Editorial

Seninătatea din privire

În Ajun de mare praznic, al Nașterii Domnului Iisus Hristos, am ajuns la Cărbunești-Sat, un sătuc de lângă Târgu Cărbunești. Urma să facem o vizită surpriză unei familii de aici. În cele din urmă, am ajuns unde doream, acasă la domnul Traian Popescu. Deși în floarea vârstei, având numai 42 de ani, este văduv. Soția sa a murit anul trecut, după nașterea mezinului familiei, Traian. Astfel că, acum, tatăl are grijă de cei opt copii ai săi rămași orfani de mamă. E drept că îl mai ajută fratele său, care locuiește tot cu ei. Însă grijă de copii are în special o femeie, pe care o au acolo ca îngrijitoare. Dumneaei vede de cei opt copilași, de fetița sa și de bunicul copiilor, ajuns la vârsta de 84 de ani. Bătrânul a ținut să ne povestească de ce au atâția copii, explicându-ne că ei sunt oameni cu frică de Dumnezeu, de aceea nu au lepădat niciunul din cei dăruiți de Preabunul. El însuși tată a cinci copii, ne-a mai spus că tare se bucură că au rămas toți împreună, că sunt o familie unită. De fapt, cu vădită bucurie în glas, ne-a spus clar: am 30 de copii – 5 copii, 21 de nepoți și 4 strănepoți. Și fiindcă încă nu i-a albit părul, vrea să prindă măcar suta de ani. Conversația ne-a prins bine, pildă de urmat și pildă de înțelepciune fiind bătrânul. De la dumnealui au învățat meserie și cei doi băieți ai săi, care au acum un atelier de tâmplărie la domiciliu, de unde își câștigă traiul zilnic.

Dar să facem cunoștință cu copiii: Iuliana, cea mare, este elevă la liceu în Țicleni, o adevărată domnișoară. Urmează Elena, Alexandra, Andreia, Andrada, Sebastian, Nicoleta și Traian junior, care are doar 1 an și șapte luni. Oameni primitori, s-au bucurat de oaspeți, ne-au povestit multe lucruri despre ei, am vizitat atelierul, unde Sebi, deși are doar patru ani, îl ajuta la treabă pe tatăl său. Cunoscându-le puțin situația (anterior vizitei), am găsit de cuviință să le dăruim ceva de strictă necesitate, precum cartofi, ulei, ceapă. Și desigur, un dulce pentru cei mici, portocale, banane, cozonac. Și… pentru minte și suflet: câteva cărți de povești. De povestit, am tot fi povestit, dar a sosit și clipa despărțirii, cu promisiunea noastră de a ne revedea și nu înainte de a face poze împreună.

Deși sărmani, căci nu e ușor să hrănești zilnic atâtea guri, copiii învățau bine, (toți premianți, ne-a spus tatăl) și se bucurau de viața împreună. Ne-au impresionat și am prins drag de ei! Ne-am bucurat de clipele petrecute împreună, deși scurte.

Iată că, de la cei săraci, am plecat noi mai bogați sufletește – o adevărată lecție de viață! Eu, cel puțin, nu pot uita două lucruri – seninătatea din privirea tatălui și una din vorbele bătrânului: ,,Mulțumim lui Dumnezeu că are grijă de noi, de nu ne lipsește nimic, avem de toate!”

Ne-a învrednicit Bunul Dumnezeu ca în Ajun de Crăciun să cunoaștem astfel de oameni!

Radu Buțu

(Pentru cei care doresc să ajute această frumoasă familie: 0768.35.76.75)

Articol apărut în Calea Înălțării nr. 41, ianuarie 2013.

Despre această familie, aici:

fam-popescu 2012