Skip to content

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Archive

Tag: caz social

S-a întâmplat ca în această perioadă, o altă femeie necăjită să ne solicite ajutorul, a cărei poveste o redăm mai jos: Dna Brînzan Georgeta din Rovinari. Văduvă, dormind pe unde apucă, cu fata bolnavă…

Cei ce pot face diferența în viața doamnei Georgeta sunt rugați să se implice!

Telefon: 0762.298.421.

Dacă știți o casă la țară unde ar putea locui, având grijă de gospodărie, anunțați-ne!

Sunt văduvă și am 2 copii. Sunt pe drumuri și n-am niciun venit de nicăieri. Am nevoie de locuință, ajutor financiar, de mâncare și îmbrăcăminte pentru copii și pentru mine. Am nevoie de ajutor financiar chiar pentru operație de fiere și de pancreatită, iar la picioare am ulcer varicos. Îmi trebuie mâncare și rechizite școlare, nu am cu ce să le iau, că trăim de azi pe mâine, trăim cu ce găsim pe la gunoaie și nici pe la gunoaie nu prea este, că sunt câini și trebuie să trăiască și ei. Și am nevoie de locuință ca să am unde să stau cu copiii, să nu mai stăm pe drumuri, că vine iarna și ne prinde pe drumuri.Am fost la primar până n-a muri să-mi dea și mie o cameră ca să avem unde să stăm și n-a vrut nimeni nici să se uite la noi.

Copiii i-am crescut singură cum am putut, dar acum nu mai am nicio putere. Mi-am îmbolnăvit picioarele, le am plesnite, îmi curge puroi din amândouă. La spital trebuie să am pijamale, bani că altfel nu se uită. Asigurarea trebuie s-o plătesc că nu sunt asigurată. La primărie mi-au dat 2 luni ajutor social și după aceea mi l-au tăiat și am trăit și noi așa cum am putut, acum nu mai am nicio putere. Sunt distrusă cu picioarele. Sunt apartamente de vânzare, dar n-am cu ce să cumpăr și eu o locuință ca să stau cu copiii, liniștiți să fim și noi și în siguranță, să nu mai stăm și noi pe drumuri.

db.1c.1

 

O mamă, doamna Popescu-Crăciun Natalia-Ionela din Văgiulești, Gorj ne solicită sprijinul pentru fiul ei, Liviu, de 15 ani. Persoană cu handicap grav, el ar avea nevoie de un cărucior. Mai mult decât atât, orice ajutor, cât de mic, e de un real folos familiei. Pentru ce le-ar fi necesar și informații suplimentare, tel. 0766.335.681.

3.16.17

Editorial

Seninătatea din privire

În Ajun de mare praznic, al Nașterii Domnului Iisus Hristos, am ajuns la Cărbunești-Sat, un sătuc de lângă Târgu Cărbunești. Urma să facem o vizită surpriză unei familii de aici. În cele din urmă, am ajuns unde doream, acasă la domnul Traian Popescu. Deși în floarea vârstei, având numai 42 de ani, este văduv. Soția sa a murit anul trecut, după nașterea mezinului familiei, Traian. Astfel că, acum, tatăl are grijă de cei opt copii ai săi rămași orfani de mamă. E drept că îl mai ajută fratele său, care locuiește tot cu ei. Însă grijă de copii are în special o femeie, pe care o au acolo ca îngrijitoare. Dumneaei vede de cei opt copilași, de fetița sa și de bunicul copiilor, ajuns la vârsta de 84 de ani. Bătrânul a ținut să ne povestească de ce au atâția copii, explicându-ne că ei sunt oameni cu frică de Dumnezeu, de aceea nu au lepădat niciunul din cei dăruiți de Preabunul. El însuși tată a cinci copii, ne-a mai spus că tare se bucură că au rămas toți împreună, că sunt o familie unită. De fapt, cu vădită bucurie în glas, ne-a spus clar: am 30 de copii – 5 copii, 21 de nepoți și 4 strănepoți. Și fiindcă încă nu i-a albit părul, vrea să prindă măcar suta de ani. Conversația ne-a prins bine, pildă de urmat și pildă de înțelepciune fiind bătrânul. De la dumnealui au învățat meserie și cei doi băieți ai săi, care au acum un atelier de tâmplărie la domiciliu, de unde își câștigă traiul zilnic.

Dar să facem cunoștință cu copiii: Iuliana, cea mare, este elevă la liceu în Țicleni, o adevărată domnișoară. Urmează Elena, Alexandra, Andreia, Andrada, Sebastian, Nicoleta și Traian junior, care are doar 1 an și șapte luni. Oameni primitori, s-au bucurat de oaspeți, ne-au povestit multe lucruri despre ei, am vizitat atelierul, unde Sebi, deși are doar patru ani, îl ajuta la treabă pe tatăl său. Cunoscându-le puțin situația (anterior vizitei), am găsit de cuviință să le dăruim ceva de strictă necesitate, precum cartofi, ulei, ceapă. Și desigur, un dulce pentru cei mici, portocale, banane, cozonac. Și… pentru minte și suflet: câteva cărți de povești. De povestit, am tot fi povestit, dar a sosit și clipa despărțirii, cu promisiunea noastră de a ne revedea și nu înainte de a face poze împreună.

Deși sărmani, căci nu e ușor să hrănești zilnic atâtea guri, copiii învățau bine, (toți premianți, ne-a spus tatăl) și se bucurau de viața împreună. Ne-au impresionat și am prins drag de ei! Ne-am bucurat de clipele petrecute împreună, deși scurte.

Iată că, de la cei săraci, am plecat noi mai bogați sufletește – o adevărată lecție de viață! Eu, cel puțin, nu pot uita două lucruri – seninătatea din privirea tatălui și una din vorbele bătrânului: ,,Mulțumim lui Dumnezeu că are grijă de noi, de nu ne lipsește nimic, avem de toate!”

Ne-a învrednicit Bunul Dumnezeu ca în Ajun de Crăciun să cunoaștem astfel de oameni!

Radu Buțu

(Pentru cei care doresc să ajute această frumoasă familie: 0768.35.76.75)

Articol apărut în Calea Înălțării nr. 41, ianuarie 2013.

Despre această familie, aici:

fam-popescu 2012

http://www.provitabucuresti.ro/tanara-singura-mama