Skip to content

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Archive

Tag: scrisoare

http://www.culturavietii.ro/2014/06/11/cazul-julian-savulescu-scrisoare-deschisa-adresata-rectorului-universitati-bucuresti/#.U6QOX5Dlpdh

http://www.culturavietii.ro/2014/06/06/bucharest-pride-folosirii-numelui-orasului-bucuresti-pentru-manifestarile-minoritatilor-sexuale/#.U5gWGHYxi5U

Scrisoare deschisă a Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România adresată  ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, Guvernului României, Senatului şi Camerei Deputaţilor, inspectorilor şcolari, cadrelor didactice, directorilor de şcoli, educatorilor, părinţilor şi tuturor reprezentanţilor societăţii civile

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România îşi exprimă dezacordul faţă de organizarea, în mai multe instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar din Bucureşti, a unor acţiuni de familiarizare a tinerilor cu istoria minorităţilor sexuale (LGBT Lesbiene-Gay-Bisexuali-Trans). Desfăşurate pe tot parcursul lunii februarie 2012 de către organizaţia non-guvernamentală ACCEPT, manifestările sunt găzduite, printre altele, de „Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării”, „Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială” din cadrul Universităţii Bucureşti, precum şi de Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din capitală.
Considerăm că organizarea, în şcolile din România, a unor astfel de activităţi reprezintă un precedent deosebit de grav, cu atât mai mult cu cât învăţământul de stat este finanţat din banii tuturor părinţilor care nu doresc să-şi expună copiii propagandei homosexualilor.
Astăzi, fenomenul homosexualităţii se răspândeşte din ce în ce mai repede în rândul tinerilor, fie prin organizare unor manifestaţii publice care susţin că acest păcat strigător la cer este un „drept” al omului ce nu trebuie să fie încălcat, fie prin presiunile unor organizaţii de tipul „ACCEPT” care solicită legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, precum şi a adopţiilor în vederea întemeierii unei „familii”. Ce se întâmplă, însă, cu adevărata familie, cea creştină, celula Bisericii? Aceasta este grav afectată, căci scopurile căsătoriei sunt total denaturate.
În Vechiul Testament stă scris „să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Levitic 18, 22) şi tot aici este prezentat cazul celor două cetăţi Sodoma şi Gomora care au pierit din cauza acestor pervertiri ale făpturii umane (Fac. 19, 4-28). Păcatul acesta poarta şi numele de sodomie, după denumirea cetăţii în care a fost săvârşit (Sodoma).
De asemenea, în Noul Testament, mai precis în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 1, versetele 26-27, avem precizată clar pedeapsa pentru acest păcat: „Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi, luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.”
Conform doctrinei oficiale a Bisericii Ortodoxe Române, „sodomia, adică desfrâul împotriva firii, precum și impiedicarea cu știință a zămislirii de prunci și lepădarea lor” constituie păcate de moarte (strigătoare la cer, v. Învățătură de credință creștin ortodoxă, 110;   http://www.patriarh.ro/Index/invatatura.php?capitol=306)
Într-o ţară cu o populaţie majoritar ortodoxă, păcatul homosexualităţii a ajuns prilej de sărbătoare şi dezbateri publice, şi nu oriunde, ci în şcoli şi licee, sub ochii copiilor, părinţilor şi dascălilor noştri. Şi, deşi se duc lupte grele pentru eliminarea orelor de religie din curricula şcolară (pe cine oare deranjează acestea?), păcatul sodomiei este privit cu indulgenţă, de teama acuzaţiilor de discriminare.
Ce informaţii li se inoculează tinerilor noştri studenţi, aflaţi la vârsta când îşi pot întemeia o familie? Pentru ilustrare, iată cum se intitulează una dintre activităţile susţinute pe data de 11 februarie, sub titulatura „Spiritualitate şi sexualitate”, avându-i ca protagonişti pe Maria Irod şi Florin Buhuceanu: „Relaţia cu Dumnezeu e o piedică pentru identitatea ta ca gay, lesbiană, bisexual/ă sau persoană trangender? Este o oportunitate? E irelevant?”, în timp ce o altă activitate programată pentru data de 23 februarie, la Facultatea de Sociologie, are ca temă „Cine (ne) defineşte familia?”. De asemenea, ziua de 27 februarie este rezervată unei discuţii libere, cu tema Reflectarea persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, persoane trans) în presa românească – „întâlnire la care sunt invitaţi să participe jurnalişti din presa scrisă, online, radioul şi televiziunea publice.” (http://accept-romania.ro/luna-lgbt)

Încălcări ale prevederilor legale
Art. 4, alin. 2 din Tratatul asupra Uniunii Europene impune promovarea valorilor unui stat membru drept componentă a identităţii naţionale. Astfel, minorităţilor sexuale nu le este permis să încalce principiile educaţiei copiilor şi tinerilor, consfinţite în dispoziţiile art. 43 şi 44 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului: „Copiii au dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o pot atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept” (art. 43). „Copiii au dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să le permită dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală şi socială” (art. 44).
De asemenea, Legea nr. 272/2004 prevede obligaţii concertate pe care le au instituţiile publice ale statului, împreună cu părinţii, privind dezvoltarea sănătoasă mentală şi fizică a copilului. Aceste instituţii, definite de lege,  sunt: Administraţia publică locală, Servicii judeţene de protecţia copilului, Biserica, Poliţia, Servicii Medicale. Acceptarea încălcării din partea acestor instituţii a normelor care trebuie să garanteze în primul rând sănătatea fizică a copiilor noştri constituie infracţiuni grave de perversiune sexuală (art. 201 Cod penal în vigoare în prezent) şi corupţie sexuală (art. 202 Cod penal).
Totodată, Legea educaţiei naţionale prevede, la art. 7, alin. 1 că “în unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic.”
Având în vedere cele expuse mai sus, solicităm tuturor factorilor de răspundere respectarea atentă a legilației în vigoare și interzicerea imediată a susţinerii acestor activităţi în spaţiile publice, mai cu seamă în unităţile de învăţământ care sunt destinate formării caracterelor morale şi nu experimentelor de pervertire satanică a tinerilor!

___________________________________________________________
Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România a luat fiinţă pentru conjugarea eforturilor tuturor organizaţiilor creștin-ortodoxe din România care recunosc învăţătura de credinţă ortodoxă cu privire la venirea pe lume a persoanei umane, la vocaţia parentală şi la păcatele împotriva acestora, în vederea apărării şi promovării în întreaga societate a acestei învăţături, cât şi pentru sprijinirea materială şi morală a familiilor şi persoanelor care caută să o pună în practică.


Pentru detalii și contact: www.federatiaprovita.ro

http://www.culturavietii.ro/2012/02/25/luna-istoriei-lgbt-in-scoli-propaganda-ideologica-pentru-auto-distrugere/#.UvfI7_ubR4o

http://www.culturavietii.ro/2014/02/05/scrisoare-deschisa-catre-cna-lasati-parintii-sa-isi-educe-copiii-potrivit-propriilor-valori/#.UvaKZvvZa6Q

http://savatie.trei.ro/savatie/scrisoare_catre_un_prieten_cazut_in_ispita.htm

Doamna Aurora Liiceanu,

Am citit cu mult interes articolul dvs., “Necivilizatia dorintelor”, publicat in revista “Tabu” nr.28/2004, si m-am bucurat ca o asemenea revista, destinata in special femeilor de cariera, cum se spune, a pus in dezbatere un asemenea subiect sensibil, precum avortul. Nu vreau sa discut felul cum a fost exploatata jurnalistic o asemenea tema, care se sprijina pe o realitate dramatica. Este adevarat ca acest subiect a fost dezbatut periodic in societatea romaneasca, insa discutiile nu au depasit semnificatiile ce tin de moda si, mai ales, aspectele mai baltate si mai la vedere. Si la acest capitol, dezbaterile pe scena romaneasca sunt in defazaj cu cele de pe piata ideilor din SUA sau Canada. Realitatea avortului este una foarte sensibila, ce tine de resorturile psihice si morale cele mai intime. Cred ca aceasta tema n-a fost abordata cu toata sinceritatea la noi pentru ca aproape fiecare familie din Romania a fost si este afectata de acest fenomen. Oamenii, obisnuiti cu dublul limbaj sau, mai direct spus, cu minciuna, prefera mai degraba sa taca si sa-si alimenteze vina ascunsa, psihicul impovarat, acceptand manifestari disperate, in centrul carora se afla sustinerea avortului.

Ca ne aflam in contratimp cu ceea ce se discuta si se practica in SUA, se poate vedea chiar din ce se scrie in revista dvs., nr.28, la pag.27, nu fara ironie: “Acum nu mai este cool sa ai cat mai multe cuceriri la activ si sa te pozeze paparazzi prin toate localurile de noapte, ci din contra: orice vedeta care se respecta a ajuns acum sa faca parada din dorintele de casnicie de lunga durata, departe de aceasta lume nebuna”.

Personal, consider ca problema avortului trebuie tratata, in primul rand, ca pe o problema morala, una dintre multele din aceasta categorie, pentru care cei iesiti din imperiul minciunii – comunismul – nu “risca” o solutie mai grea. Daca privim lucrurile strict din punct de vedere politic, ar trebui sa ne amintim, totusi, ca avortul a fost legalizat, pentru prima data in lume, de o tara cu un regim politic care excludea credinta crestina, de Rusia Sovietica, in 1920. Abia dupa aceea ideea ca “femeia ar trebui sa fie sloboda”, idee care concura la erodarea statutului de om liber, aflat intr-o relatie fericita cu o instanta generatoare de valori, cu Dumnezeu, s-a extins si spre tarile occidentale, unde valul feminismului a revenit cu putere intr-un moment – anii ”50-”60 -, in care lumea occidentala simpatiza cu regimurile comuniste. Dar acest curent bezmetic s-a dezumflat tot mai mult, dupa caderea comunismului. Valul modei feministe, asociat sexualitatii deschise, este mai bine receptat acum, pe fondul unei majoritati cu un psihic vulnerabil si al unei imaturitati morale, fiind imbratisat, in restul lumii, tot mai mult de tarile abia scapate de sub comunism. Intr-un fel, aici, oamenii redescopera libertatea, iar subrezeniile morale, in asemenea momente, ies la iveala in chip monstruos. O asemenea aratare se dovedeste a fi si deschiderea pentru avort.

In perioada comunista, in Romania, Ceausescu devenise o exceptie chiar pentru lumea lagarului comunist si, asa cum spuneti, pe atunci, “foetusul se considera proprietate socialista”. Nu din considerente morale a adoptat Ceausescu aceasta politica. Strategii cu totul politicianiste, care aveau drept tendinta sa individualizeze Romania, chiar in raport cu celelalte tari foste comuniste, miscau regimul dictatorial de la Bucuresti. Conceptiile, cate or fi fost, erau dominate de argumentul “stiintific”, care nu intarea fibra morala a societatii, ci o destrama. Pe de alta parte, ramanand la nivelul politic de a interpreta lucrurile, restrictionarea avortului ramane o problema nediscutata firesc in Romania. Exista si astazi tari, care au un nivel de civilizatie la cel mai ridicat standard european (Irlanda, Polonia), unde avortul este interzis si nu se intampla deloc acele tragedii de care a avut parte Romania in epoca ceausista, tragedii care sunt aduse acum piezis in dezbatere de sustinatorii avortului. Cei care promoveaza asemenea viziuni sa priveasca cu atentie la Polonia, o tara foarte aproape de noi, unde interzicerea avortului a fost inteleasa ca o rezistenta la comunism. Acolo, numarul avorturilor a inceput sa scada inainte de adoptarea legii antiavort. In acelasi timp, pentru ca nu se mai fac atat de multe avorturi ca pe vremea comunista, statisticile arata ca in prezent femeile sunt mult mai sanatoase.

Dupa 1990, in Romania, avortul a capatat proportii nemaiintalnite in lume (aproape un milion de avorturi intr-un an, la o tara de 22 de milioane de oameni). In acelasi timp, avem tot mai multe femei cu probleme, ca urmare a “libertatilor” acceptate in ultimii 14 ani.

Cred ca avortul trebuie privit ca pe o problema morala, care tine si de insanatosirea psihicului oamenilor. Violenta salbatica, indreptata asupra copiilor si asupra altor fiinte vulnerabile, violenta la care suntem martori in fiecare seara la televizor, este aceeasi violenta indreptata asupra copiilor nenascuti. Abuzul asupra copiilor deja nascuti va continua atata timp cat violenta asupra copiilor din pantecele mamelor va fi tolerata, mai mult, legalizata sau considerata “un rau necesar” etc. Abuzul asupra femeilor va continua cel putin atata timp cat vor exista forme de violenta extrema, precum abuzul asupra copiilor nenascuti. Avortul a devenit o crima cotidiana, la care participa nu numai mama, ci intreaga familie, tata, ceilalti copii, bunicii. Dvs., ca psiholog, aveti toate instrumentele necesare ca sa deconspirati toate minciunile ce acopera o asemenea tragedie.

Se spune foarte des, este mai bine sa faci un avort decat sa aduci pe lume un copil care sa se chinuie. Sa ne intrebam, mai degraba, la fel de des, daca acei copii, pe care ii vedem astazi pe strazi, amarati, infometati, nu sunt mai fericiti decat noi, care avem un minim confort. Mai mult, trebuie sa ne intrebam, ce drepturi, ce puteri avem noi, cei care vrem sa decidem soarta unui om?

Aduceti in discutie in articolul dvs. amanunte din care reiese ca unele curente feministe ba au imbratisat, ba au respins ideea maternitatii, ajungandu-se pana acolo incat, spuneti dvs., s-au iscat “suspiciuni privind manipularea si interesele comerciale ale producatorilor de produse lactate”. (Nu cred ca mormonismul ar mai putea fi adus in discutie astazi, mai ales in Romania, tara cu 87% din populatie declarata ortodoxa, unde, oricum, efectele sale sunt irelevante). Cei care gandesc asa de ce nu manifesta suspiciuni fata de interesele comerciale ale medicilor, care practica avortul si, mai mult, fata de interesele companiilor producatoare de contraceptive, daca luam in calcul lauda excesiva a contraceptiei hormonale, luada prezenta in toata presa? Pilulele contraceptive sunt cele mai vandute produse pe piata medicamentelor.

Sustineti ca planificarea familiala ar fi “un mare castig al umanitatii”… Dar aceasta retorica, bazata pe conceptul “planificare familiala”, oculteaza, s-ar spune cu politete, crimele planificate. Avortul, se intelege, a devenit un atribut al lumii “civilizate”. Pilula, in majoritatea cazurilor, nu inseamna decat acelasi lucru la scara mai mica, un avort care “nu se vede”, nu se simte. Teritoriul investigatiilor dvs. tine tocmai de lumea celor care nu se vad. Cei care lauda excesiv pilulele hormonale, in scop publicitar, care spun ceva in genul “te fac si mai frumoasa”, de ce nu fac precizari minimale si despre consecintele negative ale acestora, in special, asupra organismului adolescentelor, organisme aflate in formare? Privind cat de cat atent, cel putin realitatea romaneasca, se poate spune ca pilula hormonala nu a rezolvat inca probema avorturilor. Mai mult, industria infloritoare a contraceptivelor va face sa creasca si mai mult drama avorturilor si a raspandirii bolilor cu transmitere sexuala. Cum? Contraceptia nu face decat sa intensifice sexualitatea. Prin urmare, cu cat mai multe contraceptive vor fi distribuite populatiei, cu atat mai multe “esecuri” ale acestora vor fi inregistrate. Deci, mai multe avorturi, mai multe boli cu transmitere sexuala. E de ordinul evidentei ca aparitia contraceptivelor, hormonale sau de bariera, nu a dus la scaderea bolilor cu transmitere sexuala sau scaderea numarului avorturilor. Datele statistice contrazic acest lucru. Mai mult, daca luam in calcul viteza cu care se raspandeste SIDA in Europa (unde 80% dintre noile cazuri sunt tineri sub 30 de ani, spre deosebire de Europa Occidentala si America, unde 30% dintre noile cazuri sunt tineri de aceasta varsta), ne intrebam, unde este acel “castig al umanitatii” de care vorbiti?

Vorbiti de “un anumit tip de amoralitate”, legat de nivelul scazut de instructie al femeii. Dar, inainte de a lua in discutie amoralitatea pe care o implica necunoasterea pe domenii specifice, sa pornim de la imoralitatea celor informati, care promoveaza ideea “libertatii femeii” in presa. “Necivilizatia dorintei”, de care vorbiti, e generata de modul cum este inteleasa libertatea, ca pe un “produs” numai al “drepturilor”, nu si al infranarii. Cand vorbim de “drepturi”, deschidem pana la refuz baierile sufletului, ale psihicului. La capitolul “drepturi”, in acest fel, intra si libertatea de a fi cruzi cu cei inocenti. Geneticienii vorbesc astazi ca, potrivit datelor lor, inca de la fecundare poate fi constituita imaginea unui om: culoarea ochilor, a parului, sexul etc. Descoperiri si mai recente ni-l arata pe bebelus in burta mamei, la numai 12 saptamani de la conceptie, in imagini cvadridimensionale, comportandu-se ca un om mare. Nu cumva “civilizatia dorintelor”, care duce si la avort, ar trebui sa insemne “infranarea dorintelor” si nu “dezlantuirea” lor, “dezlantuire” la care contraceptia contribuie cel mai mult?

Cand se analizeaza astazi avortul, ar trebui sa se vorbeasca si despre un mod sanatos, din punct de vedere moral si fizic, al omului de trai in aceasta lume. Unu, si nota cea mai tare, nu putem fi credinciosi numai pe jumatate, acceptand, in acelasi timp, si credinta crestina, si evolutia de la maimuta la om. Doi, vom fi impacati cu noi si cu ceilalti, daca nu le vom mai vorbi copiilor nostri despre “avantajele contraceptiei”, ci despre avantajele rezistentei morale si fizice, ale sportului (de ce nu?) si ale inceperii vietii sexuale, daca se poate, la casatorie.

Cu stima,
Larisa Iftime, august 2004

Scrisori si proteste © Asociatia Provita Media

http://www.provita.ro/detalii-scrisori-proteste.php?id=5

lgbt 2013 final semnaturi-1.pdf

Caitlin McInnis este o elevă de liceu, din Michigan, de 17 ani, care a filmat și a editat, în patru zile, unul dintre cele mai impresionante clipuri despre avort și traumele lui.

De mică era pentru viață, căci știa că avortul omoară un copil, dar aici se opreau cunoștințele și opiniile ei. În 2007 a văzut filmul Bella la cinematograf, iar în ianuarie 2008 a participat la Marșul pentru Viață de la Washinghton. Atunci a văzut pentru prima dată o imagine reală cu un copil avortat și a izbucnit în plâns. Cum este posibil să se întâmple așa ceva? Mișcată de aceste evenimente, a început să se intereseze în mod special de problema avortului. Atunci a dat de o întreaga oroare, care a transformat-o.

Cam în aceeași perioadă, a început să facă filme, din pasiune. Nu avea o cameră video, așa că a făcut simulare animată. Primul film, de la 13 ani, avea 5 secunde și arăta un elefant împăiat care aleargă spre cameră și apoi cade jos. Așa a început.

Peste câțiva ani, în toamna lui 2011, avea de făcut un proiect. Căutând pe internet, a trecut rapid peste o scrisoare, nesemnată, a unei femei de 28 de ani în care aceasta își plângea copilul pe care îl avortase. Scrisoarea arăta cât de mult regreta acea femeie că avortase și câtă tristețe i-a adus acest avort. A revenit, a citit cu atenție scrisoarea și s-a gândit că Dumnezeu i-a adus-o sub ochi.


Și-a dat seamă că nici să fi vrut nu ar fi putut scrie un scenariu mai bun decât acea scrisoare reală. De aceea clipul ei s-a chemat, simplu, ”The Letter” – ”Scrisoarea”. A primit de la școală o cameră și echipamentele necesare pentru filmat, iar din economiile personale și-a cumpărat un program de editat. A filmat într-un week-end, iar a doua zi a prezentat filmul la școală. Spre surpriza ei, nu doar colegii care erau pentru viață, ci și cei pentru alegere au fost impresionați. A postat filmul pe Youtube în noiembrie 2011. A fost văzut de mii de oameni și prin el a fost salvată cel puțin viață unui copil.

Lila Rose, de la Live Action, a postat filmul pe contul ei de Facebook. Într-un comentariu a apărut mărturia unei mame care se gândea să facă avort și, după ce a văzut filmul, s-a răzgândit.

Filmul a participat și la LifeFest, un festival de filme pentru viață din California. Despre planurile de viitor ea spune că ”știu că totul depinde de Dumnezeu, dar am câteva idei despre filme cu buget mare despre avort, eutanasie și alte subiecte și m-aș bucura să pot să le pun în practică în viitor”.

Poate că nu va reuși să facă filme morale la Hollywood, așa cum își dorește, dar și numai prin ”The Letter” a arătat că Dumnezeu nu dă anumite talente oamenilor fără un scop, ci, folosind după Dumnezeu darul Lui, fiecare poate să dea o mărturie despre bine. Chiar și printr-o temă de școală făcută bine se poate salva un copil de la moarte.

Blogul lui Caitlin este aici iar aceasta este pagina de Facebook


Mai jos este textul scrisorii.
Citindu-l, ne întrebăm cine la va spune femeilor aflate în criză de sarcină despre trauma acestei mame, care poate fi și a lor? În nici un caz furnizorii de avorturi, cu marketingul profesionist și politețea lor care conduce spre moarte. Oare nu tocmai aceasta este datoria celor care fac legi, să apere pe cei slabi, pe cei ce nu se pot apăra, pe tinerele care nu știu că avortul nu ”rezolvă” o problemă, ci ia viața unui copil? Dar Parlamentul respinge cu multă hotărâre proiectul de lege care prevede consilierea în criza de sarcină, prin care femeile erau doar informate despre astfel de situații posibile, și nu obligate să ia o decizie anume. Pentru femeile care vor avea parte de suferința celei de mai jos, cine răspunde?

Dragul meu copil,
Ieri s-au împlinit zece ani de când te port în suflet. Acum zece ani ţi-am oprit bătăile inimii. Eu, mama ta, cea care ţi-a dat viaţă ,ţi-a şi luat-o. A trecut un deceniu şi încă sângele îmi îngheaţă şi îmi pierd răsuflarea de fiecare dată când aud cuvântul “avort”. Este un gol în mine ce nu poate fi umplut, un fior ce nu poate fi calmat, o durere ce nu va înceta vreodată. Pentru mine, vei rămâne mereu un cântec neterminat, o floare ce nu a înflorit, un răsărit acoperit de ploaie. Chiar și în ultimele tale clipe de viaţă, m-am întrebat: “Oare este băiat sau fată?”
Această întrebare revine mereu în minte mea, ca şi încercarea de a înlătura sunetele durerii cauzate de îndepărtarea ta din pântecele şi din viaţa mea. Aş fi vrut să ştiu neapărat dacă am un băiat sau o fată… cu toate acestea, nu am îndrăznit să pun o asemenea întrebare ”nedelicată” medicului care îmi zâmbea.În schimb, am rămas înfrântă şi îndurerată în timp ce bărbatul în alb mi-a luat mâna tremurândă şi mi-a zis: Acum, nu-i aşa că eşti fericită că s-a terminat?”Cum stăteam  acolo, în sângele, lacrimile şi sudoarea mea, puteam să le aud pe asistente vorbind despre colege, noile maşini şi haine. Pentru aceşti oameni, distrugerea vieţii tale era doar o problemă de serviciu – câștigau bani pentru a-și duce viața, distrugând alte vieți.
Pentru acei oameni din zona Philadelphiei, de acum zece ani, era doar o altă zi. Pentru mine, era cea mai îngrozitoare zi pe care am trăit-o.
Avortul – experienţa care destramă cel mai mult sufletul; experienţa cea mai teribilă, pe care am suferit-o până la vârsta de 18 ani, cu siguranţă cea mai dureroasă experienţă suferită de tine în cele trei luni scurte de viaţă.
În toţi aceşti ani, am încercat să trec peste. Acum, în timp ce ochii mi se umplu de lacrimi, realizez că nu se va întâmpla asta niciodată. Acea zi fatală de aprilie. Chiar în acea stare de deznădejde, ştiam că există alternative. Am fost doar prea speriată pentru a le lua în considerare. Fiind încă un copil, nu eram pregătită să fiu mamă. Ceea ce nu realizam era că deja eram.Ai devenit copilul meu încă din momentul conceperii, dragostea mea pentru tine a început odată cu viaţa ta şi cu toate că ea s-a sfârşit, sentimentele au rămas. Strigătele tale mute m-au trezit de multe ori din somn, de-a lungul anilor, culcându-mă în întuneric şi plângând pierderea copilului pe care l-am omorât. Au existat chiar momente în care m-am gândit să îmi pun capăt vieţii, aşa cum am făcut cu a ta. Au trecut zece ani, iar eu tot nu m-am iertat. Tu ai făcut asta? M-a iertat Dumnezeu pentru că am distrus o fiinţă creată de El?
Am avut multe coşmaruri de-a lungul anilor. Imaginile unui făt printre gunoaie mi-a tulburat gândurile. Mă trezeam plină de o sudoare rece, simţind din nou durerea atroce a acelei zile îndepărtate. Îmi amintesc suferinţa fizică puternică provocată de avort – însă acele zece minute de durere nu se compară cu cei zece ani prin care am trecut după el… Timp de mulţi ani, mi-am dorit cu ardoare să îţi scriu această scrisoare, dar de fiecare dată când încercam să-mi transpun sentimentele în cuvinte… Poate această scrisoare are menirea de a-i ajuta pe alţii să evite calvarul pe care l-am cunoscut eu. Dacă această scrisoare împiedică măcar un avort, atunci ea si-a atins scopul. Dar, copilul meu, scopul principal al acestei scrisori este acela de a-ţi spune că te iubesc – oriunde ai fi. Şi că îmi pare rău.
Cu dragoste,
Mami

Alexandra Ştefania Nadane
http://vremurivechisinoi.blogspot.ro/

Filmuleţul are subtitrare în limba română şi poate fi vizualizată prin apăsarea butonului CC.

http://tineriicrestinortodocsi.wordpress.com/2011/03/08/scrisoare-deschisa-catre-o-fetita/