântului Nectarie că dacă Dumnezeu îmi va mai dărui o fetiţă îi voi pune numele lui.
Timpul a trecut… şi în primăvara anului 2005 eram din nou însărcinată. Ce-i drept, aceasta mă luase pe nepregătite. Planurile mele de viitor se îndepărtau unul câte unul, semn că voia lui Dumnezeu era alta. Starea de rău general, greţurile teribile, durerile abdominale m-au îndreptat, vrând-nevrând, spre medicul ginecolog care, în urma unei ecografii, a declarat soţului meu: „Soţia dumneavoastră are o sarcină extrauterină. Trebuie neapărat operată, altfel există riscul ca una din trompe să explodeze, iar doamna să ajungă în stare de şoc la spital. Mâine dimineaţă o voi opera chiar eu. Vă aştept cu o confirmare”. Am rămas cu gura căscată. Nu am putut lua nici o decizie imediată. Şi cum oare aş fi acceptat operaţia când ştiam că aş săvârşi un păcat la fel de mare precum avortul? Am ajuns acasă bântuită de gânduri şi de mustrări de conştiinţă : „Să fie o atenţionare a lui Dumnezeu că nu am primit de la bun început «darul minusculei vieţi» cu bucurie, cu linişte, cu recunoştinţă, că m-am întristat, că m-am descurajat? De ce a îngăduit pentru mine această încercare? Sigur, am greşit! Acum ce voi face? Voi avea atâta credinţă încât să merg înainte aşteptând clipa fatală şi lasându-mă cu totul în mâinile Ştiutorului a toate? Te-am mâniat, Doamne, iartă-mă!” – strigam în străfundurile fiinţei mele. Şi mi-am amintit din nou de Sfântul Nectarie. „Îl voi lua ca mijlocitor. El e cel mai potrivit pentru situaţia în care mă aflu. De va voi, va putea preschimba răul în bine…“ – mi-am spus cu o oarecare vioiciune de spirit. M-am aşezat în genunchi şi i-am citit acatistul cu lacrimi, rugându-l stăruitor să-l treacă pe copilaş „pârleazul”, aducându-l în mediul lui propice de dezvoltare. Ce nu e cu putinţă la Dumnezeu? După acest „botez” al conştiinţei m-a împins sufletul să-i făgăduiesc încă o dată că, dacă va decurge totul firesc, copilaşul îi va purta numele, iar minunea o voi propovădui verbal şi în scris ca să cunoască toţi cât de „minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi”. După 48 de ore m-am prezentat cu un bilet de urgenţă la un alt doctor pentru o nouă ecografie. Nu mai aveam cum să stau liniştită acasă. Am intrat cu prioritate, şi, după efectuarea examenului clinic de rigoare, doctorul mi se adresează zâmbind: „Despre ce urgenţă e vorba? Sarcina este absolut normală, la locul ei…Totul e OK”. Am tresărit de uimire… Bătăile inimii mele se armonizau într-un dans înălţător cu bătăile grăbite şi vesele ale micuţei inimioare. Am răsuflat uşurată şi profund mulţumită. Parcă mă întorsesem dintr-o bătălie. Purtam steagul biruinţei obţinute de marele meu binefăcător, Sfântul Nectarie, al cărui nume îmi revenea necontenit pe buze.
A sosit cu paşi repezi şi praznicul Sfântului (9 nov), zi în care am purces spre racla cu părticica din sfintele sale moaşte, adăpostită de Biserica Spitalului TBC din Sibiu. Până în acea zi nu am ştiut că Sibiul are o asemenea avuţie. A avut grijă Sfântul şi de data aceasta să ne cheme la el ca să-l putem „îmbrăţişa” prin rugăciune. Naşterea era programată la sfârşitul lunii, dar mă bucur să cred că Sfinţii Gurie, Samona şi Aviv „s-au înţeles” cu Sfântul Nectarie să aibă şi ei o contribuţie la fericitul eveniment.
Am născut chiar de praznicul lor (15 nov), în prima zi a Postului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. La ora 10.00 dimineaţa, când s-au înteţit durerile, m-a sunat sora mea cea mică încredinţându-mă că imediat va începe să citească Acatistul Sfântului Nectarie. La 10.30 punct, când ea a terminat Acatistul, şi-a făcut apariţia „zâna zorilor”, minunata Nectaria, care, printr-un ţipăt unic şi de neuitat, ne dădea de veste că a părăsit întunericul pântecelui matern, dornică de lumina neînseratului soare. Încă nu coborâsem de pe „masa de jertfă” când a trebuit să depun mărturie despre adevăratul nostru Salvamar. „Nectaria sau Nectarina?” – mă întreabă doctorul mirat. „NEC-TA-RIA!” – îi răspund silabisit şi complet epuizată. „Dar ce nume e ăsta? N-am mai auzit…”. Pe moment m-a ispitit gândul să-i dau un răspuns simplu, real şi străin de tainică realitate a comuniunii noastre cu lumea cerească (ex: „în compensarea amărelilor groaznice pe care le-am avut în timpul sarcinii…”), dar conştiinţa nu m-a lăsat: „De la Sfântul Nectarie, care a vindecat-o pe fetiţa mea cea mare de o boală grea şi care m-a ajutat la naştere…” „Cine e? E mort sau viu?” – continuă să mă interogheze uimit doctorul. „Şi una şi alta. E un sfânt al secolului trecut, ale cărui sfinte moaşte se află în insula Eghina din Grecia şi o parte chiar la noi în ţară. A fost profesor, mitropolit, sfânt!…”. „Şi cum comunicaţi: în greacă sau în română? Ştie şi limba română?”. „Ştie toate limbile pământului, domnule doctor!”. „ Ei, lasă-mă! Cum aşa?”. L-am lăsat…, dar în grija Sfântului Nectarie, să-l călăuzească cum ştie el spre adevăr.
Dar să revin la dulcea mea Nectarie, cu câteva remarci: o privesc şi nu mă mai satur. Nu pentru că îi sunt mamă, ci asta o spun toţi cei cu care ne întâlnim. Sper să nu fiu prea îndrăzneaţă dacă afirm că chipul ei are multe în comun cu chipul Sfântului Nectarie: ochii mari, albaştri, extrem de blânzi, sprânceana stângă mai coborâtă decât cea dreaptă, zâmbetul galeş şi suav. „Copiii «surpriză» sunt cei mai reuşiţi” – mi-a şoptit odată un preot sibian, tată a 5 copii excepţionali, iar Nectaria a certificat acest lucru. Dumnezeu nu greşeşte niciodată cu noi, dar noi adesea… Dar noi adesea şi iremediabil. Dacă aş fi ascultat de primul glas, aş fi pierdut o comoară mai scumpă decât tot pamântul cu toate bogăţiile lui. Dacă aş fi acceptat condamnabila operaţie şi nu mi-aş fi pus nădejdea în Atotputernicul Dumnezeu, Nectaria acum nu ar mai fi fost. În prezent nu mi-aş mai fi îndulcit văzul, auzul, mintea şi sufletul cu „mierea” îngerească a acestei „albinuţe”, ci m-ar fi aşteptat, fără să ştiu, „cupa” plină de „fiere” a Judecăţii de pe urmă.
Slavă Preabunului Dumnezeu, sfinţilor Săi şi îndeosebi Sfântului Nectarie că nu m-au lasat să cad în ispită!
Am amintit mai sus de o altă minune a Sfântului Nectarie şi nu numai a Sfântului Nectarie, ci şi a Sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina: tămăduirea primei noastre fetiţe, Anastasia, diagnosticată de la vârsta de 2 ani cu megadori colon şi constipaţie cronică. Clismele regulate pe care am fost nevoiţi să i le facem tot la 2-3 zile timp de 1 an o înspăimântau şi o aduceau într-o stare critică, cu transpiraţii abundente, tremurături, urlete, lacrimi etc. Supozitoarele cu glicerină nu-şi mai făceau de mult efectul. Pe 27 aprilie 2004 am consultat un medic naturist din Bucureşti, după care am fost şi la racla cu moaştele Sfântului Nectarie de la mânăstirea Radu Vodă. De această dată Dumnezeu ne-a pus credinţa la încercare. Minunea întârzia. Au trecut câteva zile. Eram abătuţi şi nedumeriţi. Am citit de câteva ori, împreună cu fetiţa, Acatistul Sfântului Nectarie şi Paraclisul Sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina. Aflasem de curând că Sfântul Rafail a vindecat o femeie care suferea de constipaţie cronică şi că Sfântul Nectarie „se pricepea” şi la boli intestinale. În marţea luminată, a 3-a zi de Paşti, când sunt sărbătoriţi Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina, Anastasia a făcut la oliţă fără nici o intervenţie din partea noastră. Nici nu apucasem să-i administrăm tratamentul prescris de doctor. Am să redau cu exactitate dialogul pe care Anastasia l-a avut în februarie 2005 cu sora mea cea mică şi pe care l-am notat imediat:
N – Am auzit că ai facut la oliţă. Vezi că te-au ajutat sfinţii dacă te-ai rugat?, A: – Da! Am visat că a venit la mine şi m-a ajutat să fac şi m-a împins aşa: hmmm!, N: – Cine a venit la tine?, A: – Sfântul Lafail!, N: – Şi cum arăta?, A: – Avea barbă lungă!, N: – Era mic sau înalt?, A: – Înalt!, N: – Şi cum era îmbrăcat?, A: – Ca tati!, N: – Ia să vedem, care din aceasta icoană?, A: – El! (l-a arătat exact pe Sfântul Rafail).
Se pare că sfinţii lucrează şi „în echipă”. Nu pentru că nu ar fi în stare să se „descurce” individual, ci pentru că le place smerenia, conlucrarea prietenească, intercomuniunea, ca unii ce sunt părtaşi ai Sfintei Treimi – „structura supremei iubiri”.
Şi în anul acesta (2006) Sfântul Nectarie ne-a avut sub oblăduirea sa. În luna iunie ne aflam în staţiunea Govora. Doamna doctor R.I. ne-a primit ca şi cum ne-ar fi cunoscut de când lumea. Asistenta dânsei era însărcinată; mai avea câteva zile şi trebuia să nască.
Amabilitatea amândurora ne-a încurajat să orientăm discuţia spre tarâmul duhovnicesc al credinţei. Le-am povestit propria experienţă cu Sfântul Nectarie, sfătuind-o în special pe doamna asistentă să-l cheme în ajutor la naştere. Şi pentru ca să se convingă de cele spuse, le-am dăruit câte o carte cu viaţa, minunile şi Acatistul Sfântului. Apoi am urcat cu fetiţele cele mari la ultimul etaj. În ziua aceea mai aveam de făcut încă o procedură. Dar înainte de a o finaliza, din ispita şi răutatea diavolului care n-a suportat propovăduirea noastră, fetiţele au ieşit cu un minut mai repede. Am auzit în curând ţipete şi inima mi-a fost cuprinsă de nelinişte. Presimţeam că s-a întâmplat ceva rău. Când am coborât, Daria se afla în braţele unei femei care împreună cu doamna doctor R.I. ne-au spus, speriate, că fetiţa a alunecat pe scări şi s-a rostogolit de sus până la parter întocmai „ca un dovleac” şi, spre marea lor surprindere, n-a păţit nimic. Eu însămi am pipăit-o, am scuturat-o, am întors-o „pe toate părţile”: nici o lovitură, nici o vânătaie. Când am părăsit incinta spitalului, a început să zburde ca de obicei. Am ajuns în parc ca să ne întâlnim cu mama, care o avea în grijă pe Nectaria. Şi mama era oarecum tulburată. Ce se întâmplase? În acelaşi timp în care Daria căzuse, în căruciorul în care dormea Nectaria era gata-gata să intre o maşină care virase foarte aproape de banca pe care stătea mama. Câţiva centimetri în plus şi accidentul era inevitabil. Ne-a păzit însă Sfântul Nectarie, drept mulţumire….
Şi încă ceva foarte important: 7 luni de zile Nectaria nu dormea noaptea, iar ziua dormea doar 15-20 de minute. I-am administrat şi Romergan, dar degeaba. Căpătasem o oboseală cronică, vecină cu nebunia. Nu ştiam ce are. Mă scula din oră-n ora, certându-mă parcă… Cauza? Am făgăduit CEVA şi nu m-am ţinut de cuvânt, amânând în permanenţă din diverse motive. În momentul în care am început să scriu, Nectaria a început să doarmă. Concluzia? FĂGĂDUINŢELE FĂCUTE SFINŢILOR TREBUIESC ÎNDEPLINITE IMEDIAT, altfel apar atenţionările.
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale! Amin.
Orice femeie care ia pilula contraceptivă zilnică, timp de ani de zile, va avea un stoc de hormoni în ficat care produce boli cronice:
♦ Boli de inimă – până la infarct miocardic;
♦ Cancer - de sân, de col, de piele, de ficat.
♦ Tromboflebite – 2/3 din acestea sunt date de pilulă;
♦Colesterol, diabet zaharat ;
♦Depresie nervoasă;
♦Sterilitate, tulburări mari de ciclu;
(Consultanţi ştiinţifici: dr. C. Todea-Gross Oradea, dr.med. Rudolf Ehmann – Elveţia, dr.med. Antun Lisec – Croaţia)
Mulţi oameni cred că micuţa fiinţă plămădită în trupul mamei nu ştie şi nu simte nimic atunci când devine victima unui avort.
Un mare medic american, domnul Bernard Nathanson, director al unei clinici în care se efectuau 30.000 de avorturi pe an, a realizat filmarea cu ultrasunete a avortului unui făt de 3 luni. Filmul dovedeşte fără putinţă de tăgadă, că fătul simte apropierea ameninţătoare a instrumentului ucigaş. În acele momente, el se mişcă agitat, bătăile inimii cresc de la 140 la 200 pe minut şi, încercând parcă să se salveze, deschide larg gura, ca într-un strigăt de disperare, rămas, din păcate, fără ecou.
Secvenţe din acest film, intitulat în mod sugestiv „STRIGĂTUL MUT”, au reuşit să convingă multe femei să renunţe la avort.
Ne întristăm când auzim de războaie, dar ignorăm faptul că de-a lungul timpului avortul a curmat mai multe vieţi decât toate războaiele la un loc. El a devenit războiul discret şi acerb purtat pe câmpul de luptă al trupurilor noastre, împotriva celor mai inocente fiinţe omeneşti.
La naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cei apropiaţi, văzând minunile ce au însoţit acest eveniment, se întrebau: „Ce va fi, oare, acest copil?” (Luca 1, 66). O astfel de întrebare ar trebui să-şi pună orice familie care se hotărăşte pentru avort: „Oare ce ar putea deveni copilul acesta? Poate un mare om de ştiinţă, sau un mare scriitor! Poate chiar toiagul şi mângâierea bătrâneţilor noastre!”
Pentru ce ne temem? Oare, Cel Ce hrăneşte pasările cerului, nu va avea grijă şi de cel poartă chipul şi asemănarea Sa?