Vezi continutul

Asociaţia Provita filiala Gorj

membră a Federaţiei Provita. "Cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ţi devină mormânt."

Arhiva

Tag: PP

Multe sunt învățurile care se pot desprinde din întâmplările de mai jos. Dar una poate, în mod special, să ne rămână în memorie: ce se întâmplă când cineva alege răul cu bună știință, în acest caz avortul. Atunci când o mamă, ori un tată, ori cineva implicat alege avortul, știind exact ce înseamnă, urmările vor fi deosebit de grele. Mama din întâmplarea de mai jos a ales avortul știind că ia viața propriilor copii și că face aceasta în ciuda dorinței disperate a partenerului ei de viață și în ciuda exprimării clare a voii lui Dumnezeu. Răul care pătrunde în sufletul sau este deosebit de mare, ducând adesea la boli psihice. Iar faptul că s-a despărțit de partenerul de viață este ceva regulat, în 80% dintre situațiile în care se face avort părinții copilului se despart în mai puțin de un an, indiferent dacă avortul a fost făcut tocmai pe motivul de a rămâne împreună.

Povestea dureroasă a unui tată… şi răspunsul dat de Planet Parenthood bărbaţilor aflaţi în situaţia lui

Inline image 1
articol semnat de Sarah Terzo, Life Action News, 6 iulie 2013

Nu cu mult timp în urmă, un bărbat (pe care o să-l numesc în continuare RDF) a postat pe Facebook o poveste extrem de dureroasă. Prietena lui era însărcinată cu gemeni. Era aproape în a douăzecea săptămână de sarcină când s-a dus la Planet Parenthood să discute despre avort. Îl las pe el să povestească cu propriile-i cuvinte:

Prietena mea s-a dus la Planet Parenthood deoarece zicea că e „prea tânără” (24 de ani) şi nu e pregătită să aibă copii. Nu „planificase” să devină mama. Da, ştiu. E ironic. O persoană care n-a planificat să devină părinte se duce la Planet Parenthood pentru ca bebeluşii să-i fie omorâţi în burtă şi apoi să-i fie extraşi din ea bucăţică cu bucăţică. Mie asta nu-mi prea sună a „planificare”…

Ajunsă acolo, a întâlnit un grup de protestatari cu broşuri şi prospecte… oferindu-i sfaturi şi ajutor… adică o alternativă la crimă. Dar ea a mers înainte printre imaginile cu bebeluşi tăiaţi şi a ignorat complet micul grup de protestatari pentru a-şi exprimă „drepturile sale legale” şi „drepturile sale de femeie”. Era o „femeie modernă” şi viaţa ei era despre ea însăşi, nu despre nişte „ouă fertilizate” stabilite incomod în interiorul ei.

Pentru ea, nu erau încă nişte bebeluşi. Nu avea înca 20 de săptămâni de sarcină…mai avea câteva zile. Mai avea câteva zile până să fie în săptămâna a douăzecea de sarcină. Şi totuşi, ecografia a aratat doi bebeluşi micuţi, cu degete şi mâini, cu picioare şi feţe… Şi bătăi de inimă… Doi copilaşi nevinovaţi protejaţi de mama lor, la adăpost în pântecele ei. Doi copilaşi care n-au simţit niciodată vreo lovitură sau durere, care nu cunoşteau nici marile rele dar nici marile minuni ale acestei lumi. Care erau nevinovaţi 100%. Şi trăiau… Aşteptând să se nască.

În noaptea de dinaintea avortului am discutat ce alternative aveam şi amândoi am plâns. Ea era creştină în sensul larg al cuvântului: credea în Dumnezeu în sens spiritual, dar nu credea în Dumnezeul din Biblie. Mi-am pus mâna peste mâna ei, apoi le-am pus pe amândouă pe pântecele ei şi m-am rugat: „Doamne Dumnezeule, Te rog să ne arăţi calea cea bună în aceste momente întunecate şi confuze. Te rog să ne pui pe direcţia pe care numai Tu o ştii că este cea bună… Doamne, Dumnezeul meu…” Şi în momentul acela am simţit cea mai puternică lovitură. Şi apoi încă una… Şi încă una. Amândoi am început să plângem. „Dumnezeu ne vorbeşte şi a răspuns la rugăciunea noastră”. Şi ea îmi zice: „Dar am făcut deja programarea la clinică”. Iar eu i-am răspuns „Programarea nu înseamnă nimic, nouă ne-a vorbit Dumnezeu!”. Am simţit asta şi ea a simţit. Pentru prima dată în viaţa ei, L-a simţit pe Dumnezeu care i-a vorbit.

În acea seară am vorbit până târziu despre viitor şi planuri de viitor. Şi ea îmi spunea: „Dar nu sunt pregătită să devin mama!” iar eu i-am răspuns că nimeni nu e niciodată pregătit. Îmi spunea: „Sunt speriată rău!” iar eu i-am răspuns că orice mamă e speriată. Chiar dacă la vremea respectivă nu era la facultate, visul prietenei mele era să facă studii superioare. Eu eram deja în facultate şi lucram la licenţa. Mi-a spus: „Aş vrea să termin o facultate şi să fac ceva cu viaţa mea”. I-am răspuns că o s-o ajut cu copiii şi că o să terminăm amândoi facultatea, într-un fel sau altul. „O să fie probabil mai dificil, poate va trebui să facem nişte sacrificii, dar o s-o scoatem noi la capăt până la urmă”. Apoi ea a sugerat că am putea face în aşa fel încât ea să se ducă la facultate iar eu să stau acasă să am grijă de copii. La vremea respectivă lucrăm pentru Lockheed Martin şi una din condiţiile pentru a rămâne angajat la ei era să fac o facultate şi să-mi iau licenţa. Deci, nu ne-am înţeles cine urma să facă primul facultatea.

Frica, anxietatea şi incertitudinile s-au transformat într-o mică ceartă, după care amândoi am plecat la culcare fără să ne vorbim. Ea a adormit cu faţa la un perete, iar eu la celălalt.

În dimineaţa următoare m-am trezit şi mă pregăteam să merg la serviciu. Credeam că totul o să fie ok şi că furtuna trecuse. Dar când prietena mea a coborât din dormitor, mi-a spus: „M-am hotărât să-l fac.” „Ce?!?”. „M-am hotărât: o să fac avortul” şi m-a rugat s-o duc cu maşina până la clinică.

Am încercat să discut cu ea dar nu a vrut să discute. Am refuzat s-o duc cu maşina până la clinică, dar a sunat un taxi. Mi-am zis că dacă o las să urce în taxi, sigur o facă avortul, aşa că am fost de acord să o conduc până la Planet Parenthood cu speranţa că o să putem discuta şi o s-o conving să renunţe la ideea asta până la urmă. Nu voia să audă nimic. Am încercat să-i vorbesc, a rămas mută, n-a scos o vorbă. Am continuat să conduc iar ea privea pe geam afară. Era încăpăţânată. Era o „femeie modernă”. Nu-i spune nimeni ei ce să facă!… Nici eu… Nici Dumnezeu…Nimeni.

Deci am ajuns la Planet Parenthood şi am parcat cât am putut de aproape de grupul de protestatari. A rămas imperturbabilă. Am mers cu ea chiar printre cei care protestau, am luat una din hârtiile pe care le distribuiau oamenii şi am încercat să i le dau. Era hotărâtă. I-am spus: „Uite, astea sunt degete, ăsta e un cap, sunt vii, bebeluşii noştri sunt vii”. A mărit pasul şi s-a prefăcut că nu m-a auzit. Am ajuns până la uşa securizată de la Planet Parenthood şi am sunat la uşă. O femeie ne-a deschis şi apoi a încuiat după noi. Am ajuns în holul clădirii şi i-am luat mâna prietenei mele zicându-i: „Nu face asta!” Şi-a retras mana şi mi-a spus: „Nu sunt pregătită să devin mama”. „Te rog, nu face asta, mai gândeşte-te!”. Femeia care ne-a deschis uşa ne-a spus că o să găsim clinica la etajul doi. „Te rog, o să vezi că o să putem trece prin situaţia asta dificilă, te rog, nu ne omori copiii”. Şi-a tras mâna, mi-a întors spatele şi s-a îndreptat către clinică.

Eram învins. Am ieşit din clinică şi am început să conduc pe străzi, cu o viteză mult mai mare decât maxima admisă. Am trecut de vreo câteva ori pe roşu. Eram aşa de speriat, furios, rănit şi complet pierdut iar toate emoţiile acestea au năvălit brusc în interiorul meu ca şi cum bariera care le oprea se rupsese dintr-o dată. Aş fi vrut să strig. Nu puteam să-mi apăr copiii în nici un fel, nu aveam nici o putere să-i protejez. Dar drepturile mele unde erau? Şi unde erau drepturile acestor doi copilaşi frumoşi? Şi de când naiba cuvântul „drepturi” e asociat cu „crimă”? Nimeni nu are dreptul să omoare! Toate gândurile acestea îmi inundau emoţiile ca un tren de marfă, iar fiecare vagon era un gând şi mergea cu 800km la oră prin capul meu. Şi apoi… ca o explozie… un accident oribil şi tragic… o explozie de gânduri, ţiuind îngrozitor…

Totul ţiuia incredibil în jurul meu… şi apoi linişte totală…

În momentul în care copiii mei au fost masacraţi, o undă de şoc mi-a trecut prin tot corpul. Şi totuşi nu eram la locul crimei… Am simţit-o. Am ştiut că ceva îngrozitor se petrecuse exact în acel moment. Prietena mea a simţit-o şi ea.

M-am întors imediat şi am condus cât de repede am putut înapoi la clinică. Mi-am lăsat maşina în mijlocul drumului, în fata clinicii, mai să dau peste protestatari. Am sunat la uşă, încă o dată şi încă o dată. Până la urmă aceeaşi femeie care ne primise iniţial mi-a deschis şi mi-a spus „E ilegal să-ţi laşi maşina aici, o să vină poliţia şi-o să ţi-o ridice!”. „N-au decât s-o ridice, vă rog frumos, deschideţi-mi, lăsaţi-mă să intru!”. Când a deschis uşa, m-am repezit pe scări până la clinică, am traversat holul şi am ajuns la ghişeu. Am întrebat unde era prietena mea… „E la reanimare”. Mi s-a rupt sufletul: „O pot vedea?”. „Un moment, să întreb” îmi răspunde asistenta. După câteva minute groaznic de lungi, asistenta revine şi mă conduce în sala de reanimare.

Prietena mea plângea. Îmi spune: „Am făcut o mare greşeală, i-am simţit când au murit. Mi-au scos afară şi sufletul, o dată cu bebeluşii noştri”. Am început să plâng şi eu, plângeam amândoi. Îmi spunea „O, Doamne, ce-am făcut? Mă simt oribil, golită… Mă simt secătuită… Ca o floare veştejită”. Plângeam amândoi. Am mai stat cu ea câteva minute dar aveam nevoie de aer şi am coborât să-mi mut maşina parcată ilegal, departe de oamenii de la intrare. Apoi m-am întors la clinică. Când au lăsat-o să plece, într-un final, am traversat din nou grupul de protestatari şi ea de-abia se mai putea ţine pe picioare. „De ce n-am ascultat? Oare ce-o fi fost în capul meu?” Şi a continuat aşa mult timp. Durerea era insuportabilă.

RDF continuă şi spune că prietena lui a căzut într-o gravă depresie, cu gânduri de sinucidere. Mergea dintr-un institut psihiatric în altul. „Această experienţă i-a distrus viaţa” spune el.

„Când drepturile tale legale îţi distrug viaţa, atunci trebuie să fie ceva în neregulă cu legile”

Şi concluzionează:

„E ceva foarte grav, un lucru cu consecinţe distrugătoare pentru mamă. Bebeluşii o simt, mama o simte şi ea, tatăl de asemenea. E o crimă!”

Din când în când, activiştii pro-viata pun accent pe stereotipul că bărbaţii le împing pe femei să avorteze, ca să se elibereze ei înşişi de responsabilitate. Campanii ca cea dusă de mişcarea „ProChoice” ar putea spune că mulţi bărbaţi au această atitudine. Statisticile grupului condus de doctorul David C. Reardon de la Institutul „The Elliot”, care studiază femei care au făcut avort, revelează într-un studiu că 64% din femeile care au avortat au făcut-o pentru că apropiaţii le-au împins la aceasta . Câteodată, chiar tatăl copiilor era cel care le obliga să avorteze.

Dar în timp ce activiştii pro-viata îşi concentrează atenţia pe bărbaţii care îşi conving partenerele să avorteze, în acelaşi timp îi neglijează şi pe cei care îşi doresc cu înfocare să-şi păstreze copiii. Aceştia din urmă pot implora sau îşi pot susţine poziţia oricât doresc, pot chiar să lupte pentru viaţa copiilor lor – dar în final n-au nici un cuvânt de spus.

Planet Parenthood, ca şi celelalte grupuri care militează pentru avort, s-a luptat întotdeauna împotriva oricărei influenţe pe care ar putea-o exercita taţii copiilor în această chestiune şi a fost încununat de succes. Femeile care avortează nici măcar nu sunt obligate să-l anunţe pe tatăl copiilor de ceea ce urmează să se întâmple. De fapt, o lege care ar fi obligat instituţiile să-i anunţe pe soţii femeilor căsătorite în momentul în care acestea se programau pentru avort a fost declarată neconstituţională de către Curtea Supremă, în cazul „Planet Parenthood contra Casey”. Un tată nu are dreptul să afle despre avortul partenerei lui, cu atât mai puţin să încerce să-l împiedice.

Louise Taylor, vicepreşedinta pe probleme medicale la Planet Parenthood, a rezumat astfel atitudinea companiei faţă de taţii copiilor avortaţi:

„Nu contează cât de mulţi bărbaţi strigă şi urlă ca nu sunt luaţi în seamă (în privinţa deciziei de a avorta). Există unele lucruri pe lumea asta pe care ei n-or să poată niciodată să le trăiască pe deplin. Ce pot să spun: ghinionul lor!”

Sursă: Life Action News

Traducerea: Nicoleta Petcu

Postarea originală aparține lui RD Floyd și a apărut pe FaceBook pe pagina grupului Abortion Alternatives: Help for you and yourbaby

provita@yahoogroups.com <provita@yahoogroups.com>;

http://avortulucide.wordpress.com/2012/04/27/a-murit-hitler-cu-adevarat/

[Preluat integral de la ÎnLinieDreaptă.net – cărora le mulțumim pentru că pun umărul la efortul de conștientizare publică depus în mod tradițional de mișcarea pentru viață.]
Care este legătura dintre avort și liberalism? Apărarea libertății de a alege și de a dispune de propriul corp, ne vor spune liberalii, socialiștii, ecologiștii, comuniștii și anarhiștii care alcătuiesc oștirea atât de eterogenă a Stângii. Fără pic de respect pentru adevăr sau bun simț, ei vor face tot ce le stă în putere pentru a nega umanitatea fătului și a lăuda virtutea uciderii propriilor noștri copii în numele unei vieți de plăcere. Pentru că, în cele din urmă, indiferent de motive, toți sunt de părere că cel mai bun lucru pe care l-am putea face este să încurajăm mamele, tinere sau nu, să renunțe la copii pentru a-și trăi viața și a elibera societatea de povara creșterii noilor generații.
Femeile, ne tot spun, trebuie să ducă o viață lipsită de griji, necondiționată de „povara” maternității, eliberată din chingile instituției totalitare a familiei „tradiționale” (newspeak stângist pentru familie, inventat pentru a face loc uniunilor homosexuale sau poligame, preluat de toți dreptacii care încearcă, în lașitatea lor, să se facă iubiți de progresiști), nu să își „irosească” existența ca mame. Pentru stângiști, puține lucruri par mai degradante decât maternitatea.
Beneficiind de mare influență în presă și mediul universitar, cultul avortului face tot mai mulți prozeliți, mai ales în rândul tinerelor generații. Lipsite de repere, acestea sunt plastilină în mâinile ideologilor pro-avort și devin, adesea din bună credință, noi promotori ai ideologiei avorționiste.
Pentru a combate această propagandă mincinoasă, pe ILD am inițiat publicarea unei serii de articole despre avort. Încercăm, astfel, să demontăm minciunile susținătorilor avortului și să arătăm compatrioților noștri că apărarea vieții copiilor nenăscuți este nu doar legitimă, ci obligatorie pentru toți cei care iubesc adevărul, dreptatea și viața.

Articolul următor face parte din mult-aclamata carte a lui Jonah Goldberg, Fascismul liberal. Istoria secretă a stângii americane de la Mussolini la politica semnificației. Este un subcapitol al capitolului 7, Rasismul liberal: spiritul eugeniei în mașinăria fascistă, cuprins între paginile 287-294. Tradusă în România de Cristina Olaru și publicată la editura Polirom, lucrarea Fascismul liberal este esențială pentru înțelegerea mecanismului de funcționare al Stângii. Din el veți afla:
1. de unde vin ideile progresiste despre avort și care este legătura lor cu contracepția;
2. cine a fost cu adevărat feminista Margaret Sanger, fondatarea celei mai mari organizații pro-avort din lumea civilizată, Planned Parenthood;
3. de ce avortul este strâns legat de eugenie și primenirea speciei umane prin eliminarea, pe această cale și cu ajutorul puterii statului, a elementelor „indezirabile”;
_____________________________________________________________________________________________________________________________________________

Avortul

de Jonah Goldberg

Margaret Sanger, a cărei Ligă Americană pentru Crontracepție s-a transformat în Planned Parenthood, a fost fondatoarea mișcării în favoarea contracepției. Astăzi e considerată o sfântă liberală, o fondatoare a feminismului modern și una dintre luminilă călăuzitoare din panteonul progresist. Gloria Feldt de la Plannet Parenthood declară că este „de partea lui Margaret Sanger”, conducând „o organizație care duce mai departe moștenirea lui Sanger”. Primul președinte de culoare al organizației Planned Parenthood, Faye Wattleton – căreia revista Ms. i-a acordat titlul de „Femeia Anului” în 1989 – a declarat că era „mândră” să poată „călca pe urmele lui Margaret Sanger” [41]. Organizația Planned Parenthood acordă în fiecare an premii Maggie tuturor persoanelor sau organizațiilor care promovează cauza lui Sanger. Laureații compun un adevărat Who’s Who de simboluri liberale, de la romancierul John Irving la producătorii de la NBC ai serialului West Wing (Viața la Casa Albă). Ceea ce admiratorii liberali ai lui Sanger sunt gata să minimalizeze este faptul că aceasta fusese o rasistă convinsă care susbscria în totalitate la ideile lui E.A. Ross și ale altor rasiști. Într-adevăr, prin comparație cu ea, mulți dintre aceștia păreau de-a dreptul blânzi.
Sanger s-a născut în 1879, într-o familie săracă cu 11 copii, în Corning, statul New York. În 1902 a obținut diploma de soră medicală autorizată, iar în 1911 s-a mutat la New York, unde a dat peste avangarda boemă transatlantică a momentului fascist, pe atunci incipient. „Sufrageria noastră”, scria Sanger în autobiografia ei, „a devenit punct de adunare unde se puteau întâlni liberali, anarhiști, socialiști și membri ai IWW [Industrial Workers of the World, sindicat internațional al muncitorilor industriali (n.t.)]”[42]. Membră a Comitetului de Femei a Partidului Socialist din New York, ea a luat parte la toate protestele și demonstrațiile obișnuite. În 1912 a început să scrie ceea ce constituia o rubrică de sfaturi sexuale în New York Call, denumită „Ce ar trebui să știe o fată”. Tema centrală a rubricii sale era importanța contracepției.
Discipol al anarhistei Emma Goldman – o altă eugenistă – Sanger a devenit prima „martiră națională pe altarul contracepției” atunci când a fost arestată, în 1917, pentru că distribuia prezervative. Pentru a scăpa de o arestare ulterioară pentru violarea legilor referitoare la obscenitate, a plecat în Anglia, unde a devenit „sclava” lui Havelock Ellies, teoretician al sexului și un adept înfocat al sterilizării forțate. A avut și o aventură cu H.G. Wells, cel care s-a autoproclamat campionul „fascismului liberal”. Căsnicia ei s-a destrămat repede, iar unii dintre copii săi – pe care recunoscuse că-l neglijase – a murit de pneumonie la vărsta de patru ani. Într-adevăr, a recunoscut mereu că nu era făcută pentru viața e familie, admițând că nu era „persoana potrivită pentru dragoste, cămin, copii ori pentru orice altceva ce reclamă atenție sau considerație”[43].
Sub stindarul „libertății reproductive”, Sanger a promovat aproape toate vederile eugeniste menționate anterior. Ea a căutat să interzică reproducerea persoanelor insuficient înzestrate și să reglementeze reproducerea pentru noi ceilalți. Lua în râs abordarea mai blândă a eugeniei „pozitive”, numind-o o simplă „competiție a leagănelor” între cei potriviți și cei nepotriviți. „Mai mulți copii pentru cei potriviți și mai puțini pentru cei nepotriviți – aceasta este problema principală a măsurilor de contracepție”, scria cu sinceritate Sanger în cartea sa din 1922 The Pivot of Civilization (Pivotul Civilizațiilor). Cartea avea o introducere scrisă de Wells, în care acesta proclama: „Vrem mai puțini copii, dar mai buni […] și nu putem ajunge la viața socială, la pacea universală la care suntem hotărâți să ajungem, cu roiurile de cetățeni inferiori, prost hrăniți și prost educați, cu care ne tot loviți”. Două civilizații se aflau în război: cea a progresului și cea care căuta o lume „înecată într-un torent nediscriminat de progenituri”[44].
Nici o persoană nepărtinitoare nu poate citi cărțile, articolele sau pamfletele lui Sanger, fără să găsească similarități nu numai cu eugenia nazistă, ci și cu distopiile întunetace ale imaginației feministe ce pot fi regăsite în alegorii precum cea a lui Margaret Atwood Handmaid’s Tale (Povestea Cameristei).[45]
Ca editor al revistei Birth Control Review, Sanger publica în mod regulat tipul de rasism dur pe care îl asociem de obicei cu Goebbels sau cu Himmler. Într-adevăr, după ce și-a dat demisia din funcția de editor, revista a publicat articole ale unor persoane care lucrau pentru Goebbels și Himmler. De exemplu, atunci când programul eugenist nazist începea să suscite atenție, revista a prezentat cu promptitudine nazismul într-o lumină pozitivă, publicând în paginile sale un articol intitulat „Sterilizarea eugenică: o nevoie urgentă” scris de Ernst Rudin, directorul programului de sterilizare conceput de naziști și fondator al Societății pentru Igienă Rasială. În 1926, Sanger a ținut cu mândrie un discurs la un miting KKK (Ku Klux Klan n.r.) la Silver Lake, New Jersey.

Margaret Sanger la o reuniune a femeilor din Ku Klux Klan
Unul dintre cei mai apropiați prieteni și mai influenți colegi ai lui Sanger era Lothrop Stoddard, un partizan al supremației albe, autor al The Rising Tife of Color Against White World-Supremacy (Valul populațiilor de culoare împotriva supremației mondiale albe). În cartea sa el oferea soluții contra amenințării impuse de rasele mai întunecate: „După cum izolăm o invazie bacteriană și forțăm bacteriile să moară de foame limitându-le aria și rezerva de hrană, tot așa putem obliga o rasă inferioară să rămână în habitatul său nativ”[46]. Atunci când a apărut cartea, Sanger a fost suficient de impresionată pentru a-l invita să ocupe un loc în comitetul de conducere al Ligii Americane pentru Contracepție.
Geniul lui Sanger a constat în promovarea campaniei lui Ross în favoarea controlului social agățând campania rasist-eugenică de plăcerea sexuală și eliberarea femeii. În textul său „Code to Stop Overproduction of Children” („Cod pentru oprirea supraproducției de copii”), publicat în 1934, ea a decretat că „nici o femeie nu ar trebui să aibă dreptul legal de a naște copii fără un permis […] [și] nici un permis nu ar trebui să fie valabil pentru mai mult de un copil”[47]. Dar Sanger a inserat această agendă fascistă în argumentul potrivit căruia femeile „eliberate” nu s-ar simți deranjate de asemenea măsuri pentru că ele de fapt nici nu-și doresc o familie mare. Printr-o figură de stil care mai târziu va avea ecou la feministe precum Betty Friedan, ea argumenta că maternitatea însăși era o constrângerea socialmente impusă la adresa liberății femeilor. Era o formă a ceea ce marxiștii numeau falsa conștiință a dorinței de a avea o familie mai mare.
Sanger credea – destul de profetic – că dacă femeile ar concepe activitatea sexuală ca pe ceva în primul și în primul rând destinat plăcerii, ele ar adopta măsurile de contracepție ca pe un instrument necesar pentru propria lor satisfacție. A utilizat cu mare măiestrie limbajul eliberării pentru a convinge femeile că de fapt nu urmau o schemă colectivistă,, ci „spuneau adevărul în fața puterii”[48]. Aceasta era șmecheria pe care au folosit-o și naziștii. Ei au preluat o doctrină nietzscheană radicală a voinței individuale și au transformat-o într-o dogmă în pas cu vremurile, încurajând conformarea clasei mijlocii. Această șmecherie a rămas nucleul unei mari părți din „individualismul” la modă printre conformiștii rebeli ai stângii culturale din America zilelor noastre. Cu toate acestea, analiza lui Sanger era cu siguranță corectă și a dus direct la răspândirea pe scară largă a asocierii feministe între sex și rebeliunea politică. De fapt, Sanger a mituit femeile (și bărbații recunoscători) oferindu-le toleranță pentru promiscuitate, în schimbul acordului tacit față de schemele sale eugenice.
În 1939, Sanger a creat Proiectul pentru negri care avea ca scop să-i convingă pe negri să folosească măsurile contraceptive. Prin intermediul Federației pentru Contracepție, ea a angajat clerici de culoare (printre care și revendul Adam Clayton Powell Sr.), doctori și alți lideri negri pentru a reduce presupusul surplus de populație de culoare. Obiectivul rasist al proiectului este foarte clar. „Masa semnificativă de negri”, se putea citi în raportul proiectului, „încă se înmulțumește necugetat și dezastruos, cu rezultatul că sporirea populației negre […] are loc în acea porțiune a populației mai puțin inteligentă și adaptată.” Intenția lui Sanger este șocantă pentru zilele noastre, dar ea recunoscuse încă de atunci radicalismul extrem al ideilor sale. „Nu vrem să se răspândească zvonul că vrem să exterminăm populația neagră, iar pastorul este cel care ar putea lămuri această idee, dacă ea apare la vreunul dintre membrii lor mai revoltați.”[49]
E posibil ca Sanger să nu fi dorit cu adevărat să „extermine” populația de culoare, ci doar să-i limiteze creșterea. Totuși, mulți membri ai comunității negre au văzut lucrurile în această lumină și au rămas pe bună dreptate suspicioși față de motivațiile progresiștilor. Nu era greu să-și dea seama că acei albi, provenind din clasa de mijloc, care vorbeau neîncetat despre „suicidul rasial” în fața sălbaticilor întunecați și subdezvoltați, poate că nu aveau cele mai bune gânduri în privința negrilor. Acest scepticism a persistat decenii întregi în comunitatea neagră. Cineva care vedea relația dintre avort și rasă dintr-o perspectivă mai puțin încrezătoare a telegrafiat Congresului în 1977, exprimându-și părerea că avortul luase proporțiile unui „genocid la adresa rasei negre”. Și a adăugat cu majuscule: „CA O PROBLEMĂ DE CONȘTIINȚĂ, TREBUIE SĂ MĂ OPUN UTILIZĂRII FONDURILOR FEDERALE PENTRU SUȚINEREA UNEI POLITICE DE PRUNCUCIDERE”[50]. Era Jesse Jackson, care și-a schimbat părerea atunci când a decis să caute învestitura Democrată pentru campania prezidențială.
Doar cu câțiva ani în urmă, „bonusul” eugenic rasial implicat de dreptul la avort era ceva ce putea fi admis doar în rândurile celor dedicați trup și suflet cauzei, și chiar și atunci doar prin șoapte politic-corecte. Nu mai este așa. Acest argument a devenit din ce în ce mai mult accept de stânga, așa cum au devenit, de altfel, și cele mai generale, în favoarea eugeniei.
În 2005, mult-aclamatul economist de la Universitatea din Chicago, Steven Levitt, a distrus acest tabu prin publicarea unei lucrări cu un mare impact în rândul criticii și al publicului, Freakonomic (scrisă în colaborare cu Stephen Dubner). Cel mai senzațional capitol din această carte actualiza o lucrare pe care Levitt o scrisese în 1999 și care susținea că de fapt avortul reduce criminalitatea: „Legalizarea avortului a dus la mai puțini copii nedoriți; numărul mare de copii nedoriți duce la rate înalte ale criminalității; de aceea, legalizarea avortului duce la o criminalitate mai redusă”[51]. Cartea elimina orice referire la rasă și nu făcea niciodată legătura între faptul că, întrucât fetusurile avortate erau într-o măsură disproporționată ale unor persoane de culoare, iar negrii contribuiau în mod disproporționat la rata infracționalității, micșorarea numărului populației negre duce la reducerea criminalității. Presa a menționat această idee, dar nu a părut deranjată.
În 2005, William Bennett, un susținător devotat al dreptului la viață, a invocat argumentația lui Levitt pentru a denunța gândirea eugenică. „Știu, desigur, că e adevărat că, dacă ați dori să reduceți criminalitatea, ați putea – când acesta este într-adevăr singurul motiv – să avortați orice copil de culoare din țară și astfel rata criminalității ar scădea. Ar fi ceva imposibil, ridicol și blamabil din punct de vedere moral, dar rata criminalității ar scădea”. Ceea ce părea să-i ofenseze cel mai mult pe liberali era că Bennett împrumutase accidental anumite elemente ale logicii liberale convenționale a-și susține punctul de vedere conservator și, la fel ca în cazul darwiniștilor sociali de odinioară, acest lucru îi scotea din sărite pe liberali. Potrivit lui Bob Herbert de la New York Times, Bennett credea că „exterminarea negrilor ar fi o extrem de eficientă armă în lupta împotriva criminalității”. Diferiți purtători de cuvânt ai liberalilor, inclusiv Terry McAuliffe, fostul șef al Comitetului Național Democrat, spunea că Bennett voia să extermine „pruncii negri”. Juan William a declarat că remarcile lui Bennett atestă „un mod de a gândi profund rasist”[52].
Dintr-un anumit punct de vedere, este o uimitoare schimbare de opinie. În definitv, atunci când liberalii sunt cei care le susțin, ni se spune că prin avorturi nu se omoară „prunci”. Se elimină doar aglomerări de celule și de țesuturi sau „conținutul uterin”. Dacă ipoteticele avorturi comise în scopuri presupus conservatoare înseamnă pruncucidere, cum ar putea reprezenta altceva adevăratele avorturi, întreprinse din motive liberale?
Unii liberali sunt cinstiți în această privință. În 1992, Nicholas von Hoffman scria în Philadelphia Inquirer:
Avortul legal și ieftin este o politică de apărare socială. Pentru a scăpa de la a fi uciși în paturile noastre și violați în plină stradă, ar trebui să facem tot ce ne stă în putință pentru a convinge femeile însărcinate care nu își doesc un copil și care nu vor avea grijă de el să scape de el înainte de a se transforma într-un monstru… La demonstrațiile lor, adversarii avortului defilează cu imagini de fetuși morți și dezmembrați. Adepții dreptului la avort ar trebui să răspundă cu aceeași monedă: cu imagini ale victimelor celor neavortați – victime ale omorurilor, violurilor, mutilărilor -, imagini ce ne reamintesc că lupta în favoarea dreptului la avort este doar o parte a luptei pentru cămine sigure și străzi sigure.[53]
Mai târziu în cursul aceluiași an, Casa Albă a primit o scrisoare de la Ron Weddington, avocat asociat în cazul Roe vs. Wade, care îl îndemna pe președinte să scoată pe piață, cât mai repede cu putință, RU-486 – pilula „de după”. Motivele lui Weddington erau încurajator de oneste:
Puteți începe imediat eliminarea segmentelor precare educate, nesănătoase și sărace din țara noastră. Nu, nu militez pentru o extincție în masă a acestor oameni nefericiți. Crimele, drogurile și bolile fac deja asta. Problema este că ei nu sunt doar înlocuiți, ci numărul lor sporește odată cu nașterea a milioane de copii în cadrul unor cupluri care nu-și permit să aibă copii. Asta e, am spus-o. Cu toții știm că e adevărat, dar abia dacă o recunoaștem în șoaptă, pentru că de pe poziția unor liberali care cred în drepturile individului, vedem orice program care i-ar putea trata pe cei dezvantajați drept discriminatoriu, răutăcios și… ei bine… atât de republican.
Guvernul va trebui să pună la dispoziție populației posibilitatea efectuării unor operații de vasectomie, legare a trompelor și întreruperea de sarcină… Au avut loc aproximativ 30 de milioane de întreruperi de sarcină în această țară, de la cazul Roe vs. Wade. Gândiți-vă la toată sărăcia, criminalitatea și mizeria existentă […] și apoi adăugați 30 de milioane de copii nedoriți la acest scenariu. Am pierdut mult teren în timpul orgiei religioase din timpul conducerii Reagan-Bush. Nu ne-a mai rămas prea mult timp[54].
Diferă cu ceva toate acestea de autointitulata „religie a contracepției” a lui Margaret Sanger, care, scria autoarea, ar „ușura povara financiară presupusă de îngrijirea [acestor copii] din fondurile publice, […] copii meniți să devină o povară pentru ei înșiși, pentru familiile lor și, în final, pentru națiune”[55]?
Problema nu privește intenția explicită a liberalilor sau justificarea pe care o invocă ei pentru a se păcăli singuri în problema avortului. E mai degrabă pentru a demonstra că, și atunci când motivele și argumentele se schimbă, substanța politicii își menține efectele. După ce Holocaustul a discreditat eugenia în sine, nici eugeniștii și nici ideile lor nu au dispărut. Mai degrabă s-au disipat în domenii precum planificarea familială, demografia și mișcări politice precum feminismul. Într-adevăr, într-un anumit sens, organizația Planned Parenthood este astăzi mai eugenică decât ar fi intenționat Sanger. Până la urmă, Sanger disprețuia avortul. Îl considera „barbar” și îi numea pe medicii care făceau operațiile „oameni însetați de sânge cu în fața numelui”. Avortul ducea la „un măcel strigător la cer” și la „uciderea pruncilor”, ceva ce nu meritau nici chiar degeneratele progenituri ale celor necorespunzători[56].
Așa că lăsați deoparte intenția: uitați-vă la rezultate.
Avortul pune capăt mai multor vieți de negri decât bolile de inimă, cancerul, accidentele, SIDA și crimele violente luate împreună. Afro-americanii reprezintă ceva mai mult de 12% din populație, dar au mai mult de o trime (37%) din numărul avorturilor. Procentul a rămas relativ constant, deli în unele regiuni cifrele sunt mult mai severe: în Mississippi, femeile de culoare suportă cam 72% din numărul total al avorturilor, potrivit Centrului pentru Controlul Bolilor Infecțioase,. La nivel național, 512 din 1000 de sarcini ale femeilor de culoare sfîrșesc printr-un avort[57]. Destul de relevant, aproximativ 80% din centrele care efectuează avorturi ale organizației Planned Parenthood se află în interiorul sau în apropierea comunităților minoritare. Liberalismul îl condamnă astăzi pe Ben Bennett care speculează cu privire la efectele uciderii copiilor negri nenăscuți; dar celebrează la rândul său uciderea propriu-zisă a copiilor negri nenăscuți și condamnă pe Bennett pentru că i se opune.
Bineînțeles, și eugenia tradițională țintea spre cei „săraci cu duhul” și spre gurile hrănite fără nici un folos – categorii în care intră oricine, de la retardații mental la cei needucați sau subnutriți și până la criminalii recidiviști. Când vine vorba de „săracii cu duhul” din ziua de astăzi, voci influente ale stângii susțin acum uciderea celor „deficitari” la începutul și sfârșitul vieții. Renumită printre ele este cea a lui Peter Singer, intens adulat ca fiind cel mai important filosof în viață și cel mai influent etician al lumii. Profesorul Singer, care predă la Princeton, susține uciderea din „compasiune” a pruncilor nedoriți sau a celor cu handicap. El mai susține și că vârstnicii și alții care reprezintă poveri pentru societate ar trebui uciși atunci când viețile lor nu mai merită trăite.
Singer (ale cărui articole au fost publicate în România de Dilema Veche n.r.) nu se ascunde după cuvinte codificate și nu vorbește în eufemisme în sprijinul convingerii sale că uciderea pruncilor nu este întotdeauna ceva rău, după cum reiese și din eseul său „Killing Babies Isn’t Always Wrong” (și nici nu este o voce singulară în sălbăticie; pările sale sunt populare sau respectate în multe cercuri academice)[58]. Dar asta nu a determinat stânga politică să-l ostracizeze câtuși de puțin (cu excepția Germaniei, unde oamenii încă au un simț visceral cu privire unde te duce o asemenea logică). Bineînțeles că nu toți liberalii sunt de acord cu rețeta lui Singer, dar nici nu-l condamnă precum o fac, să spunem, în cazul lui William Bennett. Poate că văd în el un spirit înrudit.
_____________
41. David Tell, „Planned Un-parenthood: Roe v. Wade at Thirty”, Weekly Standard, 27 ianuarie 2003, pp.35-41; Gloria Feldt, Behind Every Choice Is a Story (Denton: University of North Texas Press, 2002), pp.xix, xvi; Faye Wattleton, „Humanist of the Year Acceptance Speech”, Humanist, iulie-august 1986.
42. Margaret Sanger: An Autobiography (New YOrk: Norton, 1938), p.70;
43. Daniel J. Kevles, „Sex Without Fear”, New York Times, 28 iunie 1992.
44. Valenza, „Was Margaret Sanger a Racist?”, p.45, citând David M. Kennedy, Birth Control in America: The Carrer of Margaret Sanger (New Haven, Conn.: Yale University Press, 1970), p.115; H.G.Wells, introducere la The Pivot of Civlization, de Margaret Sanger (Amherst, NY: Humanity Books, 2003), p.42.
45. Deși Sanger s-a considerat o campioană a eliberării femeilor, argumentele ei au plasat fără îndoială tărâmul particular al procreării pe agenda publică. În viziunea ei, femeile ar urma să fie „eliberate” de tirania reproductivă a familiei, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, femeile – mai ales anumite femei – ar fi supuse unei tiranii noi, a planificării eugenice. Marie Stopes, o Margaret Sanger britanică (adică inițiatoarea mișcării în favoarea contracepției din Marea Britanie) avea un tratament asemănător. „Utopia”, explica ea, „ar putea fi atinsă în timpul vieții mele dacă aș avea puterea să emit niște edicte inviolabile.” Citat în Mukti Jain Campion, Who’s Fit to Be a Parent? (New York> Routledge, 1995), p.131.
46. Citat în Black, War Against the Weak, p.133. Citat de asemenea în Rosen, Preaching Eugenics, p.216.
47. Steven W. Mosher, „The Repacking of Margaret Sanger”, Wall Street Journal, 5 mai 1997, p.A18.
48. „Contracepția nu este o filosofie negativă care să privească doar numărul de copii aduși pe lume”, scria ea. „Nu este doar o chestiune de populație. În primul rînd este un instrument al eliberării și al dezvoltării umane.” Sanger, Pivot of Civilization, p.224.
49. Valenza, „Was Margaret Sanger a Racist?”, p.45, citând Linda Gordon, Woman’s Body, Woman’s Right (New York: Grossman, 1976), p.332; Margaret Sanger către C.J. Gamble, 10 decembrie 1939, citat în Valenza, „Was Margaret Sanger a Racist?”, p.46/
50. Colman McCarthy, „Jackson’a Reversal on Abortion”, Washington Post, 21 mai 1988, p.A27/
51. Steven D. Levitt și Stephen J. Dubner, Freakonomics: A Rogue Economist Explores the Hidden Side of Everything (New York: HarperCollins, 2005), p.139.
52. Bill Bennett, Morning in America, 28septembrie 2005; pentru transcript, vezi mediamatters.org/items/200509280006 (accesat la 16 martie 2007); vezi de aemenea și Brian Faler, „Bennett under Fire for Remark on Crime and Black Abortions”, Washington Post, 30 septembrie 2005, p.A05. Bob Herbert, „Impossible. Ridiculous Repugnant”, New York Times, 6 octombrie 2005, p.A37; The Big Story with John Gibson, Fox News Channel, 30 septembrie 2005; vezi și Jonah Goldberg, „”, National Review Online, 7 octombrie 2005; Fox News Sunday, Fox News Channel, 2 octombrie 2005; „Talk-Back Live”, editorial, Washington Times, 5 octombrie 2005, p.A16.
53. Ramesh Ponnuru, The Party of Death: The Democrats, the Media, the Courts, and the Disregard for Human Life (Washington, DC: Regnery, 2006), p.65.
54. „The Clinton RU-486 Files: The Clinton Administration’s Radical Drive to Force an Abortion Drug on America”, Judicial Watch Special Report, 2006, disponibil pe www.judicialwatch.org/archive/2006/jw-ru486-report.pdf (accesat la 16 martie 2007).
55. Steven W. Mosher, „The Repacking of Margaret Sanger”, Wall Street Journal, 5 mai 1997.
56. Tell, „Planned Un-parenthood”, p.40.
57. Sheryl Blunt, „Saving Black Babies”, Christianity Today, 1 februarie 2003.
58. Peter Singer, „Killing Babies Isn’t Always Wrong”, Spectator, 16 septembrie 1995, pp.20-22.

http://www.culturavietii.ro/2010/09/06/%E2%80%9Emiile-de-poloneze%E2%80%9D-care-merg-in-strainatate-pentru-un-avort-sunt-de-fapt-doar-20/

http://www.strigatulmut.ro/pagina2/S%C4%83tul-deat%C3%A2ta-moarte.htm

http://www.youtube.com/watch?v=GfFVKqHWJU0&feature=fvw

http://www.provita.ro/index.php/stiri/39-stiri/1095-dimensiunea-social-moral-i-politic-a-contracepiei.html