Skip to content

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Archive

Tag: ioan

Exemple

May 29

Vă prezentăm două exemple în care copiii, deşi handicapaţi, nu au fost avortaţi:
La concursul ”Mama şi bebeluşul anului” care s-a ţinut la Londra, juriul a desemnat ca fiind câştigătoare pe Jane Tippet şi fiica acesteia, Sophie. Cu toate că Jane ştia că fetiţa ei se va naşte cu anomalia numită ”hidrocefalie (exces de lichid în cutia craniană) a adus pe lume acest copil cu mare dragoste. Imediat după naştere, Sophie a fost luată în îngrijirea medicilor şi tratată astfel încât, ea a devenit un copil aproape normal.
În 1988 Marele premiu pentru Literatură al Marii Britanii a fost decernat lui Christopher Nolan (22 ani) pentru cea mai bună lucrare a anului precedent. În această carte autorul descrie primii ani ai copilăriei sale. De la naştere el suferă de paralizia membrelor, iar pentru a putea scrie cartea, s-a folosit de un condei montat în frunte. Deoarece Nolan este aproape surdo-mut, cuvântul de mulţumire pentru premiul acordat a fost citit de mama sa. În această cuvântare Nolan se pronunţă împotriva fiecărui avort, căci fiecare copil are dreptul la viaţă.

(”Cuvânt despre avort” de Pr. Ioan).

Date fiind aceste informaţii ne putem pune întrebările urmatoare:
Dacă într-adevăr copilul este handicapat, oare, îl ajutăm omorându-l?
Oare, dacă unui copil de o anumită vârstă i se întâmplă un accident şi devine handicapat îi facem la fel?
…Credem că părinţii îl vor iubi şi îl vor ocroti şi mai mult! Şi mai credem că, tot aşa, un copil nenăscut, diagnosticat cu boală sau handicap, are nevoie de dragostea şi ocrotirea părinţilor mai mult chiar decât un copil normal.
În cadrul unei conferinţe în care se dezbătea problematica avortului a venit de la o persoana din sală întrebarea: ”Nu este mai bine să avorteze mama decât să nască un monstru?” şi răspunsul medicului care susţinea conferinţa a fost unul deosebit: ”Nu există vreun copil care să fie monstru. Ci copilul este copil. În general copiii cu handicap au o afectivitate deosebită…au o dragoste si o inocenţă mai mare chiar decât la copii normali. Monştrii sunt cei ce vor să îl ucidă….Ca să nu mai vorbim de câte ori s-au înşelat medicii când au spus mamelor însărcinate că vor avea probleme copiii pe care îi vor naşte!…”

http://www.youtube.com/watch?v=8SSwR6lN3zA&feature=related

    Dumnezeiescul Ioan Gurã de Aur într-una din Omiliile sale zice aşa: „Eu vorbesc din catedrala aceasta – adicã a Sfinţilor Apostoli din Constantinopol –, şi vãd mulţime de oameni aici. De se vor întoarce 100 la Hristos, platã însutitã voi avea. De se vor întoarce 60 sau 30, nu micã este plata; iar de se va întoarce numai unul, şi pentru acesta mare platã îmi va da mie Hristos, cã un singur suflet este mai scump decât toatã lumea, dupã cuvântul care a zis: Ce va da omul în schimb pentru sufletul sãu, mãcar de-ar câştiga toatã lumea? Iar de nu se va întoarce chiar niciunul, eu nu voi înceta sã învãţ şi sã predic, deoarece fântânile izvorãsc şi izvoarele curg, mãcar de ar lua cineva şi ar bea apã din ele sau nu ar bea, ele îşi fac datoria”.

http://www.danionvasile.ro/blog/2007/11/23/ioan-alexandru-ajutati-pruncii-nenascuti/

Mulţi oameni cred că micuţa fiinţă plămădită în trupul mamei nu ştie şi nu simte nimic atunci când devine victima unui avort.

Un mare medic american, domnul Bernard Nathanson, director al unei clinici în care se efectuau 30.000 de avorturi pe an, a realizat filmarea cu ultrasunete a avortului unui făt de 3 luni. Filmul dovedeşte fără putinţă de tăgadă, că fătul simte apropierea ameninţătoare a instrumentului  ucigaş. În acele momente, el se mişcă agitat, bătăile inimii cresc de la 140 la 200 pe minut şi, încercând parcă să se salveze, deschide larg gura, ca într-un strigăt de disperare, rămas, din păcate, fără ecou.
Secvenţe din acest film, intitulat în mod sugestiv „STRIGĂTUL MUT”, au reuşit să convingă multe femei să renunţe la avort.
Ne întristăm când auzim de războaie, dar ignorăm faptul că de-a lungul timpului avortul a curmat mai multe vieţi decât toate războaiele la un loc. El a devenit războiul discret şi acerb purtat pe câmpul de luptă al trupurilor noastre, împotriva celor mai inocente fiinţe omeneşti.

La naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cei apropiaţi, văzând minunile ce au însoţit acest eveniment, se întrebau: „Ce va fi, oare, acest copil?” (Luca  1, 66). O astfel de întrebare ar trebui să-şi pună orice familie care se hotărăşte  pentru avort: „Oare ce ar putea deveni copilul acesta? Poate un mare om de ştiinţă, sau un mare scriitor! Poate chiar toiagul şi mângâierea bătrâneţilor noastre!”
Pentru ce ne temem? Oare, Cel Ce hrăneşte pasările cerului, nu va avea grijă şi de cel poartă chipul şi  asemănarea Sa?