Skip to content

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Archive

Tag: bucurie

http://stiripentruviata.ro/doamnei-care-se-rusineaza-pentru-ca-e-insarcinata-patra-oara/

http://savatie.wordpress.com/2014/05/19/despre-lucrurile-importante-si-neimportante/

http://www.culturavietii.ro/2014/05/14/confesiunea-unei-mame-care-refuzat-avortul/#.U3Mg7JBZpdi

Mai mare bucurie decat Invierea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos nu ne poate aduce nimeni si nimic!

E o vreme a bucuriei. Sa ne bucuram!!!

Dar cum ramane cu pruncii ce mor zilnic?

Pe voi nu va doare??

Bucuria mea e umbrita si de acest aspect al vietii noastre: pruncii omorati prin avort facut la medic, sterilet, anticonceptionale, medicamente sau orice alt fel de metode, sangele lor ce curge neincetat. In fiecare zi!

De ce am ajuns sa slujim mortii?

De ce ne e frica de viata, de a da viata; de ce nu mai slujim VIETII??

Ce s-a intamplat cu noi?

Oare credinta noastra atat de tare s-a imputinat, incat putem dormi linistiti cu aceste crime pe constiinta noastra?

Nu ne doare pe noi, pe ceilalti, sufletul ca semenii nostri fac astfel de monstruozitati? De ce stam cu mainile in san??

De ce tacem???

Tacerea noastra inseamna complicitate!

PS: Hristos a inviat!

De ce-L rastignim zilnic omorand copiii pe care Domnul ne-a indemnat sa-i lasam sa vina la El? De ce stam impotriva vietii si a lui Dumnezeu?

DE CE ii jertfim pe ei pe altarul necredintei si al comoditatii noastre?

 

1 IUNIE

Mar 16

1 IUNIE
Ziua Internaţională a copilului (nenăscut)
Cu mai mulţi ani în urmă, primele nouă luni ale vieţii umane – de la concepţie şi până la naştere – constituiau un mister.
Dar acum, prin intermediul descoperirilor tehnologice a devenit posibilă observarea pruncului aşa cum se dezvoltă el în pântecul mamei.

Astfel, au fost descoperite lucruri uimitoare şi anume:
inima copilului începe să bată între a 18-a şi a 25-a zi de la concepere.
– mişcările copilului încep la 6 săptămâni.
– între a 6-a şi a 7-a săptămâmă de la concepere , dacă se dă o uşoară lovitură în regiunea buzelor, copilul răspunde arcuindu-şi partea superioară a corpului într-o parte făcând şi o mişcare rapidă a braţelor înapoi.
– la 8 săptămâni, dacă i se gâdilă nasul, copilul se fereşte, aplecându-şi capul înapoi şi simte durerea: s-a înregistrat pe cameră video cum copilul se zbate de durere atunci când este înţepat cu un ac.
– tot la această vârstă(2 luni) bebeluşul se mişcă spontan – aceste mişcări sunt vizibile pe ecranul ecografului; el va începe să ducă mânuţele la gură, să-şi prindă picioruşele, să se răsucească.
– de la vârsta de 3 luni copilul va avea într-un mod frecvent perioade de activitate, urmate de perioade de odihnă.

♦♦♦

Trebuie subliniat faptul că viaţa umană începe din momentul conceperii, fapt nuanţat printr-o clipă a tradiţiei care ţine loc de poartă veşniciei: când cineva moare, pe cruce, se trece cu un an mai mult decât vârsta (acele nouă luni de viaţă din pântecele mamei).

Să ne iubim copiii, să conştientizăm faptul că ei devin membri ai familiilor noastre încă din momentul concepţiei.

Trebuie să înţelegem că nu avem dreptul să luăm viaţa unui copil indiferent dacă este născut sau încă este în pântecele mamei sale.

Omul este o fiinţă vie, chiar din momentul conceperii sale.

Cea mai mare bucurie a unei familii sunt copiii. Ei ne înfrumuseţează şi ne îmbogăţesc viaţa. Să fim gata să ne jertfim pentru a ne învrednici de această bucurie.

Povestea unei fotografii uimitoare

Preotul ortodox român Mihai Lupu din Canada a transmis câteva informaţii tulburătoare privind viaţa intrauterină a fiinţei umane.

Aveţi în faţă fotografia unui copil de 21 de săptămâni, în pântecele mamei sale.

(Gasiti aici brosura la download cu tot cu poza- http://provitacraiova.ro/brosuri.php, ea se numeste Multumesc Doctore!.doc)

Numele lui este Samuel Alexander Amas. Copilul a fost diagnosticat cu spina bifida şi nu ar fi supravieţuit afară din pântecele mamei. Trebuia deci operat intrauterin. Iulia Amas, mama copilului, a apelat la remarcabilul chirurg Joseph Bruner de la Centrul Medical al Universităţii Vanderbilt din Nashville-Tennesse.

Redăm în continuare cuvintele fotoreporterului Michael Clancy, angajat al publicaţiei USA Today, prezent şi el la operaţie:

„În timp ce doctorul mă întreba ce viteză de înregistrare folosesc, am surprins cu coada ochiului un tremur al uterului, dar nimeni din echipă nu provocase mişcarea. Venea dinăuntru. Dintr-odată, prin incizie copilul şi-a scos braţul şi apoi l-a retras, lăsându-şi doar mânuţa afară. Doctorul i-a prins mâna şi a ridicat-o uşor, iar copilul a răspuns strângând degetul acestuia. Ca şi cum i-ar fi încercat tăria, medicul a clătinat uşor pumnul micuţ. Pruncul îl ţinea strâns. Am prins momentul fantastic. S-a petrecut atât de repede, încât asistenta care stătea lângă mine m-a întrebat «Ce s-a întâmplat?». «Copilul a-ntins mâna!», am zis. «A, păi fac asta tot timpul», mi-a răspuns”.

Această fotografie care a făcut înconjurul lumii este o mărturie vizuală de netăgăduit a faptului ca în pântecele mamei creşte un copil, nu un “glob de ţesut” sau “produs al concepţiei”. Pruncul nenăscut este o fiinţă umană, dornic să-şi facă simţită prezenţa, precum micuţul Samuel, care parcă ar spune: “Mulţumesc, Doctore!”

Fiii noştri ne sunt părtaşi la toate împrejurările vieţii şi, probabil, înţeleg ce vorbim noi, ne pricep intenţiile, ştiu mult mai multe decât bănuim noi că ştiu. Întâmplarea următoare, relatată de o tânără doamnă, este grăitoare:

„Eram singură acasă într-o seară. Era o linişte adâncă. Pregăteam masa. Deodată am scăpat pe lespezile de ceramică ale bucătăriei un castron metalic. Zgomotul a sunat asurzitor în tăcerea casei. Fetiţa a tresărit în pântecele meu şi multă vreme după aceea a fost neliniştită. Eu cred că pruncii noştri ştiu foarte multe lucruri, nu prin cuvinte, nici prin învăţare, ci printr-o cunoaştere ca a îngerilor.”

Aşa cum sfânt este Dumnezeu, sfântă este şi viaţa. Ea ne-a fost dată spre bucurie şi, cum ne spune într-una din epistolele sale Sf. Apostol Ioan, ne-a fost dată pentru „ca bucuria noastră să fie deplină” (I Ioan 1,4). Cine dar ar putea avea dreptul să curme viaţa dată de Dumnezeu, viaţa care este Dumnezeu?

Să celebrăm deci minunea vieţii! Să ne plecăm cu evlavie în faţa sfinţeniei vieţii! Să cinstim pe Dătătorul de viaţă, pe Domnul pe care aşa Îl mărturisim!

„Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt…”
(Luca 1,41).

Copiii

Feb 25

Să ne iubim copiii, să conştientizăm faptul că ei devin membri ai familiilor noastre încă din momentul concepţiei.
Trebuie să înţelegem că nu avem dreptul să luăm viaţa unui copil indiferent dacă este născut sau încă este în pântecele mamei sale. Omul este o fiinţă vie, chiar din momentul conceperii sale.

Sfântul Vasile cel Mare avertizează: „Cei care dau medicamente abortive, sunt ucigaşi şi ei precum şi cele ce primesc otrăvuri ucigătoare de embrioni”.

Cea mai mare bucurie a unei familii sunt copiii. Ei ne înfrumuseţează şi ne îmbogăţesc viaţa. Să fim gata să ne jertfim pentru a ne învrednici de această bucurie.

Orice copil care se naşte este o reuşită a vieţii, o intenţie divină împlinită, o garanţie de încredere şi optimism, este o ascensiune, o pace pentru conştiinţe, un „AMIN!” plin de emoţie creatoare, pe care mama şi soţul ei îl rostesc voinţei lui Dumnezeu!