Vezi continutul

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Arhiva

Categorie: Bioetică

dr. Christa Todea-Gross este medic primar, vicepreședinte al Federației Pro-vita Ortodoxă

După şase ani de facultate şi alţi trei sau cinci de rezidenţiat, după multe emoţii la patul bolnavului, la care se adaugă în final jurământul lui Hipocrat, „armat” cu un stetoscop, parafă, un halat alb şi cunoştinţele acumulate, medicul, asemenea unui soldat, îşi va începe lupta cu boala, cu suferinţa aproapelui, oriunde se află ea, la cabinet sau la spital, pe stradă, acasă sau în „Salvare”.

Cu toate acestea, medicul nu va putea ieşi niciodată învingător în lupta cu moartea şi suferinţa, fără cea mai puternică „armă” şi pe care o cunoştea foarte bine Iuliu Haţieganu. „Medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubire faţă de oameni”, spunea cel al cărui nume îl poartă Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, la care am avut şi eu bucuria să studiez.

Îmi vine în minte momentul (foarte important pentru orice medic) când urma să depunem jurământul. Ca medic creştin, m-a încercat o mare nedumerire la auzul primei fraze a jurământului şi am socotit că este mai bine să rostesc în acest timp rugăciunea „Tatăl nostru”. Exceptând primul aliniat al jurământului (sunt invocaţi zeii, căci Hipocrat trăise înainte de Hristos şi nu-l cunoscuse pe Dumnezeul cel adevărat, dar recunoştea împreună cu discipolii lui autoritatea supremă a unui Dumnezeu), principiile lui sunt de o morală impecabilă. „Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă”, ne aminteşte un aliniat din vechiul jurământ. Dumnezeu nu ne cere să jurăm, dar ne dă porunci, simple şi mântuitoare. Ce chemare mai mare poate avea un medic când se dedică slujirii aproapelui, decât să facă ce-i porunceşte Dumnezeu: „să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Dacă medicul nu va tinde măcar spre acest ţel şi nu va recunoaşte autoritatea supremă a lui Dumnezeu, el nu mai are nici un temei pentru moralitate. La fel de importante sunt desigur şi toate celelalte porunci.

În timpul facultăţii, medicul învaţă doar bolile legate de trup, fără nici o referire la suflet

Cred că şi acesta este unul dintre motivele pentru care cel mai traumatizant stagiu este cel din clinicile de psihiatrie, unde medicul se loveşte de o cu totul altă lume. Aici, boala psihică ni se descoperă ca o suferinţă a „psihicului”, fără o afectare „organică”, adică fără suferinţă trupească (cu puţine excepţii). Aici, un student se află în faţa unui paradox: dacă trupul nu este bolnav, atunci cine suferă?

Citiți continuarea aici.

Pe măsură ce vă începeți profesia de medic, vă încurajez să aveți în minte scopul ei, prin studierea Jurământului Hipocratic. Jurământul articulează adevăratul scop al profesiei, îndrumând medicii să furnizeze tratamente care să se alinieze scopului medicinei și să refuze să ofere ceea ce contravine acestuia.

Cineva a întrebat-o odată pe Margaret Mead, cunoscut antropolog: „Care este prima dovadă a civilizației?” Mead s-a gândit o clipă și a răspuns: „Un femur vindecat.” Ea a arătat nu o piatră de măcinat sau un artefact religios ori o armă, ci un femur găsit într-un sit arheologic vechi de 15.000 de ani. De ce? Femurul este cel mai lung os din corpul uman; necesită aproximativ șase săptămâni de repaus pentru refacere. Pentru a supraviețui unui femur rupt, omul avea nevoie de cineva care să îi ofere mâncare și băutură, adăpost și protecție fizică timp de mai multe săptămâni. Astfel, primul indiciu al civilizației este îngrijirea în timp a unei persoane vătămate, evidențiată printr-un femur vindecat.

Ca studenți la medicină, intrați într-o profesie care își are originile chiar la începutul civilizației. În lumea antică, doar patru ocupații erau considerate profesii: educatorii, avocații, preoții și medicii. Toate acestea se caracterizează printr-o relație de încredere în care profesionistul se află într-o poziție privilegiată în raport cu cealaltă parte. Tot ce era necesar pentru a primi această încredere era o promisiune publică – o profesiune – sub forma unui jurământ. Peste doar câțiva ani, veți depune, de asemenea, jurământul într-o vocație a vindecării și îngrijirii. Din păcate, jurământul pe care îl veți depune nu va fi, aproape sigur, cel scris de Hipocrate, care vreme de milenii a descris scopul nobil al medicinei și i-a ghidat practicile.

Cu toate acestea, pe măsură ce vă începeți activitatea, vă încurajez să începeți având în minte țelul vostru și să studiați Jurământul lui Hipocrate.

Citiți continuarea aici.

http://www.culturavietii.ro/2014/10/02/scandal-vaccinul-gardasil/

http://www.culturavietii.ro/2014/06/11/cazul-julian-savulescu-scrisoare-deschisa-adresata-rectorului-universitati-bucuresti/#.U6QOX5Dlpdh

http://corortodox.blogspot.ro/2014/04/despre-cultura-mortii-si-cultura-vietii.html

http://www.culturavietii.ro/2013/11/13/copilul-cu-deficiente-este-o-greutate-sau-o-bucurie-vietii-bogdan-stanciu/#.U3IXO5BZpdg

http://www.culturavietii.ro/

http://medicipentruviata.ro/

http://www.culturavietii.ro/2013/01/31/pro-life-sau-pro-choice/#.UZtxINifuSo

Povestea unei femei care a rămas însărcinată la 13 ani în urma unui viol

 
Mă adresez tuturor celor care trăiesc ce am trăit eu. Puteţi să treceţi peste asta, iar copilul vă va aduce mai multă bucurie decât vă puteţi imagina! Este greu, dar merită tot efortul.