Skip to content

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Archive

Tag: Hristos

http://www.youtube.com/watch?v=v5jIl4ZSt7c

,,Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3, 16)

Pilda Sfintei Eufrasia, + 19 ianuarie:

http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintei-mucenite-eufrasia

http://tainacasatoriei.wordpress.com/

http://www.femeiaortodoxa.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=107:contact-sexual-fr-riscuri&catid=37:dragostea-adevrat-ateapt&Itemid=55

Vreti sa stam de vorba?

Ne puteti scrie la provitatj@gmail.com.

Provita Gorj

http://sibco.wordpress.com/2008/11/12/ati-omorat-o-viata-fara-vina/

Mai mare bucurie decat Invierea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos nu ne poate aduce nimeni si nimic!

E o vreme a bucuriei. Sa ne bucuram!!!

Dar cum ramane cu pruncii ce mor zilnic?

Pe voi nu va doare??

Bucuria mea e umbrita si de acest aspect al vietii noastre: pruncii omorati prin avort facut la medic, sterilet, anticonceptionale, medicamente sau orice alt fel de metode, sangele lor ce curge neincetat. In fiecare zi!

De ce am ajuns sa slujim mortii?

De ce ne e frica de viata, de a da viata; de ce nu mai slujim VIETII??

Ce s-a intamplat cu noi?

Oare credinta noastra atat de tare s-a imputinat, incat putem dormi linistiti cu aceste crime pe constiinta noastra?

Nu ne doare pe noi, pe ceilalti, sufletul ca semenii nostri fac astfel de monstruozitati? De ce stam cu mainile in san??

De ce tacem???

Tacerea noastra inseamna complicitate!

PS: Hristos a inviat!

De ce-L rastignim zilnic omorand copiii pe care Domnul ne-a indemnat sa-i lasam sa vina la El? De ce stam impotriva vietii si a lui Dumnezeu?

DE CE ii jertfim pe ei pe altarul necredintei si al comoditatii noastre?

 

Ne-a spus o dată cum a văzut pe Domnul Hristos în Gară la Ploieşti. Plângea Părintele când îşi amintea şi plângea şi lumea din sală. Spunea că l-a văzut pe Domnul Hristos plin de bube, amărât şi fără căciulă. S-a uitat la el şi s-a gândit să-i dea căciula lui de călugăr:

”M-am întors să i-o dau dar nu l-am mai văzut”.
Ne spunea cât de amărât a ajuns Domnul Hristos din cauza păcatelor noastre (atunci era şi comunismul în floare) şi ne sfătuia: ” Faceţi milostenie, daţi la săraci, daţi la neputincioşi, la orbi, la şchiopi. Cercetaţi bolnavii, daţi-le de mâncare, daţi-le apă… Dacă voi nu faceţi bine, cum de aşteptaţi binele!?
La ţiganii tineri să nu le daţi că e păcat.
Toţi tinerii pot munci”. (Paraschiva Anghel, Dejani)

Părintele Arsenie Boca spunea că Domnul Iisus Hristos vine în viaţa noastră din vreme în vreme, ca persoană, ca să nu se uite adevărul absolut al existenţei sale reale. Şi el L-a întîlnit de câteva ori, iar asta l-a şi schimbat, ca om. A fost trimis în Basarabia la Chişinău, ca să înveţe metaloplastia, să facă icoane din acelea acoperite cu metal. Atunci a avut loc şi cedarea Basarabiei către Rusia (1940). Ruşii au lăsat o singură zi în care cine voia putea să plece. Părintele a ajuns la ultimul tren. Oamenii se împingeau disperaţi ca să ajungă în tren, renunţau şi la bagaje numai să nu rămână la ruşi. Şi el avea un mic bagaj şi o franzelă care să-i ţină de foame până ajungea la mânăstire. Se uita cu milă la oameni, când a văzut aproape de el pe cineva îmbrăcat sărăcăcios care se uita şi el cu atâta milă la acei oameni cum nu mai văzuse în viaţa lui aşa ceva. Atâta durere exprimau ochii lui încât primul gest al părintelui a fost să se aplece să ia franzela şi să i-o dea lui. Dar, în acele fracţiuni de secundă cât s-a aplecat să ia franzela, acel om a dispărut pur şi simplu. Când a întins mâna acela nu mai era! Atunci a avut un fior, un înţeles adânc: era Hristos! Era chipul de care vorbea Isaia, chipul durerilor, mielul care ia păcatele noastre.
A spus părintele Arsenie că atunci a înţeles multe lucruri, ceea ce într-o viaţă întreagă, chiar duhovnicească, n-ar fi putut înţelege. Când îl vezi pe Hristos viu şi adevărat, atunci şi credinţa devine vie, de nezdruncinat. Nu te clatini la orice vorbă a unora, nu te sminteşti la orice faptă, ci rămâi cu Hristos şi în Hristos.
(Pr. Ciprian Negrean)

Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca

Despre Părintele Arsenie Boca, P.S. Daniil Partoşanu ne mărturiseşte:
”…Aflându-te în prezenţa şi în apropierea Părintelui Arsenie, simţeai prezenţa lui Dumnezeu, îl simţeai pe Hristos trăind şi vorbind în Părintele Arsenie. Era şi este un lucru exraordinar – cum spunea cineva – în viaţa noastră, în viaţa oamenilor, să întâlnim un sfânt. Eu pot să spun că acest lucru l-am simţit şi l-am trăit şi sunt absolut convins şi responsabil de ceea ce spun acum.”

Sunt eu, cel din pântecele tău, care-ţi şoptesc la ureche cât sunt de speriat, de trist şi de îndurerat, pentru că vrei să mă omori, crezând că-ţi sunt o grea povară… Dar tu nu ştii cât e de greu să nu-ţi aud cântecul de leagăn, să nu mă bucur de mângâierile tale, să nu îţi văd chipul tău, măicuţă dragă.
Cât aş vrea să mă cuibăresc la pieptul tău izvorâtor de tihnă, pace şi bogată dragoste! Ce puternici am putea fi împreună şi cum am învinge toate necazurile şi mai ales ce frumoasă ar fi viaţa alături de tine!
Aş vrea şi eu să mă pot bucura de frumuseţea cerului senin, să alerg cu voioşie prin câmpul înflorit, să-ţi împletesc mândră cununiţă şi să tresar nedumerit de ciripitul vesel al vrăbiilor certăreţe…
Ţi-aş încânta sufletul cu multe ghiduşii, iar drăgălăşeniile mele ţi-ar descreţi fruntea în clipele de cumpănă. Te-aş ocroti şi m-aş face scut împotriva necazurilor.
Nu gândi că sunt mic şi neputincios, pentru că, primindu-mă pe mine în viaţa ta, măicuţă bună, pe Pruncul Hristos îl primeşti. Tresar de bucurie gândind cum ţi-ai rezema capul obosit pe umărul meu şi câtă putere ai găsi acolo, cum voi fi reazemul bătrâneţilor tale.
Măicuţă, trebuie să-ţi mărturisesc ce frică-mi este la gândul că lama tăioasă mă va sfâşia şi mă va transforma în bucăţele mici, fără de viaţă, care vor ajunge la gunoi…
Oare tu nu auzi cum îmi bate inimioara şi cum tremur de frică?
Măicuţă dragă, aş vrea să mă pot uita în ochii tăi şi să te rog să ai milă de mine, să-ţi zâmbesc drăgălaş – cum numai eu ştiu – şi să te strâng în braţe şi să-ţi dau forţă şi curaj, încredere şi convingerea că nu omorându-mă pe mine vei scăpa de necazuri, ci abia atunci vei da de greutăţi, pentru că îl vei mânia pe Bunul Dumnezeu.
Tu ştii cât e de greu să suporţi o nedreptate: o observaţie, o mustrare venită din partea cuiva care-ţi răneşte doar orgoliul. Imaginează-ţi ce înseamnă pentru mine să port povara nedreptăţii tale, când tu mă dai nu numai morţii pământeşti, care e atât de grea, dar mă lipseşti şi de lumina lui Hristos.
Mă rog Maicii Domnului să te lumineze şi să-ţi dea putere, înţelepciune şi un pic de dragoste şi milă şi pentru mine, cel ce sunt trup din trupul tău, suflet din sufletul tău, copilul tău nevinovat. Amin.