Vezi continutul

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Arhiva

Tag: nu

http://www.jurnalul.ro/trup-minte-suflet/video-dragostea-vietii-mele-612445.htm

Şi eu trec printr-o situaţie foarte dificilă. Prietenul meu a făcut tot posibilul să mă lase însărcinată, apoi  m-a părăsit. Toţi prietenii lui îmi spuneau să fac avort…
Am pornit în căutare… nu ştiam dacă fac bine… am vorbit cu toţi prietenii comuni, cu rudele lui, cu prietenii mei pe care i-am selectat în a le spune, persoane care ştiam că mă vor înţelege sau speram…
Părinţii la început mi-au fost alături, cu timpul păreau a fi îngroziţi…
Merg în continuare la preoţi şi am vorbit cu psihologi.
Când doctorul meu a zis să fac avort şi că este ceva normal …. nu m-am putut abţine din plâns…
Ce m-a făcut să scriu a fost faptul că l-am visat pe puiul meu după ce mi-au propus toţi să avortez, iar eu am spus cu încăpăţânare NU, spunându-mi: MULTUMESC…
E ciudat, dar e adevărat…!
Să mă ajute Dumnezeu!

Mărturie anonimă

„L-am cunoscut pe internet…”

Am citit pe internet câteva povestiri şi câteva reportaje despre avort şi am hotărât să vă scriu şi povestea mea.
Am cunoscut pe cineva prin intermediul internetului acum 2 ani, el se numeşte Emilian şi este din Iaşi iar eu sunt din Bucureşti. După 2 ani de aşteptare în sfârşit ne-am întâlnit anul acesta în septembrie, am fost eu la Iaşi.
Mi-a jurat că mă iubeşte şi că o să fie toată viaţa lângă mine pentru că eu sunt cea mai potrivită pentru el şi că a visat să fie cu mine doi ani de zile. A fost primul bărbat din viaţa mea, îl iubesc enorm, încă îl mai iubesc. Am stat la Iaşi 4 zile şi m-am întors la Bucureşti cu gândul că în curând o să mă mut la Iaşi pentru EL.
La scurt timp am aflat că sunt însărcinată, m-am bucurat, chiar dacă am 22 de ani şi el 23, eu m-am bucurat pentru că ştiam că Emilian îşi doreşte un copil cu mine pentru că mă iubeşte… Însă, nu a fost aşa. Când a aflat a început  să-mi spună că e prea tânăr şi că el vrea să-şi trăiască viaţa şi că nu are bani, iubirea aia mare care o avea pentru mine a zburat pur şi simplu. Asta nu m-a făcut să renunţ nici un moment la copilul meu, sunt însărcinată în o lună şi îmi doresc acest copil din tot sufletul meu, chiar dacă prietenul meu mi-a propus să fac avort.
Părinţii mei încă nu ştiu de sarcina mea, în ianuarie voi pleca în Anglia de unde sper să nu mă mai întorc niciodată, vreau o viaţa mai bună pentru copilul meu, el nu are nici o vină că tatăl lui  nu-l vrea. Însă ştiu că o să vină şi vremea când acest „tată” o să vrea să-şi ceară iertare în faţa copilului lui, nu ştiu daca va obţine această iertare însă ştiu că Dumnezeu şi cu mine o să-l învăţăm pe acest copil ce înseamnă a ierta .
Scriu aceasta scrisoare în atenţia tuturor tinerelor care rămân însărcinate. Iubiţi-vă copii indiferent de situaţia voastră actuală, Dumnezeu este bun cu noi şi nu ne lasă la greu, daţi naştere acelor copii care nu au nici o vină!
Peste 8 luni o să fiu mamă, e cel mai minunat sentiment de pe acest Pământ, mă simt mai plină de viaţă, simt că micuţul din mine depinde de starea mea de spirit şi de sănătate, aşa că pentru el sunt puternică.

Simte şi tu ce simt eu acum!!! FII şi TU PUTERNICĂ!
Gabriela

Avort sau „Te iubesc mămicuţa mea scumpă… ” ?

Aveam 24 de ani… abia mă măritasem de 3 luni şi îl cunoşteam de numai 4 luni… eram încă studentă… cum să fac copil când încă nu îmi cunoşteam bine soţul, nu mă realizasem profesional?…
Am plecat plângând de la doctor. Teama mea devenise realitate: eram însărcinată.

Mergeam pe stradă şi plângeam… nu îmi doream încă copil, nu mai fusesem niciodată însărcinată… era mult prea devreme, nu îmi trăisem încă tinereţea, luna de miere… Dar mai presus de toate răsunau din memorie plânsetele mamei mele când mă ruga să nu fac niciodată avort căci voi rămâne marcată pe viaţă… orice s-ar întâmpla, daca Bunul Dumnezeu a îngăduit să mai vină pe lume un sufleţel, nu îl va lăsa niciodată de izbelişte: „Să nu faci niciodată greşeala mea”  îmi răsunau în minte rugăminţile mamei mele …
Am ajuns acasă şi i-am dat soţului vestea. Concluzia: avortul. Că suntem încă prea tineri, nici nu ne cunoaştem prea bine, poate nu ne vom înţelege şi copilul va rămâne fără familie… etc …
Au urmat nopţi de plânsete şi frământări, vedeam mereu inimioara de pe ecranul ecografului care bătea în mine… Cu ce drept să o opresc eu să mai bată??? E copilul meu, e adevărata mea jumătate… cum să fac aşa ceva??? Fie ce-o fi… nu îl omor!!!
I-am spus soţului decizia mea. Au urmat o serie de stări tensionate, dar Dumnezeu m-a întărit şi am mers mai departe…
L-am adus pe lume pe băieţelul meu minunat, Alexandru. Are acum 4 ani şi jumătate şi încă un frăţior de 1 an şi jumătate, David – şi el un alt „neaşteptat”.
După ce s-a născut şi David, soţul meu ne-a părăsit… Nu ne mai înţelegeam, îmi reproşa că eu am făcut intenţionat aceşti copii…
Fetelor, acum am 29 de ani şi am 2 băieţei MINUNATI, oglinda ochilor mei şi toată fericirea mea.
Suntem foarte fericiţi toţi trei… Dumnezeu ne ajută în fiecare clipă … suntem cu toţii făpturile Lui şi trebuie numai să Îi acordăm toată încrederea ca să vedem imediat şi rezultatele.
Sunt sigură că soţul meu se va întoarce la copiii lui. Dumnezeu îl iubeşte şi pe el şi îl va lumina la un moment dat. Eu mă rog mereu pentru asta.
Vreau să vă împărtăşesc gândurile mele şi să vă rog să meditaţi şi să vă informaţi foarte bine înainte să faceţi un avort. Să întrebaţi ceea ce simt pe toate femeile din jur care au făcut avort, şi pe toate mămicile fericite care au scăpat de ispita ucigaşă.
Eram şi încă sunt tânără, doream să îmi trăiesc viaţa, să umblu prin discoteci etc… Au venit copiii şi mă gândeam că s-a sfârşit viaţa mea, că voi fi prizonieră în casă cu doi pui mici, că mi s-a terminat viata şi libertatea…
NIMIC MAI FALS!!! Aceşti pui mici crescuţi din noi sunt izvorul adevăratei noastre fericiri!!! Nu mă credeţi? Lăsaţi-i să trăiască şi o să vă convingeţi singure!!! Răspundeţi acestei provocări şi veţi ajunge la aceeaşi concluzie.
Care „Te iubesc” credeţi că vă va încălzi cu adevărat inima? Cel spus în momente fierbinţi de cel care doreşte conştient sau inconştient să obţină „ceva” de la noi sau… cel spus de un sufleţel mic, sincer şi curat?
„Te iubesc mămicuţa mea scumpă. Eşti cea mai frumoasa mămică din lume”… mi se spune de câteva ori zilnic de puiul meu pe care acum 5 ani mă gândeam să îl avortez…
Am văzut de curând pe internet un film de 20 de minute cu un avort  filmat live. Intraţi pe pagina aceasta http://www.avort.ro/strigatul-mut.php şi uitaţi-vă la film. Eu am plâns şi m-am rugat să lumineze Dumnezeu minţile tuturor femeilor să nu facem sau să mai facem vreodată aşa ceva …
Acum am un pui mic, de 1 an şi jumătate în braţe care nu mă lasă să scriu… mă trage de par, mă pupă, bate cu pălmuţele în tastatură… miroase tot a lăptic şi spune mereu „mama” cu atâta dragoste şi cu cea mai fericită „mocuşoară” …
Alegeţi, dragile mele… ne vrem copiii strângându-ne în braţe sau măcelăriţi în bucăţi în aspiratoarele din cabinetele ginecologice…?
Eu sunt fericită … Fiţi şi voi alături de mine şi puii voştri minunaţi.
Cristina

Ma gaseam intr-o zi in sala de asteptare a unei sectii de ginecologie. Voiam sa dau domnului doctor un dvd cu materiale provita despre avort. Stand eu degeaba, asteptand sa intru sa vorbesc cu dumnealui, am inceput sa ma uit pe pereti.

Spre marea mea bucurie, vad ca pe peretele de rasarit, cred, se afla o icoana. Nu am recunoscut cine era, dar m-am bucurat. Mai incolo vad ca se afla pusa si Sfanta Cruce. Ce minunat!

Dar uitandu-ma imprejur, am vazut ca erau si doua sau mai multe reclame, postere care promovau folosirea anti-conceptionalelor. Erau prezentate atat de frumos, ca ajungeai sa te intrebi ca femeie, cum ai putea fara ele? Dar cata viclenie!

Va intreb oare: cate dintre dumneavoastra, doamnelor, stiti ca ele sunt de fapt contragestive si va omoara fatul la cateva ore sau zile de la formarea lui? Cat de mic ar fi, ramane o fiinta unica, irepetabila, nu il veti putea inlocui cu nimic, dupa ce il omorati!!! Oare o crima credeti ca vă va rezolva problemele? Dimpotriva! Le va inrautati.

Revenind la peretele respectiv si la ce era pe acolo, m-am intristat.

De atunci, o intrebare ma framanta. Nu i-am gasit inca raspuns.

Cum poate sa fie pe acelasi perete si VIATA si moartea?

Si Crucea lui Hristos, alaturi de o icoana Si reclama la „anti-conceptionale” ( impropriu numite asa ) ?

Si CRUCEA prin care ni s-a dat sansa la bucurie si fericire vesnica, la VIATA Si reclama care promoveaza intr-un mod perfid si josnic Moartea?

Nu va mai spun care era acolo si ceva de genul ca au gasit un dispozitiv care sa-ti aminteasca zilnic de pilula, nu cumva sa uiti!!!

Un fel de memento: Ai grija azi nu cumva sa uiti sa ucizi viata din tine, sa nu-i permiti sa se dezvolte! Sa nu uiti sa-ti lepezi pruncul ca pe o carpa murdara la gunoi!!!

Niciodata nu mi-au placut astfel de locuri, unde lipsesc bunii crestini ( bineinteles, nu pretutindeni ) : unde in loc sa se apere si sa se salveze vieti, ele se omoara!

Si tocmai o minunatie de baietel sau de fetita, care si-ar fi facut parintii foarte fericiti!

Stiti, in final, ce e avortul?

Spunea doamna doctor Christa de la Cluj: vin la medic doua fiinte sanatoase – mama si pruncul inca nenascut, dar tot prunc. Dupa aceea, unul pleaca bolnav – mama, caci dupa operatie pleaca ravasita, cu nervii zdruncinati, intr-o stare mai rea decat cand a venit sa faca avort. Cealalta fiinta moare – Pruncul!

Asta presupune un avort! Vin doi sanatosi: unul pleaca bolnav, celalalt MOARE!

Oare asa vrem sa fie?

Daca nu, hai sa facem ceva, sa NU ne mai omoram pruncii nenascuti! ( prin avort hormonal, mecanic sau chirurgical sau alte metode de a savarsi aceasta crima cu sange rece ).

SA SPUNEM NU AVORTULUI!

Si mai important SA SPUNEM DA VIETII!

Marturia unui tanar de 22 de ani.