Ne-a spus o dată cum a văzut pe Domnul Hristos în Gară la Ploieşti. Plângea Părintele când îşi amintea şi plângea şi lumea din sală. Spunea că l-a văzut pe Domnul Hristos plin de bube, amărât şi fără căciulă. S-a uitat la el şi s-a gândit să-i dea căciula lui de călugăr:

”M-am întors să i-o dau dar nu l-am mai văzut”.
Ne spunea cât de amărât a ajuns Domnul Hristos din cauza păcatelor noastre (atunci era şi comunismul în floare) şi ne sfătuia: ” Faceţi milostenie, daţi la săraci, daţi la neputincioşi, la orbi, la şchiopi. Cercetaţi bolnavii, daţi-le de mâncare, daţi-le apă… Dacă voi nu faceţi bine, cum de aşteptaţi binele!?
La ţiganii tineri să nu le daţi că e păcat.
Toţi tinerii pot munci”. (Paraschiva Anghel, Dejani)