Asociaţia PRO-VITA
– pentru născuţi şi nenăscuţi -
Filiala Craiova
Mami, inima lui bate!
Campanie de conştientizare
a consecinţelor negative ale avortului
Zâmbete din pantecele mamei
Fotografiile cercetătorului britanic Campbell au fost adunate într-un album intitulat Uite cum cresc:
Viaţa începe din momentul concepţiei!
Copil sau un ghem de celule?
Majoritatea oamenilor nu ştiu ce se întâmplă în timpul unui avort. Nici femeile care au avortat nu ştiu că de fapt au omorât un copil. Ele “au auzit” că până în luna a treia este doar un ghem de celule şi nu un om adevărat. Nimic mai fals!
După 8 săptămâni de sarcină, când se efectuează avortul, copilul are deja toate organele formate. Simţurile sunt prezente. Inima bate, dar apoi se opreşte când fătul va fi rupt în bucăţi prin chiuretaj sau prin aspiraţie.
Avortul nu este o soluţie! Dacă Dumnezeu a pus sufletul în copilul din pântecele vostru, El vă poate scoate din valurile mării, oricît de mare ar fi furtuna. Trebuie doar să îi cereţi ajutorul, iar aceasta nu vă costă nimic. – Dr. Christa Todea-Gross
Femeia – a doua victimă a avortului
Avortul lasă urme …
… în trupul tău:
> perforări uterine, hemoragii, infecţii , sterilitate, cancer ovarian şi de ficat, endometrite, toate acestea putând duce la deces;
… în sufletul tău:
> părere de rău, vinovăţie, autoreproşuri, depresii, plâns nemotivat, anxietate şi coşmaruri.
Întreruperea de sarcină = întreruperea unei vieţi
Omul – o unitate între trup şi suflet
Viaţa umană şi viaţa veşnică încep din momentul concepţiei, ca act divin al Creaţiei.
Porunca lui Dumnezeu privind avortul şi ordinea stabilită de El, prin creaţie, sunt cuprinse în porunca „să nu ucizi!”.
De la fiecare din noi, bărbat sau femeie, ni se cere credinţă în Dumnezeu, ascultare de El şi responsabilitate, astfel încât să nu se ajungă la întreruperea brutală a vieţii unui embrion.
Acolo unde, din diverse motive, omul dă greş, mila lui Dumnezeu ne aşteaptă să-I cerem iertare, dovedindu-ne astfel nemărginita Sa dragoste!
„Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?
Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot?
Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.
Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.
Deci, nu duceţi grijă spunând: Ce vom mânca ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?”
( Evanghelia după Matei cap. VI, 26-29, 31)
Avortul este expresia împotrivirii faţă de Dumnezeu!
Răspunsuri la întrebări nepuse:
Embrionul uman nu este o grămadă de celule, ci un suflet viu …
Inima fătului bate de la 18 zile …
Două din trei femei îşi vor copilul avortat înapoi…
Dacă avortezi rişti să rămâi sterilă …
Opt din zece femei recurg la avort, împotriva voinţei lor, sub presiunea partenerului…
Dacă partenerul îţi cere să renunţi la copil, va împărţi cu tine urmările…
Acum rămâne ultima întrebare:
Eşti sigură că vrei să opreşti inima care bate în pântecul tău?
Dacă ai nevoie de sprijin sună la Centrul de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Craiova, telefon 0251/419 336
sau scrie la adresa de e-mail sf-arh@m-ol.ro.
Mămicile împărtăşesc din experienţa lor :
„Sarcina nu e o boală. Vei avea mai multe griji şi îţi va fi mai greu acum, dar vei vedea că merită! Şi peste 10 ani cand vei vrea un copil, problemele vor fi aceleaşi – de timp, de bani etc! Chiar dacă vei face mai mulţi bani, vei avea mai multe cheltuieli şi pretenţii şi tot o să-ţi pară că nu-ţi ajung.” (Manuela, 27 ani)
„Toţi mi-au spus: scapă de el! Nimeni nu mi-a spus că este copilul meu şi că odată cu el îmi voi pierde sufletul, bucuria, pacea şi sănătatea!” (Ecaterina, 46 ani)
„Am renunţat la un copil şi mi-a părut mereu rău. Eram speriată rău de tot ce inseamnă sarcină si naştere. Acum sunt in luna a 7-a. Frica dispare pe parcursul sarcinii, iţi dai seama că in tine e CINEVA nu CEVA, începi să iubeşti copilul şi frica dispare. Acum aş fi avut un copil de vreo 7 ani dacă l-aş fi păstrat.” ( Ioana, 30 ani)
Dă o şansă copilului din tine!
„Mami, inima lui bate!”
O campanie organizată de
Asociaţia “Pro-Vita” – pentru născuţi şi nenăscuţi – Craiova
Tel: 0721-377094
www.provitacraiova.ro
Centrul de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi
ASCOR Craiova
Cu sprijinul financiar al:
S.C. Perchim SRL
Partener media:
Craiova 100 FM
Sunt eu, cel din pântecele tău, care-ţi şoptesc la ureche cât sunt de speriat, de trist şi de îndurerat, pentru că vrei să mă omori, crezând că-ţi sunt o grea povară… Dar tu nu ştii cât e de greu să nu-ţi aud cântecul de leagăn, să nu mă bucur de mângâierile tale, să nu îţi văd chipul tău, măicuţă dragă.
Cât aş vrea să mă cuibăresc la pieptul tău izvorâtor de tihnă, pace şi bogată dragoste! Ce puternici am putea fi împreună şi cum am învinge toate necazurile şi mai ales ce frumoasă ar fi viaţa alături de tine!
Aş vrea şi eu să mă pot bucura de frumuseţea cerului senin, să alerg cu voioşie prin câmpul înflorit, să-ţi împletesc mândră cununiţă şi să tresar nedumerit de ciripitul vesel al vrăbiilor certăreţe…
Ţi-aş încânta sufletul cu multe ghiduşii, iar drăgălăşeniile mele ţi-ar descreţi fruntea în clipele de cumpănă. Te-aş ocroti şi m-aş face scut împotriva necazurilor.
Nu gândi că sunt mic şi neputincios, pentru că, primindu-mă pe mine în viaţa ta, măicuţă bună, pe Pruncul Hristos îl primeşti. Tresar de bucurie gândind cum ţi-ai rezema capul obosit pe umărul meu şi câtă putere ai găsi acolo, cum voi fi reazemul bătrâneţilor tale.
Măicuţă, trebuie să-ţi mărturisesc ce frică-mi este la gândul că lama tăioasă mă va sfâşia şi mă va transforma în bucăţele mici, fără de viaţă, care vor ajunge la gunoi…
Oare tu nu auzi cum îmi bate inimioara şi cum tremur de frică?
Măicuţă dragă, aş vrea să mă pot uita în ochii tăi şi să te rog să ai milă de mine, să-ţi zâmbesc drăgălaş – cum numai eu ştiu – şi să te strâng în braţe şi să-ţi dau forţă şi curaj, încredere şi convingerea că nu omorându-mă pe mine vei scăpa de necazuri, ci abia atunci vei da de greutăţi, pentru că îl vei mânia pe Bunul Dumnezeu.
Tu ştii cât e de greu să suporţi o nedreptate: o observaţie, o mustrare venită din partea cuiva care-ţi răneşte doar orgoliul. Imaginează-ţi ce înseamnă pentru mine să port povara nedreptăţii tale, când tu mă dai nu numai morţii pământeşti, care e atât de grea, dar mă lipseşti şi de lumina lui Hristos.
Mă rog Maicii Domnului să te lumineze şi să-ţi dea putere, înţelepciune şi un pic de dragoste şi milă şi pentru mine, cel ce sunt trup din trupul tău, suflet din sufletul tău, copilul tău nevinovat. Amin.
Sfatul nostru pentru tineri este să nu se angajeze în relaţii intime înainte de casătorie, pentru ca atunci, la vremea potrivită, să-i poată dărui partenerului de viaţă un trup integru, nepângărit, frumos şi sănătos. Iar jocurile sexuale, care pot duce la cădere, e bine să fie evitate pentru că emoţiile pot deveni atât de explozive şi pasiunea atât de puternică încât tinerii să fie la un pas de cădere.
Voim să facem referire acum la cei care se gândesc că, după o tinereţe zbuciumată şi pătimaşă, se vor aşeza la casele lor şi vor duce o viaţă creştină. Ei nu ţin cont de faptul că sufletul nostru e ca o ceară în care se imprimă toate faptele noastre, bune sau rele, că după ani de zile trăiţi în desfrâu, sufletul va fi bolnav şi că vindecarea se va obţine cu multă greutate.
Poate aţi auzit de deviza ”Make love, not sex!” Am văzut că în ultima vreme această deviză e slogan al unor tineri din Occident care, conştienţi de faptul că sexul a devenit miezul oricărei poveşti de iubire, protestează faţă de înţelegerea greşită a sexualităţii. Ei observă câtă publicitate se face pentru amorul în lift, pe plajă sau în alte locuri publice şi îşi dau seama că s-a ajuns la o pervertire totală a dragostei.
Ce este interesant la aceşti tineri protestatari? Că sunt conştienţi că exacerbarea sexualităţii la care s-a ajuns în ziua de astăzi nu a adus şi un plus de dragoste.
Totuşi, ei nu înţeleg că viaţa sexuală a tinerilor necăsătoriţi poartă pecetea păcatului, ci au înţeles doar că plăcerea sexuală nu poate fi centrul unei relaţii. Ei sunt susţinătorii unei sexualităţi copleşite de iubire. Numai că o astfel de poziţie este utopică. Spunem că nu noi stabilim ce e bine şi ce e rău. Că, dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci am fi de acord cu modul în care înţeleg ei deviza de mai sus.
Dar, pentru că Dumnezeu există, noi înţelegem deviza tocmai ca pe un imbold pentru căsătorie: cei care se iubesc să caute să primească binecuvântarea dumnezeiască pentru dragostea lor.
Aşa e în viaţă. Faptele noastre sunt judecate de Dumnezeu, nu de noi. Dar faptele noastre sunt paşaportul nostru spre Rai sau spre Iad. Pentru că ne dăm seama că nu de ameninţări cu chinurile veşnice aveţi nevoie, vă repetăm că cei care au încercat să-şi întemeieze o familie fără să ţină cont de voia lui Dumnezeu au eşuat. Chiar aceste suferinţe şi singurătatea pe care le implică aceste eşecuri sunt o pregustare pământească a iadului.
(P.S. Andrei Andreicuţ – ”Mai putem trăi frumos?”; Danion Vasile – ”Cartea Nunţii”)
Aţi auzit de legea atracţiei universale? Este acea putere cosmică ce face să se garanteze şi să se menţină ordinea lumii.
Şi în sufletele omeneşti Dumnezeu a rânduit o forţă asemănătoare, de atracţie: este legea iubirii.
Împlinirea acestei legi universale omeneşti, a atracţiei prin iubire, se face prin căsătorie, când omul lasă pe tatăl său şi pe mama sa şi se uneşte cu femeia sa pentru viaţa întreagă, alcătuind un singur trup, o singură voinţă, acelaşi destin. După ce a zidit Domnul Dumnezeu pe primii oameni şi i-a aşezat în raiul pământesc, după ce i-a binecuvântat, le-a zis: ”Fiţi rodnici şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!”
Este cea dintâi poruncă pe care a impus-o Ziditorul omului, chipul Său pământesc, cea dintâi îndatorire rostită către Adam şi Eva şi prin ei tuturor urmaşilor lor: rodnicia vieţii, înmulţirea.
Dacă privim cu atenţie firea omului, vedem că însăşi întocmirea ei ne arată scopul naşterii de copii. Constituţia fizică şi morală a bărbatului şi a femeii sunt indicaţii în acest sens.
Bărbatul reprezintă forţa, spiritul de iniţiativă, curajul. Destoinicia lui în lupta aspră pentru câştigarea existenţei, spiritul său întreprinzător şi neobosit, toate sunt daruri ale lui Dumnezeu, pentru a oferi scut şi siguranţă celor pe care îi va aduce la viaţă, celor mici şi neputincioşi.
La rândul său, femeia reprezintă gingăşia, răbdarea, sensibilitatea, spiritul de jertfă, calităţi admirabile, necesare pentru ocrotirea şi creşterea tinerelor vlăstare. Trupul soţiei este o dovadă a chemării ei de a fi mamă, de a naşte şi alăpta. Sensibilitatea femeii pare că este o pregătire pentru ceasurile de veghe lângă leagănul celor sosiţi pe lume. Răbdarea ei este o garanţie pentru dificultăţile pe care le presupun îngrijirea şi educarea unui copil.
Iar dacă se împlineşte scopul primordial al căsătoriei, naşterea de prunci, cât de mult şi de frumos se desăvârşeşte viaţa soţilor… Dacă avem două pietre pe care le legăm cu mortar sau ciment, ele nu se mai rup din legătura lor ci formează o unitate de nezdruncinat. Pe când, dacă le aşezăm una lângă alta şi nu le legăm cu mortar la o simplă atingere ele se desfac, se despart.
Aşa e şi cu viaţa în căsătorie. Soţii fără copii nu sunt uniţi perfect. ”Cimentul” puternic al vieţii conjugale este copilul. El asigură măreţia iubirii, trăinicia casei, el face să se întemeieze pe stâncă de granit nădejdile de mâine ale celor doi. Cine împlineşte porunca ”Fiţi rodnici şi vă înmulţiţi”, se împărtăşeşte de o mulţime de binefaceri, după cuvântul Scripturii care zice: ”De vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău, toate binecuvântările vor veni asupra ta şi se vor împlini cu tine”. Cu venirea copilului tot harul lui Dumnezeu intră în căminul conjugal. Când Ana, mama prorocului Samuil, a zămislit şi se pregătea să nască, sufletul ei s-a umplut de bucurie. Biblia ne înfăţişează starea ei de fericire cu aceste cuvinte: ”Dumnezeu şi-a adus aminte de ea”. Ce frumoase cuvinte!…
Nerodirea este o stare de blestem, un fel de uitare, de îndepărtare de la comuniunea cu izvorul vieţii. Pe când zămislirea şi naşterea de prunci sunt o binecuvântare dumnezeiască. O grijă, o providenţă specială o învăluie pe femeie şi o susţine sub aripile ei ocrotitoare, scutind-o de teamă, de grijă: ”Nu te teme, Marie, iată vei naşte fiu…” Ceea ce s-a zis Maicii Domnului Iisus în chip supranatural, se înfăptuieşte în chip firesc cu fiecare mamă. Mai facem o comparaţie: după cum lângă Agar din Canaan, refugiată cu un copil în pustie, a fost îngerul lui Dumnezeu care o ocrotea, aşa puterile cereşti veghează lângă mame şi le întăresc pentru măreaţa lor misiune.
Trupul mamei, din care pruncul se desprinde ca un fruct copt, primeşte noi puteri prin naştere. Acest trup începe să înflorească pare că într-o înnoită tinereţe. Sănătatea viguroasă a mamelor cu multe sarcini şi naşteri este un adevăr verificat de multă vreme. Am cunoscut personal mame cu 15 şi chiar mai multe naşteri care, la vârstă înaintată îşi păstrau vioiciunea şi frumuseţea în toată strălucirea lor. Şi, iarăşi, am cunoscut neveste tinere după numărul anilor, dar îmbătrânite şi secătuite de vlagă înainte de vreme din cauză că au refuzat darul lui Dumnezeu de a rodi viaţă din trupurile lor.
În zilele noastre ştiinţa medicală a constatat că fătul care se dezvoltă vreme de luni de zile în sânul femeii nu este atât o ”sarcină”, ci un binefăcător, un oaspete care întăreşte şi desăvârşeşte frumuseţea trupească şi sufletească a mamei. Copilul se prezintă ca o oază în pustie, vine ca un izvor într-un parc veştejit de lipsa apei. Mai mult: tot ştiinţa a arătat că prezenţa fătului în trupul matern este ca o doctorie minunată pentru vindecarea multor boli şi neputinţe ale genului feminin.
În sfârşit, copilul este o binefacere, fiindcă izbăveşte sufletele din păcat, din primejdii de moarte. Se zice că o corabie care îl purta pe regele Ludovic al XIV-lea al Franţei fu cuprinsă pe mare de o furtună. Primejdia era ca vasul să se scufunde. Corăbierii şi călătorii îşi vedeau cu groază sfârşitul în învolburarea apelor. Atunci regele luă în braţe un copil care se afla pe corabie , îl ridică spre ceruri şi zise: ”Doamne, îndură-te şi ne scapă de la înec. Iar dacă noi cei mari, pentru păcatele noastre nu suntem vrednici să ne ajuţi, ai milă măcar de acest nevinovat copilaş!” La acea rugă se zice că vântul s-a potolit, valurile s-au liniştit, furtuna a încetat, de parcă Iisus însuşi şi-ar fi întins mâinile spre valurile înfuriate, ca pe vremuri pe marea Galileii.
Deci, cunoaştem că, prin nevinovăţia lor, copiii sunt ca nişte îngeri care salvează pe oameni de înfricoşata moarte. În preajma unui leagăn de copil se poate vorbi de un paradis pământesc. Surâsul unui prunc este o floare culeasă din rai, o oglindire a luminii de sus. Mai ales din ziua când Mântuitorul a luat copiii în braţele Sale divine şi a zis plin de iubire: ”Lăsaţi copiii să vină la Mine căci a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor”, mai cu seamă de când a declarat că cine primeşte un prunc în numele Lui, pe El însuşi îl primeşte.
Preot Ştefan Slevoacă
Deşi mulţi dintre noi suntem aproape la fel de tineri ca şi voi, întâmplări bine rânduite au făcut ca influenţa unor oameni deosebiţi să-şi pună amprenta asupra vieţii noastre. Dragostea cu care ne-au vorbit şi ne-au îndrumat s-a transformat într-un izvor care ne îndeamnă să venim spre voi cu dorinţa ”de-a înmulţi talantul primit”.
Cu numai câţiva ani în urmă treceam prin criza specifică vârstei voastre. Există în viaţa tinerilor momente în care presiunea sexuală este dominantă şi chinuitoare. Nu este o soluţie să negăm acest fapt. Dar trebuie să avem mare grijă căci după cum spunea prof. V.V. Zenkovski: ”Sexualitatea poate deschide sufletului posibilitatea înfloririi şi a realizării tuturor puterilor lui sau poate deveni blestem, cauză a nenumăratelor boli sufleteşti şi trupeşti, izvor de tragedii în viaţă. Omul este liber să aleagă o cale sau alta.”
În această etapă a vieţii, pentru un tânăr sau o tânără, întâlnirea cu o persoană de sex opus îl fascinează. Dacă până aici s-a gândit numai la sine, acum descoperă o fiinţă care îi este nespus de dragă. O fiinţă al cărei farmec îl captiveză. O fiinţă care îi este mai scumpă chiar decât persoana sa. O fiinţă care ar dori să-i aparţină toată viaţa şi căreia doreşte să-i ofere proiectele sale, succesele sale, munca sa, iubirea sa. Când e lângă ea se simte bine. Când e departe îi simte lipsa. În faţa ochilor i se deschide o lume nouă: lumea iubirii.
Întrebarea serioasă ce trebuie să şi-o pună tânărul sau tânăra este: până unde trebuie să meargă în această relaţie? Până la relaţia trupească? Filmele erotice pe care le vede pe toate canalele, site-urile provocatore de pe internet, revistele porno ce stau pe toate tarabele vor îndemna să se facă aceasta. Se aduc şi argumente ”medicale” şi ”ştiinţifice” care ar demonstra că abstinenţa până la căsătorie nu-i sănătoasă.
(Pentru cei care cred acest mit, ca abstinenta dauneaza, va invit sa cititi aici despre asta: http://www.savatie.ro/intre-freud-hristos.php ).
Poate fi cuprins şi de un complex de inferioritate. Colegii lui, prietenii lui, au făcut-o. De ce să nu o facă şi el?
Şi totuşi învăţătura cuminte a Bisericii îi spune să n-o facă. Va veni şi vremea sexului. Mai sunt şi tineri integri care nu o fac până la căsătorie. Dacă tânărul este cu adevărat curajos, poate spune şi nu. Mulţi adolescenţi îi respectă tocmai pe cei ce au curajul să fie ei înşişi, să nu le pese de ce le spun alţii, chiar cu riscul de a fi luaţi peste picior.
Despre Sfântul Lavrentie de Cernigov (1868-1950) se spune că, pe când era în viaţă, nu participa la cununia celor ce veneau să o facă în Mânăstirea Cernigovului. De ce? Pentru că, fiind înzestrat cu darul înainte vederii, cunoştea dinainte că cei ce se cununau nu mai erau feciori.
Totuşi o dată a rămas şi s-a rugat mult pentru cei doi tineri, iar la sfârşit a spus că: ”această pereche într-adevăr a fost o pereche de feciori, fată şi băiat, pentru că am văzut Duhul Sfânt trecând de la unul la altul.”
Iată o mărturie din care se vede clar cât de importantă este pentru suflet starea de curăţie, trupească şi sufletească, a celor ce se căsătoresc şi cât de plăcută este înaintea lui Dumnezeu.
Sfatul nostru pentru tineri este să nu se angajeze în relaţii intime înainte de casătorie, pentru ca atunci, la vremea potrivită, să-i poată dărui partenerului de viaţă un trup integru, nepângărit, frumos şi sănătos. Iar jocurile sexuale, care pot duce la cădere, e bine să fie evitate pentru că emoţiile pot deveni atât de explozive şi pasiunea atât de puternică încât tinerii să fie la un pas de cădere.
Voim să facem referire acum la cei care se gândesc că, după o tinereţe zbuciumată şi pătimaşă, se vor aşeza la casele lor şi vor duce o viaţă creştină. Ei nu ţin cont de faptul că sufletul nostru e ca o ceară în care se imprimă toate faptele noastre, bune sau rele, că după ani de zile trăiţi în desfrâu, sufletul va fi bolnav şi că vindecarea se va obţine cu multă greutate.
Poate aţi auzit de deviza ‘‘Make love, not sex!” Am văzut că în ultima vreme această deviză e slogan al unor tineri din Occident care, conştienţi de faptul că sexul a devenit miezul oricărei poveşti de iubire, protestează faţă de înţelegerea greşită a sexualităţii. Ei observă câtă publicitate se face pentru amorul în lift, pe plajă sau în alte locuri publice şi îşi dau seama că s-a ajuns la o pervertire totală a dragostei.
Ce este interesant la aceşti tineri protestatari? Că sunt conştienţi că exacerbarea sexualităţii la care s-a ajuns în ziua de astăzi nu a adus şi un plus de dragoste.
Totuşi, ei nu înţeleg că viaţa sexuală a tinerilor necăsătoriţi poartă pecetea păcatului, ci au înţeles doar că plăcerea sexuală nu poate fi centrul unei relaţii. Ei sunt susţinătorii unei sexualităţi copleşite de iubire. Numai că o astfel de poziţie este utopică. Spunem că nu noi stabilim ce e bine şi ce e rău. Că, dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci am fi de acord cu modul în care înţeleg ei deviza de mai sus. Dar, pentru că Dumnezeu există, noi înţelegem deviza tocmai ca pe un imbold pentru căsătorie: cei care se iubesc să caute să primească binecuvântarea dumnezeiască pentru dragostea lor.
Aşa e în viaţă. Faptele noastre sunt judecate de Dumnezeu, nu de noi. Dar faptele noastre sunt paşaportul nostru spre Rai sau spre Iad. Pentru că ne dăm seama că nu de ameninţări cu chinurile veşnice aveţi nevoie, vă repetăm că cei care au încercat să-şi întemeieze o familie fără să ţină cont de voia lui Dumnezeu au eşuat. Chiar aceste suferinţe şi singurătatea pe care le implică aceste eşecuri sunt o pregustare pământească a iadului.
(P.S. Andrei Andreicuţ – ”Mai putem trăi frumos?”; Danion Vasile – ”Cartea Nunţii”)
< S.D. : Prima, in orice caz…
Parintele Cleopa: Mama! Ea l-a purtat in pantece noua luni, ea l-a nascut cu durere, ea l-a purtat in brate doi ani, ei i-a supt pieptul. Ea este datoare sa-l hraneasca intai cu Cuvantul lui Dumnezeu, cand incepe a ganguri, a vorbi, sa-l invete Tatal nostru, nu altceva.
“Iar voi tata sa nu numiti pe pamant”, zice Hristos, “ca Unul este Tatal vostru din Ceruri…!” Cum intelegeti voi aceasta? N-ar mai trebui ca copiii sa zica “tata”. Dar cum intelegeti voi cuvantul acesta?
Auzi ce zice Grigorie Palama, care ia de la Prorocul Iezechiel: “Doamne, Tu zidesti duhul nostru intru zamislire.” Cand s-a impreunat sotul cu sotia, Duhul lui Dumnezeu trimite sufletul si cu puterea Lui se face zamislirea si sufletul omului. Si acela-i adevaratul Tata, care ne-a zamislit in pantecele mamei noastre, pe toti de pe fata pamantului. De aceea zice: “Voi, tata sa nu numiti pe pamant, pentru ca Unul e Tatal”, adevaratul Tata care ne-a zidit la zamislire, cand s-a amestecat samanta barbatului cu a femeii. El ne-a facut totul, caci altfel n-ar fi suflet, n-ar fi om, daca nu ar fi zamislirea lui Dumnezeu. Asa trebuie sa-L numim pe Dumnezeu “TATĂ” de cand ne-am zamislit. >
Din cartea “Ne vorbeste Parintele Cleopa” vol. 12.