Vezi continutul

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Arhiva

Tag: episcop

Desi prezenta scazuta la vot a anulat datele recentului referendum din Portugalia privind avortul, votul majoritar „da” reflecta o puternica schimbare culturala, considera episcopii din aceasta tara. Referendumul din 11 februarie 2007 a urmarit schimbarea actualei legi din Portugalia, facand avortul legal pana la saptamana a zecea de sarcina. Aproape 60% dintre cei are au votat au sustinut referendumul. Conferinta Episcopala Portugheza a spus ca acest fapt „este un semn al unei importante schimbari culturale”. Episcopii s-au reunit in ziua de joi, 15 februarie, intr-o adunare extraordinara la Fatima, pentru a reflecta asupra rezultatelor referendumului. Dupa intalnire, ei au dat publicitatii o nota pastorala.

Potrivit Conferintei Episcopale, referendumul manifesta „o cultura care nu este patrunsa de valorile etice fundamentale, care trebuie sa inspire legile, valori precum cea a caracterului inviolabil al vietii umane, recunoscut, de altfel, in constitutia noastra”. Schimbarea culturala are mai multe cauze, afirma episcopii, intre care se numara „influenta globala a mass-media asupra modului de a gandi si asupra curentelor e opinie; lipsa unei formari intelectuale, in sensul ca sistemul educational nu ii pregateste pe oameni sa puna intrebari cu privire la semnificatia vietii si intrebarile primordiale asupra fiintelor umane”.

Prelatii au mai mentionat „individualismul in folosirea libertatii si in cautarea adevarului, care influenteaza conceptul si exercitarea constiintei personale; relativizarea valorilor si a principiilor care privesc viata persoanelor si a societatii”. „Misiunea noastra pastorala trebuie sa infrunte acest fenomen al schimbarii culturale cu toate mijloacele care ne sunt la indemana, pentru ca doar in acest fel vom contribui la a face ca aceste mari valori sa continue sa fie prezente in intelegerea si exercitarea libertatii”. Episcopii au aratat ca obiectivele lor pastorale vor fi aceleasi ca intotdeauna: a-i ajuta pe oameni, a lumina constiintele, a crea conditiile pentru evitarea recurgerii la avort, fie el legal sau clandestin.

„Schimbarea de mentalitate provoaca misiunea noastra evanghelizatoare, in special evanghelizarea tinerilor, a familiilor si a noilor dinamisme sociale”, au spus ei. „Sunt utile creativitatea si curajul, in fidelitate fata de misiunea Bisericii si fata de adevarurile evanghelice care o calauzesc”. Episcopii au reamintit faptul ca legalizarea avortului nu il face legitim din punct de vedere moral. Nota pastorala continua: „Multe femei care avorteaza simt, mai tarziu, ca daca ar putea intoarce timpul, ar evita acest act gresit. Sa le lasam sa stea de vorba cu cineva, si sa reflecteze, in conversatie, asupra gravitatii deciziei lor. „Lupta pentru viata, pentru apararea fiecarei fiinte umane, este una dintre cele mai nobile sarcini ale civilizatiei”.

Sursa: Catholica.ro

De pe: http://www.crestinortodox.ro/ultimele_stiri/Semne_rele_in_votul_privitor_la_avort-105-13744.html

” Darul cel mai mare!

Daca am fi intrebati care este darul cel mai mare pe care ni l-a facut Dumnezeu am raspunde cu totii: Viata!

Tinerii, fete si baieti, care isi intemeiaza familii in iubirea cea tainica si dobandesc prunci din darul lui Dumnezeu, sa nasca si sa creasca toti pruncii odrasliti!

Cum vom sta la judecata in fata lui Dumnezeu daca noi cu buna stiinta curmam firul vietii celor care trebuiau sa se nasca, precum ne-am nascut si noi?

Cand a fost intrebata o doamna care nu avea copii, ce si-ar dori in Anul Nou 1996, a raspuns cu o bucurie ce-i stralucea pe fata: sa ne ajute Dumnezeu sa avem prunci!

Cand nu vor mai inflori florile, cand nu va mai rasari graul, cand nu se vor mai naste prunci, e semnul sfarsitului!

+ Calinic,

Episcopul Argesului ”

Din cartea „Intre viata si moarte” de Protos. Nicodim Mandita, Editura Agapis, Bucuresti.