Vezi continutul

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Arhiva

Tag: dragoste

http://www.ortodoxmedia.com/inregistrare/370/Dragostea-in-vremea-ciumei

http://www.crestinortodox.ro/diverse/concubinajul-120915.html

În noi este viaţa (La vie est en nous – Romanian language):

http://vimeo.com/6906285

Film documentar realizat de tineri despre problemele tinerilor: dragoste şi sexualitate, viaţa intimă, contracepţie, avort, maternitate etc.

Filmul descrie viaţa înainte de naştere şi prezintă mărturii ale femeilor şi bărbaţilor, medicilor, preoţilor etc.

Versiunea dublată în limba română. Încărcat de Provita Bucureşti

[ provitabucuresti.ro ]

http://www.youtube.com/watch?v=8SSwR6lN3zA&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=IWePvHTcjWs&feature=related

http://www.lovematters.com/

   „Asa stand lucrurile, cum am mentionat, va trebui sa fii foarte atent pana unde mergi in relatia cu prietenul tau, cu prietena ta. N-ai dreptul sa-i furi ceea ce are mai de pret: puritatea. Si daca apare o sarcina nedorita vei recurge la ucidere?

Dumnezeu te-a facut complet liber. Tu decizi cu cine, si cum iti petreci timpul. Tu iti faci programul de invatatura, de munca, de culcare si de sculare. Tu hotarasti daca mergi, sau nu, la biserica. Tu iti alegi cariera.

Chiar parintii si profesorii, pe masura ce te maturizezi, iti devin mai degraba prieteni decat supraveghetori si educatori. Daca copilaria incepe printr-o dependenta totala de parinti, ea se incheie la sfarsitul adolescentei printr-o mare libertate.

Aceasta libertate insa, atrage dupa ea o enorma responsabilitate. Poti iubi pe cine-ti spune inima. Dar nu poti face abstractie de consecinte. Cine nu este pregatit sa accepte toate responsabilitatile vietii, nu este capabil sa se foloseasca de libertate. 

Daca in lumea noastra mor oameni tineri de SIDA, daca multe femei isi pierd viata provocandu-si avorturi in promiscuitate, daca multi copii sunt abandonati sau cresc prin asezaminte lipsite de caldura caminului parintesc, este pentru faptul ca libertatea este folosita iresponsabil. Este pentru faptul ca infierbantati de pofta, la un moment dat, tinerii se lasa in voia oarba a instinctului. Vin si clipe de remuscare. Sunt femei care nu mai au liniste sufleteasca din pricina copiilor avortati. Sunt cupluri care datorita depravarii din anii tineretii nu mai pot face copii. Sunt copii care cresc traumatizati sufleteste si-si blestema parintii ce i-au abandonat.

***

Si totusi, tanarul meu prieten, eu vreau sa cred ca tu esti facut din alta plamada. Vad si ziua fericita in care cu fiinta iubita te vei prezenta la cununie in fata sfantului altar. Mireasa se va simti ocrotita si in siguranta langa tine. Va plange de bucurie ca apartine unui barbat puternic si de onoare.

Vei avea multumirea ca prin felul tau manierat de a te purta si prin forta ta barbateasca ti-ai facut iubita fericita si te-ai facut fericit pe tine insuti. De acum incolo va fi o calatorie in doi. Ceea ce se castiga cu truda este durabil. Fericirea voastra va fi tot mai profunda, tot mai sfanta, pana cand intr-o zi se va contopi in marea nesfarsita a iubirii lui Dumnezeu.

Familia voastra va fi locul in care se vor practica cele mai frumoase virtuti. Pe primul plan va sta dragostea jertfelnica, pentru ca numai unde stapaneste spiritul jertfei de sine este locul larg de vietuire pentru celalalt. Numai unde stapaneste iubirea jertfelnica pot aparea pruncii ca o incoronare a castitatii parintilor de dinainte de casatorie.

Si poate gandul iti zboara inapoi, la vremurile cand traiau bunicii vostri, si le vedeti casa plina de copii. Ii vedeti seara intorsi osteniti de la lucrul campului, sau de la fabrica, impartindu-le painea pruncilor, paine insotita de cuvant plin de iubire.

   Oare toate cele spuse, nu te fac dornic sa ai o tinerete sfanta si o casatorie binecuvantata?

Fragment din brosura „Dragoste, libertate si sex responsabil” de IPS Andrei Andreicut, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2001.

Din cuprins:

1. Primavara iubirii

2. Dragostea si credinta in Dumnezeu

3. Dragostea si casatoria

4. Dragostea si nasterea de prunci

5. Dragoste si responsabilitate (reprodus integral mai sus).

“Cine sunt eu să mă amestec în viaţa ta? Ni­meni. Şi totuşi sunt un suflet. Pe care îl doare tare fap­tul că, deşi pământul este plin de oameni, to­tuşi mulţi se simt singuri. Ştii, măcar cu un lucru mi‑aş dori să rămâi din scrisoarea mea. Că dacă pe un străin ca­re nu te cunoaşte, care nu ştie fru­mu­seţea care se as­­cunde în sufletul tău, care nu ştie ce comori se as­­cund în spatele carapacei în ca­re te ascunzi, îl doare că suferi şi ar vrea să îţi fie alături, deşi fizic aceasta este imposibil, atunci cu atât mai mult Dum­nezeu vrea să îţi fie aproape. Dum­nezeu ne scrie de când ne‑am născut că ne iu­beşte, numai că uneori nu avem ochi să citim cu­vintele Sale.”

Acesta este un fragment din „Scrisoare către cel care suferă”, de DANION VASILE.

Eram trei copii la părinţi, două fete şi un fecior, şi am fost crescuţi cu multă iubire, deşi părinţii mei erau oameni modeşti. Cel mai mult acum, după ani de zile, mi-aş dori s-o mai văd odată pe mama. Micuţă de statură şi hărnicuţă ca o furnică, ducea, sărăcuţa, greul familiei. Era peste tot, şi acasă, lângă copii, şi pe câmp, la muncă, dar şi la baltă, cu coşul, la prins de tipari. Era o femeie straşnică măicuţa mea, avea un har fermecat al poveştilor, fie adevărate, fie inventate de ea pentru noi. Nu mă pricep la cuvinte mari. Tata nu mi-a dat voie la şcoală, şi, Doamne, ce-mi doream să merg şi eu cu traista cu cărţi pe umăr, alături de copiii satului… „Nu ai voie, trebuie să mergi cu oile la păscut”, zicea cu o voce aspră.

Noroc cu mama, care mă mângâia şi îmi ştergea lacrimile de pe obraz. Mi s-a făcut aşa dor de ea, micuţă şi desculţă, parcă o văd venind pe uliţa mare, în satul unde plecasem după căsătorie. Cu cărţi de poveşti pentru fetele mele, zahăr cubic prin buzunare şi o trăistuţă. Era toată numai zâmbet şi bunătate, îl iubea pe Dumnezeu, fără odihnă! Ţinea toate posturile de peste an, o vedeai toată ziua cu boţul de mămăligă cu ceapă în mână, îngenunchind noaptea pe la icoane, rugându-se pentru noi. Sunt sigură că acolo sus, unde este, măicuţa mea are un loc aparte, o ogradă cu îngeri. Dragostea ei m-a urmărit peste tot, şi în copilărie, şi în viaţă, chiar şi după ce m-am căsătorit.

M-am îndrăgostit într-o singură zi, şi tot într-o singură zi am fost cerută de la părinţi de soţie. Era înalt, frumos, cu ochii albaştri, cu pălărie pe cap şi o punguţă cu bomboane în buzunar. Ne-am luat, ne-am iubit, am făcut o micuţă nuntă (era iarnă, prin 1955) şi m-am trezit femeie fericită, cu dragoste de familie, de animale şi de tot ce era în jurul meu. Întâi am locuit cu părinţii lui (eram şapte guri la masă), apoi ne-am făcut o căsuţă, am avut şi avem trei flori: Lenuţa, Florica şi Viorica. Doamne, cât am muncit pentru ele… Acum, fetele au crescut, au casele lor, au plecat la oraş, au copii, sunt bine, fericite, şi noi suntem şi mai fericiţi, să-i ştim pe toţi bine şi cu frică de Dumnezeu.

Dragostea nu m-a părăsit niciodată, este şi azi aici, lângă mine, stau cu ea la masă, mă culc şi mă trezesc cu ea. Sunt un om fericit.
Chiar şi acum, când bătrâneţea ne-a cuprins pe amândoi şi haina este aşa de grea, tot îi fac faţă, cu ajutorul lui Dumnezeu. Deşi mă sprijin în două bastoane şi merg tot mai puţin şi mai greu. Omul meu este neclintit lângă mine, chiar dacă abia aude atunci când îl strig. Dragostea m-a însoţit peste tot în viaţă. Am primit-o necurmat de la mama, le-am dat-o şi fetelor mele, o primesc de la bărbatul meu. Nu se poate trăi fără dragoste! Acolo unde lipseşte e pustiu şi bate a moarte. Acolo unde există, s-o lăudăm.

MARIA TUDOR –
com. Budeşti, jud. Călăraşi

Familia!…Ce aşezământ dumnezeiesc!…Ce cuvânt scump nouă, tuturor!… Zicem „familie” şi înaintea ochilor noştri apar chipurile de neuitat ale părinţilor care ne-au născut şi ne-au crescut… Zicem „familie” şi ne gândim la fraţii şi surorile în mijlocul cărora ne simţim atât de bine.
Se ştie că temelia vieţii de familie o alcătuieşte actul căsătoriei. Prin acest act, două persoane libere, bărbat şi femeie, se angajeză să vieţuiască în comun, să se ajute întreolaltă, să nască prunci şi să se bucure de toate drepturile pe care le stabilesc legile firii şi ale societăţii. Vorbind despre bărbat şi femeie, vedem că în fiinţa lor sălăşluieşte o năzuinţă de unire, de contopire. Este iubirea care îi mână pe cei tineri să se caute unul pe altul, să se dorească, să se completeze. El şi ea, din toate timpurile şi din toate locurile, se simt atraşi printr-o tainică dorinţă, care este în acelaşi timp o imensă putere, căreia nimeni şi nimic nu i se poate împotrivi.
Dar cum la o construcţie se trasează mai întâi, se sapă şi se aşează fundaţiile, aşa la o căsătorie trebuie să se asigure condiţiile materiale şi morale pentru ca acea unire dintre soţi să fie tare şi să-şi atingă scopurile sale. Asta înţelegem noi prin „pregătirea pentru căsătorie”.
Iată care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le aibă în seamă cei care vor să întemeieze o familie:

● Viitorilor soţi li se va cere mai întâi etatea potrivită pentru a se angaja în viaţa conjugală.
Astfel că, pentru căsătorie se cere o vârstă anumită, când puterile trupeşti şi sufleteşti să fie capabile a împlini îndatoririle vieţii în comun.
Tot în legătură cu pregătirea se cuvine să amintim datoria de a chibzui bine şi a cerceta îndelung caracterul persoanei de care vrei să-ţi legi viaţa. Căci de multe ori o hotărâre pripită aduce o căinţă lungă. Căsătoria este un angajament pentru viaţa întreagă, un lucru mare, o taină dumnezeiască şi ea nu poate fi lepădată precum arunci o floare după ce s-a veştejit.

● Motivul cel dintâi – am zice unicul motiv – care trebuie să-i călăuzească pe cei ce doresc să păşească pe drumul cel frumos dar plin de răspundere al căsniciei, este iubirea.
Când zic ”iubire” nu ne gândim la atracţia simţurilor care se hrăneşte din frumuseţea trăsăturilor feţei, din strălucirea ochilor, din culoarea părului… ci avem în vedere acea afecţiune sfântă şi curată, gata de jertfă pentru binele aproapelui. Se cere o iubire care nu se caută pe sine, ci urmăreşte mulţumirea şi folosul celuilalt.
Fireşte, dragostea trupească este importantă la temelia unei căsnicii. Este un instinct puternic, o lege a naturii, care atrage la căsătorie, aşa cum legea atracţiei universale e lucrătoare în mişcarea corpurilor cereşti. Dar, dragostea trupească, singură, e prea slabă pentru a putea rezista la grelele încercări şi necazuri ce pot apărea în viaţa celor doi. Atracţia simţurilor trebuie supusă iubirii sufleteşti, izvorâtă din duhul lepădării de sine şi al jertfei. Această iubire sufletească trebuie să aibă întâietatea. În căsătorie întelegerea sufletească ţine locul pe care-l au rubinele în mecanismul unui ceas. Numai despre afecţiunea sufletească se poate spune ceea ce zicea apostolul despre iubire în genere: ”Ea nu cade niciodată”. Pe când dragostea întemeiată numai pe frumuseţea trupului se usucă întocmai ca roua, se trece ca un vis…
Fac o neiertată greşeală părinţii care vânează avere pentru copiii lor, tinerii care caută ”situaţii” înalte prin căsătorie. Averea cea mai scumpă este un tovarăş de viaţă cinstit, de caracter. Mai bine să dobâdeşti o comoară în fiinţa cu care te legi, decât să o aduci în casă cu dânsa. După cum zice şi înţeleptul legii vechi: ”Cel ce şi-a găsit o femeie bună, şi-a dobândit cea mai mare avuţie, un ajutor de care are trebuinţă, un stâlp care să-l sprijine” (Isus Sirah ).

● Nu putem încheia învăţătura despre pregătirea pentru căsătorie fără să nu amintim de datoria curăţiei.
Legea care trebuie să stăpânească viaţa tinerilor înainte de căsătorie este fecioria, adică abţinerea de la orice întinăciune, păstrarea parfumului tinereţii.
În numele sfinţeniei creştine câştigate prin botez, în numele demnităţii umane şi în numele copiilor care se vor naşte din trupurile lor, tinerii, băieţi şi fete, sunt datori să-şi ţină trupurile lor în curăţie deplină. Drumul spre cununie trebuie să stea sub semnul vălului alb pe care îl îmbracă mireasa în ziua nunţii. Asta înseamnă castitate, curăţie.
De aceea, tinerilor le adresăm cuvintele marelui apostol al neamurilor: ”Nu ştiţi oare că trupul vostru este biserică a Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Preamăriţi aşadar pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu!”
Noi nu suntem ai noştri, adică nu putem dispune după bunul plac de viaţa noastră; nu avem voie să o robim poftelor celor necurate. Fiindcă Iisus Hristos ne-a răscumpărat cu prea-scump sângele Său şi aparţinem Lui, ca Dumnezeului dreptăţii şi stăpânului sfinţeniei. De aici pentru viitorii soţi marea răspundere de a nu face din trupurile lor unelte ale necurăţiei. Ei trebuie să rămână până la altar curaţi, neprihăniţi, adevărate temple ale Duhului Sfânt.
Nu tăgăduim! Înfruntarea asalturilor năvalnice ale duhurilor rele, rezistenţa în faţa ispitelor inimii, ale pildelor prietenilor, este grea. Dar mai ştim că Dumnezeu nu a pus poveri pe umerii noştri peste puterile omului. Şi mai ştim că toate sunt cu putinţă celui ce crede şi se roagă.
Temelia căsătoriilor fericite, precum şi ruina celor nefericite se află în sufletele băieţilor şi a fetelor, şi anume în anii tinereţii lor.

Preot Ştefan Slevoacă