Skip to content

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Archive

Tag: liceu

http://www.blog.alegeviata.org/?p=1112

http://provitacraiova.ro/articol-avort.php

Suntem dornici sa desfasuram activitati pentru tineret in liceul dvs.!

Vom veni cu mare placere in scolile in care predati dvs. (in municipiul Targu-Jiu), daca suntem invitati. Ce vom putea face?

Vom organiza intalniri cu tinerii sau adolescentii, vom vedea filme despre avort sau despre BTS sau despre cresterea copiilor, despre abstinenta, etc., vom imparti pliante provita, vom purta discutii cu tinerii, le vom putea vorbi despre Provita Gorj, daca vor dori sa afle mai multe despre activitatea noastra si altele.

Asadar, asteptam invitatii si vom veni in masura timpului disponibil!

Echipa Provita Gorj

Alaltăieri am trecut şi eu printr-un avort…
Sunt încă la liceu şi printr-o întâmplare am rămas însărcinată. Prietenul meu a fost lângă mine şi m-a susţinut. Am hotărât că e mai bine să fac avort, mama nu putea să afle, mai am şcoala de terminat, nu aş avea cu ce să cresc un copil…
Am găsit un doctor renumit care să îmi facă avortul. Săptămâna trecută m-am programat şi alaltăieri a avut loc crima… Înainte de avort doctorul mi-a făcut ecografie. Eram în 7 săptămâni, totuşi la ecograf s-a văzut un corp de bebeluş ghemuit. Doctorul a spus: ce copil frumos! Apoi ne-au dus undeva în subsol… mai era o femeie care a făcut avort. Ne-am îmbrăcat în cămăşi de noapte şi stăteam pe pat. Ea a intrat prima şi a ieşit după nici 20 minute. Mi-a spus zâmbind, sub efectul sedativului: nu-ţi fie frica, nu simţi nimic, nu doare!
Asistenta m-a condus în camera de măcelărit. Era un miros puternic de dezinfectant. M-am întins pe masă… am primit anestezie generală şi pe când a intrat doctorul, am adormit. În timpul avortului l-am visat pe copilaşul meu. Avea gene lungi cum are tatăl lui. Eram într-un câmp. M-a întrebat: De ce faci asta? I-am spus: Eu nu vreau să fac asta, iar el m-a întrebat: Atunci totuşi, de ce faci asta?
Nu ştiu cum am ajuns în cealaltă cameră în pat… nu ţin minte nimic… ştiu doar că m-am trezit şi mi-am dat seama că am dormit vreo 20 minute. Am ieşit afară cu ultimele puteri… totul se învârtea în jurul meu. Afară era prietenul meu cu încă un amic. Am realizat ce am făcut… primul meu gând a fost că sunt o criminală…
I-am cerut batiste şi am început să plâng. A apărut imediat asistenta şi a spus că atâta timp cât sunt acolo să nu plâng că fac imagine proastă clinicii…  M-am dus iar la ecograf, iar monitorul a arătat că uterul meu este gol… păcat că nu există şi un monitor, care ar fi arătat că şi sufletul meu e gol…
M-am dus acasă şi am dormit vreo câteva ore, iar când m-am trezit eram udă, am transpirat…
Azi-noapte l-am visat din nou în acelaşi cadru. S-a uitat la mine şi a spus: Vezi, acum sunt mort. M-au omorât. I-am spus să mă ia cu el, dar a spus că nu poate să facă asta, nu i se dă voie… şi că nu pot pleca, voi avea parte de o întâmplare în curând… mai multe nu a putut să îmi spună…
Fetelor, doamnelor, vă spun, nu faceţi avort!
Poate credeţi că în viitor un alt copil va umple golul lăsat de acesta, dar vă spun… fiecare copil e unic în felul lui şi nici unul nu poate fi înlocuit de nimeni şi nimic…
  Ilona

Era luna februarie când am aflat că sunt însărcinată… eram încă la liceu ultimul an… I-am dat vestea prietenului mei speram că-mi va spune să îl păstrăm. Dar din păcate nu a spus aşa… mă obliga într-un fel să fac avort: că suntem prea tineri că nu avem ce să îi oferim şi alte chestii… într-un final am acceptat… în schimb nu după mult timp am avut o mică ceartă şi m-a lăsat singură… timpul trecea iar eu aveam 3 luni umblam pe la doctori mă rugam de ei… dar nimeni nu vroia… Într-un final am hotărât să merg la ecograf. Era aşa mic şi dulce… un ghemotoc de copilaş… Iar o asistentă lauda copilaşul că e perfect sănătos… că Doamne-ajută… o să am un copil minunat… neştiind ce vreau eu să fac.
Prietenul în care am avut încredere şi cu care am fost împreună un an şi ceva m-a lăsat singură. Deja simţeam cum mişcă propriul meu copilaş în mine… nu avea stare… L-am iubit mai mult ca orice…
Dar a venit ziua în care a aflat mama mea… M-a dus la spital şi m-au internat. După 2 zile mi-au dat ceva pastile (acele pastile întrerup sarcina până la 6 luni) eu aveam 4 luni jumătate. Mi-a dat prima tură de pastile. Nu simţisem nimic. După a doua tură am simţit cum mişca foarte tare copilaşul meu (se chinuia… era în ghearele morţii) iar dintr-o dată nu am mai simţit nimic… a murit copilaşul meu. A treia serie de pastile mi-au provocat contracţii, erau tot mai puternice… După câteva ore mi s-a rupt apa şi am născut… am născut copilul omorât de mine. Iar în loc să fie ca la o naştere… să-mi dea copilaşul în braţe să fiu bucuroasă, ei mi l-au luat…
Era mic încă… era mic de felul lui cam cât palma… dar era bine… era fetiţa mea, Alexandra… îngerul meu pe care nu îl pot uita şi nu îl voi uita niciodată!
După ce s-a întâmplat am avut vise în care plângea şi mă întreba de ce am lăsat-o? De ce nu am ţinut-o? Mi se sfâşie sufletul. Tot ce îmi doresc acum mi-aş da şi viaţa să o vad cum ar arăta… sau să o am iar în pântece…
Dacă o păstram acum avea 7 spre 8 luni…
NU VĂ UCIDEŢI COPILAŞUL AŞA CUM AM FĂCUT EU!

Acum mi-aş da viaţa să o văd doar o secundă!
 Loredana