“Ea (femeia-n.n.) insa se va mantui prin nastere de copii, daca cu simplitate ramane in credinta, in iubire si in sfintenie.” (1Timotei 2, 15)
Larisa Iftime, Asociatia Provita Media (www.provita.ro):
Schimbarile din România, dupa 1989, nu si-au întrerupt ritmul metamorfozarilor prognozate si de sociologi, metamorfozari, care scot la iveala fetele unor monstri ce sperie pe majoritatea oamenilor.
Nu vom discuta aici despre problemele financiare si despre cortegiul consecintelor sociale. De fapt, poate pe acest palier lucrurile încep sa capete o anumita coerenta. Vom încerca sa punctam, însa, ce fantasme a declansat fenomenul avorturilor.
O greseala pe care au facut-o liderii politici ai anilor ’90 a fost aceea de a lega democratia de liberalizarea avorturilor, considerându- le lucruri complementare. Ideea avortului a fost insuflata prin diferite campanii – mai ales de folosire a contraceptivelor si, apoi, a conceptelor din ideologia feminismului – ca fiind una comuna unei societati democratice si de neclintit. Avortul a devenit si pentru vârstnici, si pentru tineri, o procedura medicala. Iar pilulele hormonale abortive, o necesitate zilnica. Aceeasi situatie se întâlneste si în multe tari occidentale.
Numarul avorturilor, pentru majoritatea oamenilor, nu reprezinta decât o cifra oarecare din coloanele statisticilor cu care îi bombardeaza presa. Sociologii si chiar psihologii considera problema avortului una tabu, dar discuta cu dezinvoltura despre liberalizarea moravurilor din jurul vietii sexuale. Din datele pe care le-am monitorizat în ultimii trei ani am remarcat niste corelatii care ar putea da raspunsuri la câteva probleme ce se contureaza amenintator în anii care vin.
Constatam ca, din 2005, rata îmbolnavirilor de cancer de col uterin a crescut brusc, astfel încât, în România, apar cele mai multe cazuri noi (peste 30) la 100.000 de locuitori, nu din Europa de Est, ci de la nivelul întregii Europe. Situatia este asemanatoare la cancerul mamar (locul 3). În ambele cazuri, medicii de specialitate numesc drept cauze generale: avortul cu consecintele sale, numarul mare de parteneri sexuali, coborârea vârstei începerii vietii sexuale si cea a efectuarii primului avort, cresterea infectiilor sexuale etc. Am luat în calcul doar realitati fizice, care sunt monitorizate de institutiile Ministerului Sanatatii. În aceste statistici, se observa corelari clare între avort, liberalizarea avortului si situatia sanatatii populatiei feminine, în general. Luate pe rând, datele sunt de necontestat: avorturile au crescut, vârsta începerii vietii sexuale si a avortului a coborât mult sub 18 ani, iar infectiile cu transmitere sexuala pur si simplu nu mai pot fi controlate.
Unii sustinatori ai sexului liber ar putea sa aduca în discutie vechi slogane: adica, numarul mare de cazuri de cancer reprezinta consecinte ale vremurilor de dinainte de 1989. Însa, daca punem cap la cap date din statisticile actuale, vedem ca numarul mare de cazuri de cancer a crescut alarmant la tinerele femei (în jur de 35 de ani).
Pâna acum am adus în discutie date despre realitatea fizica ce este vizibila. Vedem, însa, ca tot mai multe tragedii se desfasoara si în lumea care, în aparenta, nu se vede. Date statistice recente arata o înrautatire a sufletului, implicit, a psihicului oamenilor. Un sondaj CURS, ca si analizele Centrului de Diagnostic si Tratament al Depresiei, ce functioneaza pe lânga Spitalul Central din Bucuresti, anunta o adevarata epidemie (daca se poate spune asa) a depresiei în rândul românilor. În prezent sunt înregistrati aproape 2 milioane de depresivi, în rândul carora ponderea femeilor e cea mai mare. Specialistii estimeaza ca, în 2010, aceasta boala va fi cea mai întâlnita, devansând bolile cardiovasculare.
Literatura clasica din domeniul psihologiei arata ca o trauma (fizica sau sufleteasca) produce o suferinta cu o amploare necunoscuta, suferinta care se cuibareste în sufletul celui suferind. Ea se poate manifesta ca o boala psihica, imediat dupa producerea evenimentului nefericit sau, daca nu are toate conditiile, ramâne nestinsa acolo. Ca un dusman, ea asteapta un prilej sa atace, când apar alte dureri.
Am facut aceasta descriere, mult simplificata, a suferintei post-avort, facând analogie cu psihozele post-traumatice din literatura medicala, ca sa întelegem ca drama femeilor care sufera psihic din cauza avortului este mare.
Sa ne închipuim ca numarul tinerelor si adolescentelor care fac avort creste. Dupa ce li se insufla ca avortul este o simpla procedura medicala, ce trauma si ce chinuri sufletesti trebuie sa sufere ele mai târziu! Daca durerile fizice se pot vindeca mai usor, emotiile si sentimentele ramân rani iritabile, ce pot sa nu se vindece ani întregi. Sufletul si psihicul acestor tinere femei si al tuturor femeilor care au facut avort are nevoie de vindecare.
Pe de alta parte, mediul social în care domina o stare atât de nelinistitoare, cu multe femei suferinde psihic, asa cum arata statisticile, constituie o cauza de amplificare a durerilor vechi, produse inevitabil de numarul mare de avorturi. Statisticile arata ca, în medie, o românca a facut doua-trei avorturi.
Am încercat sa prezentam câteva idei pe care ni le-am format pornind de la datele despre avort si contraceptie, date pe care Asociatia Provita Media le-a monitorizat de-a lungul a peste trei ani. Mult mai multe detalii cititorii pot gasi în arhiva buletinelor noastre. Pe aceasta cale, anuntam cititorii ca Asociatia Provita Media îsi propune sa dezvolte activitati de informare cu privire la traumele sufletesti produse de avort. Sa încercam sa ajutam femeile care sufera si care sunt lipsite de sprijinul de care au nevoie.
O femeie din Targu-Jiu se afla in pericolul de a ajunge in strada cu copil cu tot. Ea trebuie sa achite 35 milioane pana pe 1 septembrie, un avans. A reusit sa mai obtina o amanare de 2 saptamani, pana pe 14 septembrie. A strans deja jumatate din bani, dar mai trebuie jumatate. Asa ca fac apel la cei milostivi sa ajute cu cat pot! Va multumesc!
Persoana de contact: Butu Radu-Bogdan
membru Provita Gorj, 0727.781691.
Domnul sa va rasplateasca pentru gandul bun, sa primeasca jertfa voastra si insutit sa va dea inapoi pentru fapta voastra buna care da dovada de dragoste crestineasca pentru aproapele aflat in nevoie!
P.S.: Am reusit sa strangem toti banii pentru a achita avansul, urmeaza ratele lunare care sunt mari!
Nota – sept. 2010 – a achitat in intregime locuinta.
Jertfiţi-vă pe altarul familiei, născând şi crescând copii, pentru că părinţii ce îşi omoară pruncii îşi nimicesc singuri continuitatea vieţii şi pomenirea lor pe acest pământ.
Prin naşterea şi creşterea copiilor părinţii aduc lui Dumnezeu o jertfă bineplăcută, se fac purtători de cruce, iar crucea este calea ce duce la mântuire.
Să căutăm a ne arăta vrednici acestei meniri dumnezeieşti pentru a nu auzi în ziua judecăţii: „Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea” (Matei 7, 23).
Pruncul stă în pântecele maicii sale în poziţie de rugăciune. Să nu întrerupem rugăciunea cea mai sfântă, şi cea mai bineprimită de Dumnezeu!
„Femeia se va mântui prin naştere de fii”. ( I Timotei 2, 15).
Eu şi soţul meu am fost chemaţi la Moscova prin telegramă de sora mea Prascovia, care lucra ca şi chirurg la secţia nr.4 a spitalului Kremlinului. Când am apărut, ea s-a bucurat nespus:
- Ce bine că aţi venit la timp. Vă voi da nişte indicaţii şi dispoziţii. Mâine seară la ora 8 voi muri.
Ne-am uitat la ea cu mare teamă şi părere de rău, gândindu-ne că nu mai este în toate minţile, deşi în exterior Prascovia arăta ca de obicei. Spre mirarea noastră, ne-a destăinuit următorul lucru:
- Să nu vă miraţi de ceea ce vă voi povesti, ci să trageţi singuri concluziile pentru voi înşivă. Ştiţi că nu fac parte din rândul fanaticilor visători, dar faţă de întâmplarea care a avut loc, chiar şi mie îmi îngheţă sângele în vine.
Fac o paranteză. Sora mea – medic emerit al URSS, veteran de război – a fost chirurg pe front şi a văzut moartea în fiecare zi. După război a continuat să lucreze ca şi chirurg în spital. Era atee convinsă şi pe toţi credincioşii îi socotea oameni reduşi, zicând că ”pentru ei plânge în prostie”. Şi dintr-o dată, o asemenea declaraţie neaşteptată din partea ei… Cu cinci ani în urmă i s-a făcut operaţie datorită unei tumori maligne la sân şi ea, medic fiind, a înţeles că viaţa i se stinge cu fiecare zi, deoarece boala progresa. Şi la un moment dat a avut un vis. Se afla într-un loc necunoscut. Brusc a văzut în faţa ei o Femeie înaltă şi dreaptă, îmbrăcată în veşminte lungi, care stătea cu spatele la ea. Chipul nu i se putea vedea, iar în jurul capului avea o aureolă strălucitoare, de parcă soarele lumina natura din jur. Şi atunci Prascovia a auzit un glas:
- Vrei să mai trăieşti? Roag-o pe Ea!
S-a uitat în jur – nu era nimeni.
- Cine ar putea fi? – a gândit.
Căci tocmai să trăiască îşi dorea. Şi a început să se roage:
- Femeie! Lasă-mă să mai trăiesc!
Dar femeia parcă nu auzea. Atunci a răsunat din nou glasul cel tânăr:
- Roag-o!
Prascovia a repetat:
- Femeie, lasă-mă să mai trăiesc, fiul meu încă nu s-a realizat în viaţă!
Dar aceea tăcea. Şi numai glasul repeta mereu:
-Roagă-te! Roag-o pe Ea!
Iar Prascovia i-a răspuns glasului pe un ton răstit:
- De ce să mă rog, Ea nici măcar nu îmi dă atenţie!
-Dar tu roag-o. Ea este atotmilostivă!
Şi Prascovia a început iarăşi să se roage. Şi deodată a auzit un glas blând, încet:
- Dar tu nu crezi în mine!
- Voi crede – s-a jelit Prascovia. De acum încolo voi crede!
- Atunci e bine – a răspuns Femeia. Îţi voi mai da întocmai cinci ani de viaţă, vei aranja treburile fiului şi îţi vei duce traiul pe pământ în fapte bune şi în pocăinţă. Îmi este milă de voi toţi. Umblaţi pe pământul meu, respiraţi harul, dar în cămara lui Dumnezeu nu păşiţi. La biserici nu mergeţi şi nu vă rugaţi… Nu slava omenească are preţ ci slujirea înaintea Domnului. În pace trebuie să trăiţi pe pământ, dar neamurile toate luptă. Domnul pacea v-a adus-o, dar voi nu înţelegeţi…
Prascovia s-a trezit şi a plecat în fugă la biserică. Şi-a cumpărat carte de rugăciuni şi a aflat ce înseamnă spovedania, împărtăşania, maslul şi cum este corect să se închine. Nu a mai lipsit de la nici o slujbă dumnezeiască. Ore întregi nu se ridica din genunchi, stând la icoana Maicii Domnului. În această perioadă fiul ei s-a orânduit iar ea şi-a pus în ordine toate treburile pământeşti. Boala, după cât se părea, bătea în retragere. Prascovia s-a căit adânc înaintea Domnului pentru păcatele ei ( mândria şi iubirea de sine) pe care le-a săvârşit prin lipsa de înţelegere, prin nedorinţa de căuta adevărul. Celor credincioşi le-a cerut iertare şi a înţeles că, în general, credinţa este darul lui Dumnezeu.
Cea atotmilostivă – Maica Domnului - i-a descoperit adevărul şi i-a dat timp pentru pocăinţă şi curăţire.
”Fiecare are dreptul să aleagă binele sau răul. Şi, potrivit cu alegerea făcută, suntem apoi judecaţi” – şi-a încheiat ea povestirea.
Prascovia ne-a poruncit să-i pomenim pe toţi cei vii în biserici şi mânăstiri, să dăm pomelnice ”pentru sănătate”, iar pentru cei răposaţi să dăm pomelnice ”pentru odihna sufletului”.
- Să nu îmi puneţi monument funerar – a spus ea – ci o cruce simplă şi să semănaţi flori. Să îngropaţi fără fast trupul meu şi să nu-mi faceţi pomeni gălăgioase. Acestea nu mă vor ajuta. Mai bine duceţi merindele la biserică, acolo se şi face pomenirea. Eu am lăsat din timp moştenire la mânăstiri ceea ce am putut din averea mea. Sufletul va avea nevoie pe lumea cealaltă de ”ajutorul lor grabnic”. Vă rog să nu mai beţi băuturi alcoolice tari. Mai bine beţi puţin vin de casă. Să vă închinaţi peste tot şi să închinaţi totul: şi mâncarea, şi locuinţa, şi patul. Să nu uitaţi nici o clipă de Dumnezeu. Eu uitasem, păcătoasa.
Noi o ascultam şi nu înţelegeam ce se întâmplă cu ea. Oare îşi pierduse, într-adevăr, minţile?… Era cu totul alta faţă de cum era înainte. Claritatea vorbirii, a privirilor, blândeţea, sinceritatea şi chiar însufleţirea se observau în cuvintele ei.
După cât se părea, din Prascovia ieşea lumina caldă a binelui, a iubirii şi a iertării.
Până să ne gândim la ceea ce avea să ne aducă următoarea ”zi a despărţirii”, ne-am ocupat cu treburile noastre zilnice, iar clipa fatală se apropia. Sora mea era la fel, pe deplin conştientă. Mânca, se ruga, citea Psaltirea. Începuserăm deja să ne gândim la drumul de întoarcere – ea, chipurile, mai avea cinci ani de trăit… Când, deodată, exact la ora indicată ea a început să se agite, s-a ridicat puţin din pat, a tras cu zgomot aer în piept, a expirat şi… i-am văzut deja trupul neînsufleţit, care se răcea şi nu mai simţea nimic. Un ţipăt de groază a izbucnit din pieptul meu. Cele văzute în vis deveniseră realitate…
Am făcut totul aşa cum ne-a poruncit. Ne-a fost ruşine pentru faptul că ne-am îndoit. Noi, ”cei absurzi”, am avut ceva de învăţat. Căci moartea nu ocoleşte pe nimeni – acest lucru este inevitabil pentru fiecare. Dar, atâta timp cât trăim, suntem îndârjiţi în necredinţa noastră nestăpânită, în mândrie şi suntem convinşi că oamenii pot face totul. Nimic nu putem face, toate sunt în puterea lui Dumnezeu – şi a milui, şi a pedepsi.
Trebuie doar să ne folosim corect de viaţa pământească vremelnică pentru a dobândi viaţa veşnică. Atunci când Domnul ne cheamă, nu mai putem face nimic. Aici, pe pământ, avem posibilităţi nelimitate pentru curăţirea sufletului şi a trupului.
( ”Minunile vremurilor din urmă” – Editura Egumeniţa 2005)