Ştiai?
Contraceptia si prezervativul împotriva ranirii nu s-au inventat
Astăzi toată lumea „bună” arată sexy şi face sex?
Crezi că asta-i haios? E trendy? Într-adevăr, mulţi măsoară respectul cu cantitatea şi frecvenţa sexului afişat sau practicat, dar nu fac altceva decât să se conformeze la o nouă religie şi să trăiască după reţetele filmelor şi revistelor. Afirmarea personalităţii înseamnă însă altceva şi mai ales auto-control. Controlează-ţi voinţa mai mult decât fiziologia.
Cât de mulţi adolescenţi care au făcut sex se mai află împreună?
Ce rău e în a face sex cu cineva pe care îl iubeşti atât de mult? Şi mai ales dacă eşti sigură că va ţine pentru totdeauna? Ei bine, cele mai multe relaţii dintre adolescenţi nu durează. Doar pentru că trupurile lor sunt apte pentru sex nu înseamnă că şi mintea şi inima lor este.
Sarcina şi bolile nu sunt singurele feluri în care sexul te poate răni.
Contraceptivele şi prezervativul eşuează mult mai des decât îţi închipui. De fapt, „sexul sigur” e un mit. Dar chiar dacă ai avea „noroc”, sexul fără iubire durabilă răneşte întotdeauna: după o scurtă plăcere – dacă e şi aceea – urmează nesiguranţa, mânia şi ura de sine pentru a te fi lăsat folosită. Doar virginitatea te face integră şi neposesibilă.
Poate îţi imaginai că era iubire, dar n-a fost decât sex.
Când faci sex cu cineva e foarte greu să spui ce anume iubeşti: persoana sau sexul. Pe calea asta nimic mai uşor să te afli într-o relaţie sau chiar căsătorie cu cine nu trebuia. A aştepta până la căsătorie te ajută să-ţi dai seama dacă e cu adevărat persoana potrivită.
Şi ce dacă? Sexul poate fi uneori doar o distracţie.
De ce să nu fie sexul serios doar uneori? Tocmai pentru că poate răni atât de uşor şi atât de profund. În sex eşti tu însăţi cu ce ai mai intim şi n-ai cum să te distrezi cu asta decât renunţând la stima faţă de tine.
A face sex nu te asigură că veţi rămâne împreună!
Mulţime de adolescenţi caută şi acceptă să facă sex pentru a „ţine” pe cineva. Şi apoi acela tot îi părăseşte. Dacă e obligatoriu să faci sex cu cineva pentru a-l păstra, chiar merită să-l păstrezi?
După sex cu cineva despărţirea e mult mai dureroasă?
Când te încrezi în cineva foarte mult şi acela te părăseşte te simţi abuzată şi folosită. De fapt, sex poţi să faci de multe ori, dar virginitatea o pierzi numai o dată. Dacă o dai cui nu trebuie, nu mai e nevoie de un copil sau o boală ca să te doboare. Aşa că, aşteaptă. O să fi surprinsă cât de bine îţi va fi.
Nu e virginitatea o renunţare?
Nu tocmai. Virginitatea nu e nici doar abţinere, nici doar amânare, ci un preludiu. Te poţi pregăti acum prin virginitate ca să te dărui mai târziu celui iubit deplin şi exclusiv.
Virginitatea nu e o aberaţie, ci alegerea de-a fi tu însăţi!
(După o idee a U. S. Department of Health and Human Services)
“Cu un ban daruit, poti cumpara cerul. Nu fiindca cerul ar fi atat de ieftin, ci fiindca Dumnezeu este atat de plin de iubire“. (Sfantul Ioan Gura de Aur/Hrisostom)
<<Ca prof. de religie in mediu de tara, as dori sa iti spun ca ceea ce ti-am scris in postul anterior (n.n.-pe grupul Yahoo! provita) se bazeaza pe experientele mele de viata. Atatea femei din sat, de “prestanta” au avorturi cu duiumul la activ, dar sunt “respectate” pt. ca lucreaza pe la primarii, scoala, dispensar, iar o familie de tigani amarati, care pe timp de iarna le merg copiii in papuci de vara, ca doar mama munceste mai stabil, tata e ziler, cu 5-6 copii, intrebati fiind de mine “de ce nu fac avorturi” , stii ce mi-a zis cea “tiganca ortodoxa” ?
- “Fereasca Sfantul Dom’ Profesor, neam de neamul meu nu a omorat copilasi, om mai fi facut noi alte alea, dar istea, nu, ca doar Dumnezeu ni i-a dat, si noi ii iubim asa cum sint pe toti”.
Si m-a facut aproape sa-mi dea lacrimile. Ar fi trebuit sa strang toate acele femei “din clasa inalta” si sa o pun pe acea “tiganca” sa le vorbeasca despre iubirea de copii.
Si sa nu uiti ca in credinta ortodoxa “nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bãrbãteascã si parte femeiascã, pentru cã voi toti una sunteti în Hristos Iisus.” (Gal. 3, 28)
Imi vin in minte cuvintele Sf. Ap. Pavel adresate corintenilor “Dumnezeu si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sã rusineze pe cei întelepti; Dumnezeu si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sã le rusineze pe cele tari, Dumnezeu si-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebãgate în seamã, pe cele ce nu sunt, ca sã nimiceascã pe cele ce sunt, Ca nici un trup sã nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” (I. Cor. 1, 27- 29)
Toate cele bune Intru Hristos Dumnezeul nostru,
Sorin P.>>
Sursa: grupul Yahoo! Provita
“Cine sunt eu să mă amestec în viaţa ta? Nimeni. Şi totuşi sunt un suflet. Pe care îl doare tare faptul că, deşi pământul este plin de oameni, totuşi mulţi se simt singuri. Ştii, măcar cu un lucru mi‑aş dori să rămâi din scrisoarea mea. Că dacă pe un străin care nu te cunoaşte, care nu ştie frumuseţea care se ascunde în sufletul tău, care nu ştie ce comori se ascund în spatele carapacei în care te ascunzi, îl doare că suferi şi ar vrea să îţi fie alături, deşi fizic aceasta este imposibil, atunci cu atât mai mult Dumnezeu vrea să îţi fie aproape. Dumnezeu ne scrie de când ne‑am născut că ne iubeşte, numai că uneori nu avem ochi să citim cuvintele Sale.”
Acesta este un fragment din “Scrisoare către cel care suferă”, de DANION VASILE.
1 IUNIE
Ziua Internaţională a copilului (nenăscut)
Cu mai mulţi ani în urmă, primele nouă luni ale vieţii umane – de la concepţie şi până la naştere – constituiau un mister.
Dar acum, prin intermediul descoperirilor tehnologice a devenit posibilă observarea pruncului aşa cum se dezvoltă el în pântecul mamei.
Astfel, au fost descoperite lucruri uimitoare şi anume:
- inima copilului începe să bată între a 18-a şi a 25-a zi de la concepere.
- mişcările copilului încep la 6 săptămâni.
- între a 6-a şi a 7-a săptămâmă de la concepere , dacă se dă o uşoară lovitură în regiunea buzelor, copilul răspunde arcuindu-şi partea superioară a corpului într-o parte făcând şi o mişcare rapidă a braţelor înapoi.
- la 8 săptămâni, dacă i se gâdilă nasul, copilul se fereşte, aplecându-şi capul înapoi şi simte durerea: s-a înregistrat pe cameră video cum copilul se zbate de durere atunci când este înţepat cu un ac.
- tot la această vârstă(2 luni) bebeluşul se mişcă spontan – aceste mişcări sunt vizibile pe ecranul ecografului; el va începe să ducă mânuţele la gură, să-şi prindă picioruşele, să se răsucească.
- de la vârsta de 3 luni copilul va avea într-un mod frecvent perioade de activitate, urmate de perioade de odihnă.
♦♦♦
Trebuie subliniat faptul că viaţa umană începe din momentul conceperii, fapt nuanţat printr-o clipă a tradiţiei care ţine loc de poartă veşniciei: când cineva moare, pe cruce, se trece cu un an mai mult decât vârsta (acele nouă luni de viaţă din pântecele mamei).
Să ne iubim copiii, să conştientizăm faptul că ei devin membri ai familiilor noastre încă din momentul concepţiei.
Trebuie să înţelegem că nu avem dreptul să luăm viaţa unui copil indiferent dacă este născut sau încă este în pântecele mamei sale.
Omul este o fiinţă vie, chiar din momentul conceperii sale.
Cea mai mare bucurie a unei familii sunt copiii. Ei ne înfrumuseţează şi ne îmbogăţesc viaţa. Să fim gata să ne jertfim pentru a ne învrednici de această bucurie.
Mai spunea Părintela Arsenie: ”Când eram copil, în casa mamei mele era o icoană a Maicii Domnului care-mi plăcea foarte mult. Odată am întrebat-o pe mama: -De ce îmi place aşa de mult acea icoană? Iar ea mi-a spus: -Ei, dragul meu, cât te-am purtat în pântece, foarte mult m-am uitat şi m-am rugat la această icoană”.
Altădată ne-a spus: ”Mama mea când a rămas însărcinată cu mine s-a uitat la icoana Maicii Domnului şi a pictat-o în inima ei. A pictat-o rugându-se la Maica Domnului, cum se rugau Sfinţii Ioachim şi Ana: ”Maica Domnului, îţi cer un copil, fie parte bărbătescă fie parte femeiască, care să îţi slujească ţie, Maicii Domnului şi Domnului Iisus Hristos. Nu pentru mine îl cer”. După ce-am terminat studiile, mama credea că am să mă stabilesc ca orice om la casa lui. Când a aflat ce intenţii aveam (să se călugărească -n.n), mi-a luat capul în mâini, m-a sărutat şi m-a binecuvântat zicându-mi:
-O, dragul meu şi scumpul meu, de când mă rog eu pentru asta!” De aceea a fost Părintele Arsenie omul lui Dumnezeu, pentru că a fost cerut prin rugăciune, crescut cu rugăciune.
Şi spunea Părintele: ”De ce nu faceţi şi voi la fel?! Dar care din voi se roagă când sunteţi însărcinate: Doamne, dă-mi un copil bun, cuminte, care să-ţi slujească Ţie; pentru tine Doamne? Care din voi aţi citit în timpul sarcinii Acatistul Maicii Domnului şi alte cărţi bisericeşti? Voi ziceţi că nu aveţi timp să vă rugaţi. Cereţi la Maica Domnului şi la Domnul Iisus Hristos şi vă vor da. Dacă nu faceţi rele, vă iese şi copilul aşa cum îl doriţi”.
Apoi, unei femei căreia îi murise copilul atins de un tren i-a spus: ”Ştii de ce l-a atins trenul? Pentru că l-ai iubit mai mult decât pe Maica Domnului. Întâi trebuie să-l iubeşti pe Dumnezeu şi apoi pe copil”. Altei femei i-a spus: ”Tu vii şi te plângi că copilul tău e beţiv, dar atunci când aţi zămislit copilul, soţul tău era beat”, iar alteia care se plângea că are un băiat hoţ i-a spus că şi ea a furat când era însărcinată cu el. (Miloşan Violeta, Recea)
Eram trei copii la părinţi, două fete şi un fecior, şi am fost crescuţi cu multă iubire, deşi părinţii mei erau oameni modeşti. Cel mai mult acum, după ani de zile, mi-aş dori s-o mai văd odată pe mama. Micuţă de statură şi hărnicuţă ca o furnică, ducea, sărăcuţa, greul familiei. Era peste tot, şi acasă, lângă copii, şi pe câmp, la muncă, dar şi la baltă, cu coşul, la prins de tipari. Era o femeie straşnică măicuţa mea, avea un har fermecat al poveştilor, fie adevărate, fie inventate de ea pentru noi. Nu mă pricep la cuvinte mari. Tata nu mi-a dat voie la şcoală, şi, Doamne, ce-mi doream să merg şi eu cu traista cu cărţi pe umăr, alături de copiii satului… „Nu ai voie, trebuie să mergi cu oile la păscut”, zicea cu o voce aspră.
Noroc cu mama, care mă mângâia şi îmi ştergea lacrimile de pe obraz. Mi s-a făcut aşa dor de ea, micuţă şi desculţă, parcă o văd venind pe uliţa mare, în satul unde plecasem după căsătorie. Cu cărţi de poveşti pentru fetele mele, zahăr cubic prin buzunare şi o trăistuţă. Era toată numai zâmbet şi bunătate, îl iubea pe Dumnezeu, fără odihnă! Ţinea toate posturile de peste an, o vedeai toată ziua cu boţul de mămăligă cu ceapă în mână, îngenunchind noaptea pe la icoane, rugându-se pentru noi. Sunt sigură că acolo sus, unde este, măicuţa mea are un loc aparte, o ogradă cu îngeri. Dragostea ei m-a urmărit peste tot, şi în copilărie, şi în viaţă, chiar şi după ce m-am căsătorit.
M-am îndrăgostit într-o singură zi, şi tot într-o singură zi am fost cerută de la părinţi de soţie. Era înalt, frumos, cu ochii albaştri, cu pălărie pe cap şi o punguţă cu bomboane în buzunar. Ne-am luat, ne-am iubit, am făcut o micuţă nuntă (era iarnă, prin 1955) şi m-am trezit femeie fericită, cu dragoste de familie, de animale şi de tot ce era în jurul meu. Întâi am locuit cu părinţii lui (eram şapte guri la masă), apoi ne-am făcut o căsuţă, am avut şi avem trei flori: Lenuţa, Florica şi Viorica. Doamne, cât am muncit pentru ele… Acum, fetele au crescut, au casele lor, au plecat la oraş, au copii, sunt bine, fericite, şi noi suntem şi mai fericiţi, să-i ştim pe toţi bine şi cu frică de Dumnezeu.
Dragostea nu m-a părăsit niciodată, este şi azi aici, lângă mine, stau cu ea la masă, mă culc şi mă trezesc cu ea. Sunt un om fericit.
Chiar şi acum, când bătrâneţea ne-a cuprins pe amândoi şi haina este aşa de grea, tot îi fac faţă, cu ajutorul lui Dumnezeu. Deşi mă sprijin în două bastoane şi merg tot mai puţin şi mai greu. Omul meu este neclintit lângă mine, chiar dacă abia aude atunci când îl strig. Dragostea m-a însoţit peste tot în viaţă. Am primit-o necurmat de la mama, le-am dat-o şi fetelor mele, o primesc de la bărbatul meu. Nu se poate trăi fără dragoste! Acolo unde lipseşte e pustiu şi bate a moarte. Acolo unde există, s-o lăudăm.
MARIA TUDOR –
com. Budeşti, jud. Călăraşi
Despre sfinţi
”Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc şi slăvesc pe cei ce Mă slăvesc”, zice Domnul (Pilde 8,17).
Dumnezeu e slăvit întru sfinţii Lui, iar sfinţii sunt slăviţi de Dumnezeu.
Slava pe care Domnul o dă sfinţilor e atât de mare că, dacă oamenii ar putea vedea un sfânt aşa cum este el, ar cădea la pământ de evlavie şi de frică, fiindcă omul trupesc nu poate îndura slava unei arătări cereşti.
Nu vă miraţi de aceasta. Domnul iubeşte făpturile Lui atât, încât i-a dat omului revărsarea Duhului Lui Sfânt şi în Duhul Sfânt omul se face asemenea lui Dumnezeu.
De ce însă iubeşte Dumnezeu atât de mult pe om? Pentru că El este Iubirea însăşi, şi această Iubire nu e cunoscută decât prin Duhul Sfânt.
(Cuviosul Siluan Athonitul – Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei)