– Emisiunea ,,Cetățean European”, 24.03.2014, la Tele 3, cu tema Adopția, o alegere nobilă, se poate urmări aici

afis-MPV-2014

– ştire pe Radio Tg-Jiu aici

Logo Mars 2014

interviul:

„Un copil nenăscut este om şi are dreptul la viaţă“ – Radu Buţu, Marşul pentru viață 2014, Târgu Jiu

acordat dnei Ștefana Totorcea pentru http://stiripentruviata.ro/

Adopția, o alegere nobilă! – cronică de eveniment

În preajma marelui praznic al Buneivestiri, pe 23 martie 2014, a avut loc în ,,orașul lui Brâncuși”, la Tîrgu-Jiu, Marșul pentru Viață, a doua ediție locală, eveniment organizat de Asociația Provita filiala Gorj, A.S.C.O.R. Tg-Jiu și Vasiliada filiala Tg-Jiu. Moto-ul ediției 2014 a fost ADOPȚIA, o alegere nobilă.

La nivel național, ajuns deja la a patra ediție, ,,cel mai mare eveniment public în apărarea vieții din România” a avut loc în 40 de localități: Constanța, Tulcea, Bacău, Dorohoi, Fălticeni, Iași, Onești, Pașcani, Piatra Neamț, Suceava, Târgu Neamț, Slobozia, Balș, București, Buzău, Caracal, Corabia, Craiova, Drăgănești-Olt, Galați, Giurgiu, Pitești, Ploiești, Slatina, Tg-Jiu, Târgoviște, Alba-Iulia, Arad, Baia Mare, Bistrița, Brașov, Cluj-Napoca, Deva, Ocna-Mureș, Oradea, Satu Mare, Sf. Gheorghe, Tg-Mureș, Timișoara și Zalău.

Scopul Marșului pentru viață ,,este afirmarea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane începând cu momentul concepţiei şi, totodată, susținerea familiei tradiționale (…), temelia unei societăți solide și sănătoase.” (marsulpentruviata.ro)

La Tg-Jiu, spre seară, într-o zi frumoasă și caldă asemenea unei zile de vară, ne-am strâns cu toții în fața Bisericii ,,Sf. Împărați Constantin și maica sa, Elena”, ocrotitorii municipiului nostru. Traseul a inclus statuia lui Tudor Vladimirescu, monumentul provita ,,Geneză”, al sculptorului timișorean Eugen Barzu, Universitatea, Muzeul de Istorie, Judecătoria, Spitalul Județean de Urgență Gorj și mausoleul Ecaterinei Teodoroiu, în final poposind în Paraclisul Mitropolitan ,,Sf. Voievozi Mihail, Gavriil și Rafail” din Piața Prefecturii.

În timpul marșului, cei aproximativ 60 de oameni au defilat cu icoane (am avut alături de noi pe Sfinții Nicolae și Stelian, ocrotitorii Provita Gorj, pe Sfântul Ierarh Vasile, ocrotitorul Asociației Vasiliada, pe Sfinții Andrei, Calinic și Irodion de la Lainici, ce poartă de grijă filialei Tg-Jiu a A.S.C.O.R.-ului, pe Sfântul Efrem cel Nou, pe Sfântul Nicodim de la Tismana, pe Sfânta Parascheva de la Iași, pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, pe Sfinții Ioachim și Ana, etc.), bannere și inscripții specifice provita, precum: ,,Avortul oprește o inimă care bate”, ,,Adopția, o alegere nobilă”, ,,Iubește-i pe amândoi!”, ,,Orice copil merită o zi de naștere”, ,,Regret avortul pe care l-am făcut”, ,,Pro-viață, pro-adopție”, ,,Noi suntem generația pentru viață”, ,,Viața este primul drept al omului”, ,,Avortul nu este niciodată o soluție, este întotdeauna un eșec”, ,,Avortul nu te face neînsărcinată, te face mama unui copil mort”, ,,Adopția înseamnă DRAGOSTE” ș.a. Ne-a bucurat prezența Asociației Române de Oncologie ,,Sfânta Ana” și, în mod deosebit, a părinților ce și-au adus copilașii cu ei la marș.

           După marșul propriu-zis, au ținut discursuri: părintele paroh Mihai Roibu, gazda noastră și Andrei Porei, din partea A.S.C.O.R. Tg-Jiu, discursuri ce au subliniat importanța familiei și a dragostei ca temelie de bază a acesteia, dragoste ce are ca urmare firească reducerea avorturilor și creșterea numărului de adopții dintr-o societate cu adevărat creștină.

            Mai apoi, după ce ne-am închinat în sfânta biserică și ne-am miruit, am ieșit în Piața Prefecturii, unde am făcut poze împreună. Inevitabil, a sosit și clipa despărțirii, însă cu promisiunea revederii în 2015, pe 22 martie, la Marșul pentru Viață, cea de-a treia ediție în orașul de pe malurile Jiului.

Radu Buțu – Asociația Provita, filiala Gorj

De ce am ales traseul acesta ? – fragment din discursul din 2013:

,,Nu întâmplător am plecat din fața Bisericii ,,Sf. Împărați Constantin și maica sa Elena”, model de familie creștină și ocrotitorii orașului nostru. Am trecut pe traseul nostru pe lângă trei biserici (incluzând Biserica ,,Sf. Apostoli Petru și Pavel”), căci cele mai importante trei momente din viața fiecărui om se petrec în Biserică: nașterea duhovnicească prin Botez, căsătoria și înmormântarea.

De asemenea, am ales acest parcurs pentru a trece pe lângă statuia lui Tudor Vladimirescu, a traversa Calea Eroilor, a avea aproape mausoleul Ecaterinei Teodoroiu. Gândiți-vă doar: dacă mamele acestora ar fi avortat, Tudor Vladimirescu, Constantin Brâncuși, Ecaterina Teodoroiu, Iosif Keber, Elvira Godeanu, Tudor Arghezi (avem aici aproape Galeria Nemuritorilor Gorjului), Generalul Gheorghe Magheru și mulți alții din istoria județului nostru n-ar fi existat! Imaginați-vă o lume fără ei, o istorie a românilor fără Brâncuși și fără toți aceștia amintiți alături de toți ceilalți ce au scris istorie!

De fiecare dată când ucidem prin avort, prin anticoncepționalele avortive, prin sterilet, prin RU-486, etc. nu știm pe cine ucidem, ce viitor ar fi avut omul respectiv. Poate ajungea un mare om de știință, un medic bun, un preot jertfelnic, un sfânt, etc. ce ar fi schimbat lumea și pe oamenii din jurul său în bine!

Nu întâmplător am trecut pe lângă sculptura de la giratoriul de la parcul Tudor. Puțini știu că ea reprezintă o mamă, o femeie gravidă. Este realizată de Eugen Barzu, un artist special, drag nouă, un sculptor provita/pentru viață și poartă numele Geneză*. Dl Barzu prin operele sale dă mărturie pentru viață, împotriva genocidului nenăscuților.

Apropo, legat de a fi părinți, părinți devenim când femeia rămâne însărcinată, nu după ce naște.

Prin avort, nu scăpăm de această responsabilitate, femeia nu devine neînsărcinată, ci doar noi devenim mama și tata unui copil mort. Singuri alegem moartea, singuri alegem să ne îndoliem familia, prezentul și viitorul nostru.”

Spotul de promovare: aici

Conferinţa de presă de prezentare aici sau aici

Trinitas TV: Emisiune dedicată Marşului pentru viaţă 2014

Comunicatul de presă: comunicat presa mars tg jiu 2014v2

Banner-ul Marşului: banner-MPV-2014

Imnul neoficial:

http://studentipentruviata.ro/2014/03/video-marsul-pentru-viata-2014/

Manifest: http://www.marsulpentruviata.ro/video-marsul-pentru-viata-2014/

Logo: aici

Ediția 2014 în țară – 41 localități:

Făget (Timiș) – 11 aprilie

Dobrogea

Transilvania

Detalii aici de la:

16 martie – Sf. Gheorghe, Covasna

Galați – site dedicat
Ziua copilului adoptat la Gorj – 2 iunie 2011