Skip to content

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Archive

Tag: credinta

http://www.culturavietii.ro/2014/10/06/un-adevarat-masacru-22-000-000-de-avorturi-romania-1958-2011/

http://stiripentruviata.ro/un-copil-egoism-doi-antagonism-trei-inceputul-unei-familii-normale/

http://stiripentruviata.ro/de-la-sex-droguri-abuz-si-sinucidere-la-activism-pro-viata-cum-m-scapat-dumnezeu-de-intuneric/

http://www.avort.net/54/interviu-cu-o-mama-a-7-copii/

Foto: Cezar Machidon

Doamna Corina Ştefănescu din Bacău ne roagă să precizăm mai bine rolul credinţei şi a vieţii religioase a părinţilor pentru sănătatea mintală şi sufletească a viitorului copil.

După cum am subliniat în ultimele două numere ale revistei noastre, credinţa joacă un rol esenţial în zămislirea şi viaţa copilului, încât multe dintre problemele de sănătate generate de anumite cauze obiective pot fi depăşite numai prin lucrarea şi harul lui Dumnezeu. Aceasta, însă, în condiţiile în care credinţa ar fi una profundă şi lucrătoare în viaţa omului, nu doar o concepţie sterilă privind existenţa lui Dumnezeu.
Din păcate, în societatea actuală, din cauza influenţelor negative din jur, se întâmplă ca oamenii care îşi declară credinţa şi consideră că au o viaţă creştină se conduc, de fapt, după concepţiile evoluţioniste la modă. În mod paradoxal, se ajunge ca manifestările noastre, prin care ne considerăm credincioşi, să fie cu mult mai deviate de la normalitate decât erau atitudinile păgânilor într-o societate tradiţională.
De exemplu, întreaga aşa-zisă planificare familială este extrem de nocivă, nu numai anticreştină dar şi antiumană. Acest lucru este observat chiar şi de către oamenii de ştiinţă. Astfel, renumitul pediatru francez Françoise Dolto considera că unul dintre pericolele majore cu care se confruntă părinţii zilelor noastre este acela că pot să-şi trateze copilul ca pe un obiect şi nu ca pe o fiinţă, chiar dinainte de zămislirea acestuia:
„Pe vremuri, erau mai numeroase familiile cu copii mulţi decât acum. Astăzi avem tendinţa să hotărâm dacă copilul trebuie sau nu să vină pe lume; într-un fel, îl «programăm». Într-adevăr, aceasta este una din consecinţele liberalizării măsurilor anticoncepţionale. Mulţi părinţi au ajuns să-şi «programeze» copiii aşa cum îşi programează să cumpere o maşină de spălat sau un televizor; din nefericire, aceştia se numesc copii doriţi. Dar, de fapt, copilul dorit este cel ce vine pe lume dincolo de dorinţa unui cuplu care-i foarte fericit şi aşa, fără copii. Apoi, deodată, cei doi devin, pe neaşteptate, părinţi”.

Dacă la nivel psihologic consecinţele acestei atitudini sunt grave, la nivel duhovnicesc rana este cu mult mai profundă. Părintele Paisie Aghioritul atrage atenţia că o familie care îşi face lumeşte socotelile iese astfel de sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu:
„Unii încearcă mai întâi să le aranjeze pe toate celelalte şi după aceea se gândesc la copii. Nu-L pun la socoteală deloc pe Dumnezeu. Alţii spun: «Astăzi viaţa este grea. Ajunge un singur copil, cu toate că şi pe acesta îl creşti cu destulă greutate!» şi nu mai fac alţi copii. Aceştia nu-şi dau seama cât de mult păcătuiesc cu această concepţie a lor, pentru că nu-şi pun nădejdea în Dumnezeu…”
În mod paradoxal, o grijă prea mare pentru sine şi pentru o viaţă cât mai liniştită – în care fiecare eveniment, fiind scos de sub oblăduirea Proniei dumnezeieşti, ajunge să fie programat matematic – duce la autodistrugere atât fizică, cât şi sufletească. Astfel, Părintele Paisie spune: „Pentru mulţi care trăiesc lumeşte, astăzi familia nu mai are sens. De aceea, tinerii fie nu se căsătoresc, fie se căsătoresc dar nu fac copii, fie îşi omoară copiii prin avorturi, şi astfel ei singuri îşi stârpesc neamul lor. Adică ei singuri se distrug, nu Dumnezeu îi distruge”.
În acelaşi timp, familiile creştine cred Evangheliei şi simt grija Tatălui ca pe o promisiune împlinită, după cum tot Părintele Paisie Aghioritul o întăreşte: „Oamenii credincioşi, care ţin poruncile lui Dumnezeu, primesc harul dumnezeiesc, pentru că Dumnezeu este obligat oarecum să-i ajute în aceşti ani grei prin care trecem. Şi vedem creştini familişti aducând la viaţă pe toţi copiii dăruiţi de Dumnezeu şi crescându-i în frica Lui. Iar toţi aceşti copii sunt echilibraţi, bucuroşi, şi sporesc în toate, având asupra lor binecuvântarea lui Dumnezeu”.
Aceasta ar fi, în câteva cuvinte, concepţia care ar trebui să stea la baza naşterii de copii. Copilul din pântece trebuie considerat dintru început ca un dar al lui Dumnezeu, ca o persoană care vine pe lume cu un întreg univers de aşteptări, un subiect unic şi irepetabil. Dacă ne vom raporta la el ca la un compus organic, un „ghemotoc de carne” care capătă un profil uman pe măsură ce creşte în pântecul mamei sale, atunci cu siguranţă atitudinea noastră faţă de pruncul care se va naşte este total greşită. Să nu ne mire atunci diversele dezechilibre şi neîmpliniri care apar în viaţa copilului încă din primii anişori – şi, desigur, în viaţa familiei care n-a ajuns să înţeleagă că dragostea este înainte de toate jertfă şi viaţă personală, nu iubire egoistă de plăceri.
Din fericire, Dumnezeu lucrează, aşa încât mulţi îşi dau seama la timp de greşeala făcută şi încearcă să se regăsească pe sine, după multă zbatere şi suferinţă.

Silvia Criveanu

Articol aparut in nr. 9 al revistei “Familia Ortodoxa”

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/idolii-viata-noastra-135250.html

Găsiţi filme cu vieţile sfinţilor aici:

ftp://ftp.logos.md/Video/Filme_artistice_%28Hudozhestvennye%29/Vietile_Sfintilor/

Asociaţia PRO-VITA
– pentru născuţi şi nenăscuţi –
Filiala Craiova

Mami, inima lui bate!

Campanie de conştientizare
a consecinţelor negative ale avortului

Zâmbete din pantecele mamei

Fotografiile cercetătorului britanic Campbell au fost adunate într-un album intitulat  Uite cum cresc:

Viaţa începe din momentul concepţiei!
Copil sau un ghem de celule?

Majoritatea oamenilor nu ştiu ce se întâmplă în timpul unui avort. Nici femeile care au avortat nu ştiu că de fapt au omorât un copil. Ele “au auzit” că până în luna a treia este doar un ghem de celule şi nu un om adevărat. Nimic mai fals!

După 8 săptămâni de sarcină, când se efectuează avortul, copilul are deja toate organele formate. Simţurile sunt prezente. Inima bate, dar apoi se opreşte când fătul va fi rupt în bucăţi prin chiuretaj sau prin aspiraţie.

Avortul nu este o soluţie!  Dacă Dumnezeu a pus sufletul în copilul din pântecele vostru, El vă poate scoate din valurile mării, oricît de mare ar fi furtuna. Trebuie doar să îi cereţi ajutorul, iar aceasta nu vă costă nimic.  – Dr. Christa Todea-Gross
Femeia – a doua victimă a avortului
Avortul lasă urme …

în trupul tău:
> perforări uterine, hemoragii, infecţii , sterilitate, cancer ovarian şi de ficat, endometrite, toate acestea putând duce la deces;
în sufletul tău:
> părere de rău, vinovăţie, autoreproşuri, depresii, plâns nemotivat, anxietate şi coşmaruri.

Întreruperea de sarcină = întreruperea unei vieţi


Omul – o unitate între trup şi suflet

Viaţa umană şi viaţa veşnică încep din momentul concepţiei, ca act divin al Creaţiei.
Porunca lui Dumnezeu privind avortul şi ordinea stabilită de El, prin creaţie, sunt cuprinse în porunca „să nu ucizi!”.
De la fiecare din noi, bărbat sau femeie, ni se cere credinţă în Dumnezeu, ascultare de El şi responsabilitate, astfel încât să nu se ajungă la întreruperea brutală a vieţii unui embrion.
Acolo unde, din diverse motive, omul dă greş, mila lui Dumnezeu ne aşteaptă să-I cerem iertare, dovedindu-ne astfel nemărginita Sa dragoste!

Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră,  nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?
Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot?
Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc.
Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia.
Deci, nu duceţi grijă spunând: Ce vom mânca ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?”

( Evanghelia după Matei cap. VI, 26-29, 31)
Avortul este expresia împotrivirii faţă de Dumnezeu!
Răspunsuri la întrebări nepuse:

Embrionul uman nu este o grămadă de celule, ci un suflet viu …
Inima fătului bate de la 18 zile …
Două din trei femei îşi vor copilul avortat înapoi…
Dacă avortezi rişti să rămâi sterilă …
Opt din zece femei recurg la avort, împotriva voinţei lor, sub presiunea partenerului…
Dacă partenerul îţi cere să renunţi la copil, va împărţi cu tine urmările…

Acum rămâne ultima întrebare:

Eşti sigură că vrei să opreşti inima care bate în pântecul tău?

Dacă ai nevoie de sprijin sună la Centrul de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Craiova, telefon 0251/419 336
sau scrie la adresa de e-mail sf-arh@m-ol.ro.

Mămicile împărtăşesc din experienţa lor :

„Sarcina nu e o boală. Vei avea mai multe griji şi îţi va fi mai greu acum, dar vei vedea că merită! Şi peste 10 ani cand vei vrea un copil, problemele vor fi aceleaşi – de timp, de bani etc! Chiar dacă vei face mai mulţi bani, vei avea mai multe cheltuieli şi pretenţii şi tot o să-ţi pară că nu-ţi ajung.”  (Manuela, 27 ani)

„Toţi mi-au spus: scapă de el! Nimeni nu mi-a spus că este copilul meu şi că odată cu el îmi voi pierde sufletul, bucuria, pacea şi sănătatea!”  (Ecaterina, 46 ani)

„Am renunţat la un copil şi mi-a părut mereu rău. Eram speriată rău de tot ce inseamnă sarcină si naştere. Acum sunt in luna a 7-a. Frica dispare pe parcursul sarcinii, iţi dai seama că in tine e CINEVA nu CEVA, începi să iubeşti copilul şi frica dispare. Acum aş fi avut un copil de vreo 7 ani dacă l-aş fi păstrat.” ( Ioana, 30 ani)
Dă o şansă copilului din tine!

„Mami, inima lui bate!”
O campanie organizată de

Asociaţia “Pro-Vita” – pentru născuţi şi nenăscuţi – Craiova
Tel: 0721-377094
www.provitacraiova.ro

Centrul de Formare şi Consiliere „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi
ASCOR Craiova

Cu sprijinul financiar al:

S.C. Perchim SRL

Partener media:

Craiova 100 FM

Familia!…Ce aşezământ dumnezeiesc!…Ce cuvânt scump nouă, tuturor!… Zicem “familie” şi înaintea ochilor noştri apar chipurile de neuitat ale părinţilor care ne-au născut şi ne-au crescut… Zicem “familie” şi ne gândim la fraţii şi surorile în mijlocul cărora ne simţim atât de bine.
Se ştie că temelia vieţii de familie o alcătuieşte actul căsătoriei. Prin acest act, două persoane libere, bărbat şi femeie, se angajeză să vieţuiască în comun, să se ajute întreolaltă, să nască prunci şi să se bucure de toate drepturile pe care le stabilesc legile firii şi ale societăţii. Vorbind despre bărbat şi femeie, vedem că în fiinţa lor sălăşluieşte o năzuinţă de unire, de contopire. Este iubirea care îi mână pe cei tineri să se caute unul pe altul, să se dorească, să se completeze. El şi ea, din toate timpurile şi din toate locurile, se simt atraşi printr-o tainică dorinţă, care este în acelaşi timp o imensă putere, căreia nimeni şi nimic nu i se poate împotrivi.
Dar cum la o construcţie se trasează mai întâi, se sapă şi se aşează fundaţiile, aşa la o căsătorie trebuie să se asigure condiţiile materiale şi morale pentru ca acea unire dintre soţi să fie tare şi să-şi atingă scopurile sale. Asta înţelegem noi prin “pregătirea pentru căsătorie”.
Iată care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le aibă în seamă cei care vor să întemeieze o familie:

● Viitorilor soţi li se va cere mai întâi etatea potrivită pentru a se angaja în viaţa conjugală.
Astfel că, pentru căsătorie se cere o vârstă anumită, când puterile trupeşti şi sufleteşti să fie capabile a împlini îndatoririle vieţii în comun.
Tot în legătură cu pregătirea se cuvine să amintim datoria de a chibzui bine şi a cerceta îndelung caracterul persoanei de care vrei să-ţi legi viaţa. Căci de multe ori o hotărâre pripită aduce o căinţă lungă. Căsătoria este un angajament pentru viaţa întreagă, un lucru mare, o taină dumnezeiască şi ea nu poate fi lepădată precum arunci o floare după ce s-a veştejit.

● Motivul cel dintâi – am zice unicul motiv – care trebuie să-i călăuzească pe cei ce doresc să păşească pe drumul cel frumos dar plin de răspundere al căsniciei, este iubirea.
Când zic ”iubire” nu ne gândim la atracţia simţurilor care se hrăneşte din frumuseţea trăsăturilor feţei, din strălucirea ochilor, din culoarea părului… ci avem în vedere acea afecţiune sfântă şi curată, gata de jertfă pentru binele aproapelui. Se cere o iubire care nu se caută pe sine, ci urmăreşte mulţumirea şi folosul celuilalt.
Fireşte, dragostea trupească este importantă la temelia unei căsnicii. Este un instinct puternic, o lege a naturii, care atrage la căsătorie, aşa cum legea atracţiei universale e lucrătoare în mişcarea corpurilor cereşti. Dar, dragostea trupească, singură, e prea slabă pentru a putea rezista la grelele încercări şi necazuri ce pot apărea în viaţa celor doi. Atracţia simţurilor trebuie supusă iubirii sufleteşti, izvorâtă din duhul lepădării de sine şi al jertfei. Această iubire sufletească trebuie să aibă întâietatea. În căsătorie întelegerea sufletească ţine locul pe care-l au rubinele în mecanismul unui ceas. Numai despre afecţiunea sufletească se poate spune ceea ce zicea apostolul despre iubire în genere: ”Ea nu cade niciodată”. Pe când dragostea întemeiată numai pe frumuseţea trupului se usucă întocmai ca roua, se trece ca un vis…
Fac o neiertată greşeală părinţii care vânează avere pentru copiii lor, tinerii care caută ”situaţii” înalte prin căsătorie. Averea cea mai scumpă este un tovarăş de viaţă cinstit, de caracter. Mai bine să dobâdeşti o comoară în fiinţa cu care te legi, decât să o aduci în casă cu dânsa. După cum zice şi înţeleptul legii vechi: ”Cel ce şi-a găsit o femeie bună, şi-a dobândit cea mai mare avuţie, un ajutor de care are trebuinţă, un stâlp care să-l sprijine” (Isus Sirah ).

● Nu putem încheia învăţătura despre pregătirea pentru căsătorie fără să nu amintim de datoria curăţiei.
Legea care trebuie să stăpânească viaţa tinerilor înainte de căsătorie este fecioria, adică abţinerea de la orice întinăciune, păstrarea parfumului tinereţii.
În numele sfinţeniei creştine câştigate prin botez, în numele demnităţii umane şi în numele copiilor care se vor naşte din trupurile lor, tinerii, băieţi şi fete, sunt datori să-şi ţină trupurile lor în curăţie deplină. Drumul spre cununie trebuie să stea sub semnul vălului alb pe care îl îmbracă mireasa în ziua nunţii. Asta înseamnă castitate, curăţie.
De aceea, tinerilor le adresăm cuvintele marelui apostol al neamurilor: ”Nu ştiţi oare că trupul vostru este biserică a Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Preamăriţi aşadar pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu!”
Noi nu suntem ai noştri, adică nu putem dispune după bunul plac de viaţa noastră; nu avem voie să o robim poftelor celor necurate. Fiindcă Iisus Hristos ne-a răscumpărat cu prea-scump sângele Său şi aparţinem Lui, ca Dumnezeului dreptăţii şi stăpânului sfinţeniei. De aici pentru viitorii soţi marea răspundere de a nu face din trupurile lor unelte ale necurăţiei. Ei trebuie să rămână până la altar curaţi, neprihăniţi, adevărate temple ale Duhului Sfânt.
Nu tăgăduim! Înfruntarea asalturilor năvalnice ale duhurilor rele, rezistenţa în faţa ispitelor inimii, ale pildelor prietenilor, este grea. Dar mai ştim că Dumnezeu nu a pus poveri pe umerii noştri peste puterile omului. Şi mai ştim că toate sunt cu putinţă celui ce crede şi se roagă.
Temelia căsătoriilor fericite, precum şi ruina celor nefericite se află în sufletele băieţilor şi a fetelor, şi anume în anii tinereţii lor.

Preot Ştefan Slevoacă

Să înţelegem că o viaţă curată până la căsătorie şi fidelitatea conjugală este cea mai sigură şi bună metodă de a evita orice fel de suferinţă trupească şi sufletească. Desigur este nevoie de mult curaj, credinţă dar nu este imposibil. Sunt atâtea exemple, atâţia tineri care ajung curaţi în faţa Altarului.