Skip to content

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Archive

Tag: diagnostic prenatal

Va prezentam o carte recent aparuta:

Dr. Christa Todea-Gross si Preot Prof. Dr. Ilie Moldovan “Indrumarul medical si crestin despre viata al Federatiei Organizatiilor Ortodoxe Pro-Vita din Romania”, Editura Renasterea, Cluj-Napoca, 2008.

Prefata de P.S. Vasile Somesanul, episcop vicar.

Pret: 15 lei.

Cate ceva din cuprins:

Cand incepe viata? La fecundatie sau la implantarea in uter a embrionului?

Ciclul menstrual si dereglarile lui datorate contraceptivelor hormonale

Metodele contraceptive si abortive. Efectele secundare despre care nu se vorbeste

Avortul sau pruncuciderea si urmarile lui

Sarcina cu risc crescut. Screening-ul si diagnosticul prenatal. Avortul terapeutic

Fertilizarea “in vitro ” (FIV) si diagnosticul genetic de preimplantare. Selectarea embrionilor sanatosi si “eliminarea” celor bolnavi

Homosexualitatea (inversiune sexuala/sodomie/perversiune sexuala)

Bolile cu transmitere sexuala (BTS) si bolile proprii homosexualilor

Darul sfant al vietii si combaterea pacatelor impotriva acestuia. Aspecte ale nasterii de prunci in lumina moralei crestine ortodoxe

Anexa (cuprinde date despre Federatie, componenta acesteia, datele de contact ale organizatiilor ortodoxe Pro-vita din ROMANIA, etc).

(Fecundarea in  vitro) Este cea mai cunoscutã metodã folositã în cazul infertilitãtii din diverse cauze. Aceastã metodã presupune fecundarea ovulului în afara organismului. Astfel, prin laparoscopie, se preleveazã ovulul de la femeie. Sperma se obtine direct de la bãrbat, fie, în multe cazuri, de la bãncile de spermã, unde materialul seminal este congelat. Pe un teren de culturã se provoacã fecundarea ovulului de cãtre spermatozoizi. Zigotul uman va fi pãstrat la germinat si dupã 36-56 de ore poate fi transferat în uter cu sanse de supravietuire.

Aplicarea acestor tehnici de fertilizare in vitro ridicã o întreagã gamã de probleme, de la cele care tin de stiinta biologicã aplicatã, pânã la cele de naturã eticã, sociologicã sau de drept. Începând cu prelevarea ovulului matur si pânã la nastere, o mare parte din embrionii creati în acest scop mor în diferite stadii ale evolutiei lor. În perioada 1998-1999, în Marea Britanie, peste 70.000 de embrioni umani au murit pe parcursul aplicãrii metodei de fertilizare in vitro (pe aceastã cale s-au nãscut 8.300 de copii în aceeasi perioadã).

În marea majoritate a cazurilor sunt creati mai multi embrioni în eprubetã, cãci, tinând cont de procentul redus de reusitã, nu se poate cunoaste de la început numãrul necesar. Mai multi embrioni sunt transferati în uterul mamei, în speranta cã cel putin unul dintre ei se va implanta cu succes. Necesitatea transferului de embrioni multipli duce la aparitia sarcinilor multiple. Sarcinile multiple realizate prin aceastã metodã artificialã, implicã si reductia embrionarã. Asta înseamnã cã multi embrioni sunt eliminati, ca sã se îmbunãtãteascã sansele de supravietuire ale unuia sau doi embrioni. Actul de eliminare din organism, în mod programat, a unor embrioni reprezintã un avort, un omor. Multi dintre embrionii ce nu sunt transferati în uterul mamei constituie rezerva unui viitor tratament sau a unor experimente. Se cunosc cazuri când embrionii, aflati în surplus, sunt utilizati pentru obtinerea de produse cosmetice. În Marea Britanie, în perioada 1991-1998, din cei 750.000 de embrioni, câti au fost creati prin fertilizare artificialã, 237.000 au fost distrusi, iar 48.000 au fost donati pentru cercetare.

Sã adãugãm la acest tablou sumbru faptul cã un procent covârsitor din cei pãstrati pentru fecundare in vitro au murit în diferite faze ale ale evolutiei, pânã la nastere. Se cunoaste cã, în mod real, la nidare, procentul de reusitã este de 1/10 sau 2/10.

Trebuie sã subliniem faptul cã viata umanã începe din momentul conceperii. Acesti copii micuti, abia conceputi, sunt ”cei mai mici” frati si surori ai nostri. Si în acest sens sunt spuse cuvintele Mântui-torului:

”Adevãrat zic vouã, întrucât ati fãcut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, mie mi-ati fãcut.”

Diagnosticul prenatal

Tehnicile moderne permit aflarea foarte multor informatii despre viata copilului în uter. Pe aceastã cale o femeie însãrcinatã poate fi pusã în gardã asupra eventualelor malformatii ale fãtului. Cel mai frecvent test de diagnostic este amniocenteza, care se realizeazã dupã a 16 – a sãptãmânã de sarcinã. Metoda constã în introducerea unui ac subþire prin peretele abdominal, sub ghidaj ecografic, extragerea unei mici cantitãti de lichid din sacul amniotic din uter si examinarea celulelor fãtului recoltate.

O altã metodã este tehnica esantioanelor cu vilozitãti corionice si se realizeazã la a 11-a sãptãmânã de sarcinã. Ea constã în analizarea cromozomilor din celulele prelevate din placentã, prin biopsie.

Ceea ce trebuieste scos în evidentã este cã motivul principal pentru care se recurge la diagnosticul prenatal nu este aflarea datelor necesare unei nasteri fãrã riscuri, ci identificarea deficientelor genetice. Pericolul unor eventuale malformatii îi determinã pe pãrinti sã avorteze copilul.

Ceea ce nu se stie foarte bine este cã oricât de perfectionate ar fi tehnicile de diagnostic, rezultatul nu este niciodatã sigur, iar riscurile sunt multiple. În urma acestor interventii, care presupun pericolul întepãturii cu acul în timpul punctiei, multi copii au rãmas mutilati. Studii recente aratã cã testele de diagnostic (chiar amniocenteza) au o anumitã influentã asupra dezvoltãrii membrelor copilului. Pot suferi, bineînteles, infectii cauzate de punctie, si femeile. În Marea Britanie, testele cu vilozitãti corionice produc o ratã a pierderii de sarcinã între 2-5%.

Deci, în primul rând, trebuie sã retinem cãci cu toatã tehnica înaltã, un astfel de diagnostic este departe de certitudine si de multe ori copilul depistat cu handicap poate fi în realitate sãnãtos.

Sursa: ”O viziune asupra vietii” de L. Ciochinã si C. Iftime.

Fecundarea in vitro si diagnosticul prenatal
-adevăruri nespuse-

Este cea mai cunoscută metodă folosită în cazul infertilităţii din diverse cauze. Această metodă presupune fecundarea ovulului în afara organismului. Astfel, prin laparoscopie, se prelevează ovulul de la femeie. Sperma se obţine direct de la bărbat, fie, în  multe cazuri, de la băncile de spermă, unde materialul seminal este congelat. Pe un teren de cultură se provoacă fecundarea ovulului de către spermatozoizi. Zigotul uman va fi păstrat la germinat şi după 36-56 de ore poate fi transferat în uter cu şanse de supravieţuire.
Aplicarea acestor tehnici de fertilizare in vitro ridică o întreagă gamă de probleme, de la cele care ţin de ştiinţa biologică aplicată, până la cele de natură etică, sociologică sau de drept. Începând cu prelevarea ovulului matur şi până la naştere, o mare parte din embrionii creaţi în acest scop mor în diferite stadii ale evoluţiei lor. În perioada 1998-1999, în  Marea Britanie, peste 70.000 de embrioni umani au murit pe parcursul aplicării metodei de fertilizare in vitro (pe această cale s-au născut 8.300 de copii în aceeaşi perioadă).

În marea majoritate a cazurilor sunt creaţi mai mulţi embrioni în eprubetă, căci, ţinând cont de procentul redus de reuşită, nu se poate cunoaşte de la început numărul necesar. Mai mulţi embrioni sunt transferaţi în uterul mamei, în speranţa că cel puţin unul dintre ei se va implanta cu succes. Necesitatea transferului de embrioni multipli duce la apariţia sarcinilor multiple. Sarcinile multiple realizate prin această metodă artificială, implică şi reducţia embrionară. Asta înseamnă că mulţi embrioni sunt eliminaţi, ca să se îmbunătăţească şansele de supravieţuire ale unuia sau doi embrioni. Actul de eliminare din organism, în mod programat, a unor embrioni reprezintă un avort, un omor. Mulţi dintre embrionii ce nu sunt transferaţi în uterul mamei constituie rezerva unui viitor tratament sau a unor experimente. Se cunosc cazuri când embrionii, aflaţi în surplus, sunt utilizaţi pentru obţinerea de produse cosmetice. În Marea Britanie, în perioada 1991-1998, din cei 750.000 de embrioni, câţi au fost creaţi prin fertilizare artificială, 237.000 au fost distruşi, iar 48.000 au fost donaţi pentru cercetare.

Să adăugăm la acest tablou sumbru faptul că un procent covârşitor din cei păstraţi pentru fecundare in vitro au murit în diferite faze ale ale evoluţiei, până la naştere. Se cunoaşte că, în mod real, la nidare,  procentul de reuşită este de 1/10 sau 2/10.

Trebuie să subliniem faptul că viaţa umană începe din momentul conceperii. Aceşti copii micuţi, abia concepuţi, sunt ”cei mai mici” fraţi şi surori ai noştri. Şi în acest sens sunt spuse cuvintele Mântuitorului:
     ”Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, mie mi-aţi făcut.”