Asociaţia Provita filiala Gorj
membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."Arhiva
Categorie: Sarcină nedorită?Povestea unei femei care a rămas însărcinată la 13 ani în urma unui viol
Mă adresez tuturor celor care trăiesc ce am trăit eu. Puteţi să treceţi peste asta, iar copilul vă va aduce mai multă bucurie decât vă puteţi imagina! Este greu, dar merită tot efortul.
Marissa Cope
21 noiembrie 2012 (LifeSiteNews.com) – Părinţii mei erau la circ când m-am născut eu.
Sunt sigură că se distrau foarte bine serbând aniversarea de şase ani a fratelui meu, dar eu eram la spital, tocmai mă năşteam.
Am fost adoptată la naştere.
Totul a fost aranjat înainte să mă nasc şi, când aveam doar cinci zile, fratele meu Jeremy m-a luat în braţe, împreună cu asistentul social, ca să mă prezinte părinţilor şi să mă ducă acasă. Aveam părul ţepos şi am fost născută cu forcepsul, care pe moment mi-a atins un nerv, astfel că gura mea atârna pe o parte şi aveam un zâmbet strâmb. Dar când fratele meu m-a luat în braţele sale de şase ani, m-a prezentat părinţilor şi a zis, „Nu-i aşa că-i drăguţă? Nu-i aşa că seamănă cu mine?!”
Sunt momente în care Dumnezeu intervine în vieţile noastre într-un mod aproape flagrant. El întrerupe ordinea logică a lucrurilor şi întoarce totul invers în cel mai bun mod posibil. În cazul meu, El m-a luat de pe poziţia unei sarcini nedorite la cea de „copil ales”, după care se topeau toţi, într-o familie unde am primit o iubire nemărginită.
Şi aici se vede lucrarea Evangheliei – lucrurile se derulau într-o direcţie dar Dumnezeu a intervenit şi a schimbat totul, nu pentru că aş fi meritat eu ceva – aşa cum eram – un bebeluş cu faţa strâmbă şi cu capul ţuguiat – ci pentru că El este Dumnezeu bun şi atotputernic.
Pe măsură ce am crescut am început să semăn incredibil de mult la înfăţişare cu familia mea, şi încă o dată văd aici lucrarea Evangheliei. Este exact ce face Dumnezeu când ne adoptă în familia Sa. Hristos a venit ca să ne salveze şi să ne ducă la Tatăl, şi când Iisus, fratele nostru mai mare, ne prezintă Tatălui Său El zice, „Nu-i aşa că e drăguţă, nu-i aşa că seamănă cu mine?” Tatăl nostru care ne iubeşte şi ne acceptă pentru ceea ce a făcut Hristos în numele nostru, are grijă ca noi să creştem în slava Sa astfel încât să semănăm cu fratele nostru mai mare.
Această temă a adopţiei a devenit parte din viaţa mea profesională de zi cu zi. Deoarece au am fost adoptată, am crezut întotdeauna că am supravieţuit ca prin urechile acului, pentru că părinţii mei biologici s-au gândit probabil la varianta de a întrerupe sarcina.
Pe măsură ce am aflat mai mult despre condiţiile în care apar multe sarcini nedorite şi despre natura aparent fără ieşire a multora din acele situaţii, am simţit chemarea să împărtăşesc femeilor alternative de ieşire din astfel de situaţii. Dumnezeu mi-a oferit cu încredere ocazia să fac exact acest lucru prin activitatea mea de la Heroic Media.
M-am născut într-un moment ce se poate să fi părut o situaţie fără ieşire, dar mila lui Dumnezeu le-a dat părinţilor mei biologici curajul de a mă naşte şi de a-mi oferi o viaţă definită prin speranţă. Aş vrea ca şi alţi oameni să vadă imaginea mântuirii şi speranţei care apare în vieţile noastre ale tuturor – adoptaţi fiind de Dumnezeu prin Hristos.
Marissa Cope Adoption Story
Traducerea si adaptarea: Cristina Lazăr.
Sursa: LifeSiteNews
…
,,Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania:
- Aici problema tine de demnitatea fiintei umane. Astazi este ziua europeana privind apararea drepturilor pacientilor, iar printre cele 14 drepturi, dreptul cel mai important este dreptul la informare, deci consimtamantul informat cu privire la toate consecintele morale, fizice
- Avortul este un act medical fara valente terapeutice; singurul moment cand are valente terapeutice este atunci cand sarcina pune in pericol viata femeii
- Sarcina nu este o boala, de aceea pozitia noastra este aceea de echilibru; de aceea noi vedem acest proiect de lege nu ca pe unul care ar putea sa determine o scadere a numarului de avorturi, ci ca pe un proiect care reda demnitate fiintei
- Se pune insa problema egalitatii de sanse, cine plateste aceasta consiliere? O persoana care nu poate sa plateasca consilierea nu va putea sa dispuna de dreptul la informare si va fi discriminata
- Trebuie ca in lege sa se prevada accesul liber, nediscriminatoriu si egal pentru aceasta consiliere
- Sexualitatea umana nu este o simpla reproducere, are valori morale, axiologice, e corticalizata, ceea ce diferentiaza specia umana de alte specii. Asta impune reguli morale si responsabilitatea fata de sarcina
- A trata sarcina ca o aglomerare de celule este un atac la demnitatea persoanei umane.”
…
Sursa:
În ultima vreme auzim tot mai des despre “avortul terapeutic”. Lăsată în mod intenţionat neclară, definiţia acestuia – în sine un oximoron, căci cum poate curmarea vieţii să fie “terapie”?! – acoperă, pe măsură ce medicina progresează, practic toate cazurile de avort în urma unor malformaţii sau boli depistate, cu mai mare sau mai mică probabilitate, prin examenele genetice prenatale.
Tehnica avortului “terapeutic” este probabil cel mai important semn că selecţia eugenică, deşi interzisă prin lege, a devenit un standard adoptat tacit de o majoritate covârşitoare. Copiii cu diagnostic prenatal defavorabil la trisomia 18/21 (Sindromul Down) sunt avortaţi în proporţie de peste 90%, arată un studiu recent efectuat în Norvegia. Motivul invocat? “Calitatea vieţii”, termen specific utilitarismului (vezi articolul “Introducere în bioetică” pentru definire). Tradiţia exterminării handicapaţilor mintal, practicată pe scară largă de diverse regimuri – spre exemplu cel nazist – nu se deosebeşte de “avortul terapeutic” decât prin aceea că pe atunci nu exista diagnostic prenatal defavorabil, aşa încât pacienţii irecuperabili erau ucişi după naştere. Motivaţia şi metodele însă, au răma aceleaşi: neîntrunirea standardelor schimbătoare ale societăţii.
Într-o lume în care domneşte individualismul şi bunul plac, au ajuns să fie considerate motive de avort “terapeutic” afecţiuni banale şi tratabile precum malformaţii ale vălului palatin sau spina bifida.
Despre ce înseamnă practic avortul terapeutic în România, cu altă ocazie.
Până atunci, la întrebarea care stă pe buzele tuturor un răspuns poate fi cel de mai jos. Extras din nr. 5 al revistei “Familia şi Viaţa”, publicată de Asociaţia “Familia şi Viaţa” din Roman. (B.I.S.)
– Vă rog să îmi explicaţi ce sens are viaţa unui om cu handicap sau cu o boală genetică, de ce să trăiască dacă nu poate să facă nimic, nu ar fi fost mai bine dacă era avortat? I.
Orice persoană, indiferent că este sănătoasă sau bolnavă merită să trăiască şi să fie iubită pentru că poartă chipul lui Dumnezeu, chiar dacă nu “produce nimic”. Având grijă de o persoană cu handicap putem învăţa foarte multe, dacă dorim.
Iată ce povesteşte mama unui copil cu boala Down:
“Am învăţat că erai un fiu ca ceilalţi, doar cu probleme diferite.Când ai spus „mama” am plâns de bucurie, chiar dacă aveai trei ani. Când, clătinându-te pe picioare, ai venit spre mine, am deschis braţele şi am fost fericită, chiar dacă aveai mai mult de patru ani. Şi m-ai învăţat răbdarea.Când, în acea perioadă nimeni nu te voia, nici şcoala, nici societatea, am învăţat să fiu umilă, surâzătoare, gentilă, pentru că cineva îţi făcea o glumă. Şi m-ai învăţat umilinţa.Când lumea începea să se intereseze de tine şi de cei ca tine, am început să lupt şi lupt încă, pentru ca tu să fii acceptat. Şi m-ai învăţat să lupt.Când, în fine, alte mame visau pentru fiii lor primul loc la şcoală, în carieră, în societate, eu mă mulţumeam cu micile tale progrese. Şi m-ai învăţat să doresc pentru fiii mei fericirea, nu bogăţia şi succesul.Şi când a venit mătuşa să locuiască aproape de noi, înăsprită de nenorocirile sale, cu un caracter imposibil şi insuportabil, singură, datorită golului creat de rude în jurul ei, şi incapabilă de a sta singură, încă o dată viaţa ta s-a demonstrat nu utilă, dar necesară: pentru douăzeci de ani tu i-ai ţinut companie, zi după zi, suportând firea sa despotică, uneori agresivitatea sa, voindu-i binele, îndulcind momentele sale triste, făcând-o să surâdă cu ieşirile tale paradoxale. Pentru douăzeci de ani ai dat un scop vieţii sale, un ritm zilelor sale, o motivaţie gesturilor sale.Când ea a murit, te-am readus acasă la noi. Tatăl tău şi cu mine, cu maturitate, am cunoscut o sensibilitate nouă, o înţelegere cum niciodată nu a fost înainte: şi toţi am petrecut o ultimă vacanţă fericită, cea mai frumoasă din toată viaţa noastră. Apoi a venit boala şi moartea tatălui tău.Când m-am întors disperată de la cimitir, te-am găsit din nou pe tine, acasă, tu care nu ştiai nimic, care înţelegeai puţin, dar care „simţeai”, datorită acelei misterioase sensibilităţi pe care o ai, că ceva teribil s-a întâmplat. Şi pentru tine am reînceput mai întâi să supravieţuiesc, apoi chiar şi câte puţin, să trăiesc: pentru tine am reînceput să lucrez, să lupt.Tu eşti însoţitorul meu: dacă am încă o mângâiere, dacă am încă o îmbrăţişare, dacă cineva încă îşi aminteşte că nevoia de tandreţe nu are vârstă, ţi-o datorez ţie. Dacă reuşesc încă să ofer fericire cuiva, acesta eşti tu, căruia îţi trebuie atât de puţin pentru a fi fericit”.